18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriIeftinirea apartamentelor vechi este o simpla iluzie

Ieftinirea apartamentelor vechi este o simpla iluzie

Apartamentele „ceausiste“ nu se vor ieftini in curând pentru ca noii developeri practica preturi inca prohibitive, spune Artur Silvestri, profesor de gestiune imobiliara si expertiza patrimoniala la Universitatea Francofona Internationala de la Bruxelles.


Locuintele construite inainte de 1990 si ieftinirea apartamentelor de cartier ramân, inca, obsesia colectiva a ultimilor ani si principala tema de preocupare sociala a tineretului, ca o consecinta imediata a preturilor mari practicate de developerii noilor cartiere de blocuri, a aratat Silvestri.


„In ciuda unui recent tip de triumfalism in tematica imobiliara, care zugraveste tablouri paradisiace cu nenumarate cartiere noi, impânzite de blocuri moderne si continând mii de apartamente inzestrate up-to-date, nadejdea de a se putea cumpara vreuna din aceste unitati locative de catre categoriile salariale obisnuite ramâne firava si chiar o simpla iluzie“, declara expertul imobiliar. Iar principalul motiv al acestei stari de fapt rezida in faptul ca discrepanta de pret intre apartamentele de dinainte de 1989 si noile proiecte ramâne foarte mare. „Preturile inca prohibitive dirijeaza asemenea investitii desfasurate pe picior mare spre un asa-zis management intermediar. Astfel incât criteriul pretului este capital si, prin urmare, nu vor aparea nici un fel de modificari de accent de la vechile la noile apartamente decât atunci când ceea ce se cladeste acum va fi comparabil in materie de pret cu ceea ce exista pe deja consacrata piata de locuinte folosite“, a explicat Artur Silvestri.


Temperarea preturilor, o nadejde fara fundament


Se estimeaza, in anumite cercuri de analisti imobiliari, ca o temperare de valori se va produce totusi si ca, din motive diverse, se vor putea cumpara aceste locuinte care par, in acest moment, aberant de scumpe, deoarece in viitorul apropiat ar putea ajunge la cote mai reduse, cu un sfert sau chiar si cu o treime.


„Aceasta nadejde este o simpla iluzie fara nici un fundament si daca, totusi, o anumita ajustare de pret va fi posibila, nu va avea loc decât foarte târziu, fiindca in aceasta materie ar fi fost necesare, inca de azi, programe cu sustinere publica, constituite si capabile sa creeze efect intr-un interval realist, care, insa, nu se intrevede. Cei ce isi pastreaza atitudinea rezervata sunt, de aceea, mai multi, caci in ciuda eternului electoralism ce promite periodic apartamente pentru tineri, intuitia populara are reprezentarea corecta. Românul de azi stie cu precizie ca este inselat si i se prezinta imagini ce nu vor fi adevarate decât in vis, iar ideea unei locuinte proprii bune incepe sa capete contur abia la sfântu’ asteapta. Astfel incât, desi solutii exista, dar se ignora si se dispretuiesc fiindca nu lasa loc de invoieli financiare, inca o generatie va trai indatorându-se pe viata pentru vechi si prost“, sustine Artur Silvestri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS