22.3 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalReclame de altădată

Reclame de altădată

Reclama a fost dintotdeauna sufletul comerţului. Anunţuri frumos creionate, cu imagini sugestive în chenare decorative, atrăgeau atenţia din paginile ziarelor sau revistelor de la 1929.

Pagini îngălbenite de vreme, adunate într-o copertă care abia mai reuşeşte din cauza anilor care au trecut peste ea să le susţină, sunt o frumoasă incursiune în lumea reclamelor de altădată.
Creionate în peniţă, atrăgând atenţia prin caracterele mari ale literelor, dar şi prin simplitatea limbajului, ele se strecurau prin colţuri de pagini, lângă un material de genul „Reţetele profesorului Branderine – prafuri miraculoase pentru lecuirea soţilor, cari nu sunt destul de atenţi şi drăgăstoşi faţă de soţii“. Dacă un astfel de titlu nu atrăgea sau conţinutul lui nu părea interesant, cititorul era recompensat cu o reclamă scurtă. „Cel mai nou model de Gramofon portativ «Odeon». Căptuşit în interior cu imitaţie de piele de căprioară, separat o îmbrăcăminte de pânză solidă impermeabilă, cu colţuri de piele. Reproducere foarte naturală lipsită complect de sunete metalice. Construcţie elegantă şi extrem de solidă. Lei 6.500 împreună cu 10 cântece (5 plăci) plătibil în 6 rate lunare“.
Ultima menţiune – „plătibil în rate“ – anunţa, se pare, sezonul cumpărăturilor într-un sistem atât de popular cu puţin timp în urmă şi în epoca noastră.
De „înlesniri de plată“ puteai beneficia şi dacă treceai Pragul „Protezei dentare“. Aşa, cel puţin, suna anunţul:
„Îngrijiţi-vă dinţii la Proteza dentară
Dentişti asociaţi
Extracţii, plombe, dinţi artificiali în toate sistemele
Preţuri moderate. Înlesniri de plată“.
Vânzări în rate erau şi la „Magazinul special de gramofoane şi plăci“, cel mai bine asortat magazin, cu preţuri ieftine, unde zilnic sosesc noutăţi şi, bineînţeles, unde „Se vinde şi în rate“.
„Nimic nu e nou sub soare“, spune o veche vorbă din bătrâni. Ne-o demonstrează dacă mai era cazul şi următorul anunţ:
„Bagheta magică
Arta magică modernă, scamatorii
Arta de a te face plăcut în societate
10 scamatorii, aparte şi explicaţii
Se expediază contra lei 95 – plus porto
la comandă 50 % Aconto
Cereţi gratis catalogul ilustrat cu scamatorii senzaţionale“.

Frumuseţea, la mare preţ

Un interes deosebit arătau doamnele vremii frumuseţii. Aşa că lângă un material cu titlul „Cum să ne păstrăm tinereţea. Boalele tenului“, găsim alt sfat, ambalat ca o reclamă:
„2 creme sunt indispensabile, pentru a putea da pielei îngrijirea cuvenită şi cerută de frumuseţea naturală.
Creme de chaque heure Elida a cărei utilizare e plăcută la orice oră, nutreşte pielea, o apără şi o vindecă. Nu luceşte, nu este unsuroasă şi nici lipicioasă. Dă pielei nuanţa asemănătoare alabastrului.
Elida Coldcream tereşte tenul Dumneavoastră în timpul nopţii. Dă pielei grăsimea necesară nutriţiei şi o curăţă în mod ideal. Înlătură asprimea şi chiar peste noapte vindecă pielea crăpată.
Un tub costă lei 45.
Încercaţi-o începând chiar de mâine dimineaţă!“.
Saloanele de înfrumuseţarea îşi aveau şi ele locul lor în paginile îngălbenite astăzi de vreme:
„Frizeria Beer
Mărindu-şi localul anunţă onorata clientelă că este servită fără aşteptare, de către un personal perfect specializat în Tunsori, Ondulaţiuni, Maniqure“. Acelaşi salon anunţa prin intermediul altui text: „Saloane pentru Domni şi Doamne: Ondulaţiuni cu apă şi fier
Aranjatul sprâncenelor, Maniqure“.
În vecinătatea sa, altă reclamă: „Poudre Oris. Parfumeria Gernandree Paris prezintă onoratei clientele ultima sa creaţiune“ sau „Fleur de Tabac. Ch. Dupre, Parfum Eau de Cologne“.
Sănătatea nu era nici ea de neglijat, aşa că aproape la fiecare pagină răsfoită ne întâlnim cu mesaje de genul: „Sănătate prin dentifrice Germanoree“, „Nevralgine «Jurist» vindecă durerile de cap“, „Carmol alină durerile de cap“, „Carmol este cea mai bună fricţiune“ sau „Carmol alină nevralgiile“.
Lângă acest gen de anunţuri nu avea cum să nu-şi facă loc şi următorul: „Fabrica de tricotaje şi ciorapi «La Toni» prezintă o serie nouă în tricotaje de lux ce va face plăcere femeii elegante. Remaiază ciorapi de mătase şi tricotaje de orice fel. Michel Cohen“.
Servitul ceaiului sau al cafelei cu întreg ritualul său trebuia să cucerească invitaţii cu gustul desăvârşit şi acest lucru se realiza graţie „Romului Standard“ a cărui reclamă suna cam aşa: „La cafea, ceai, prăjituri întrebuinţaţi cu cea mai mare încredere numai «Romul Standard»“.

Anunţ pentru tâlhari

„Biserica este deschisă toată ziua, pentru oricine. Sunt bineveniţi şi tâlharii, însă li se atrage atenţia ca să intre în biserică numai dacă doresc a se închina lui Dumnezeu, ca semn de pocăinţă. Alt rost nu-şi găsesc aici. Să nu se osteniască căutând bani spre furare, căci bani nu găsesc, de oare ce micile casete pentru strâns banii se golesc în fiecare seară“.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII