Sunt doar un scriitor

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

„Maestro“ şi Stelian Tănase şi-au dat întâlnire în Cetatea Banilor cu cititorul, cu omul obişnuit, care răsfoieşte cartea purtând semnătura scriitorului, dorind să-l descopere în pagini de volum.

O seară liniştită, cu fulgi de nea căzând din cer. O oră obişnuită pentru o întâlnire cu arta scrisului, cu personajele lui Stelian Tănase din „Maestro“, asta au descoperit cititorii craioveni, la începutul săptămânii. Am deschis şi noi, uşor, uşa galeriei şi am încercat să-l descoperim pe scriitorul Stelian Tănase. Într-o lume în care volumul pierde teren, căci „noi suntem o civilizaţie a ochiului, a imaginii“, deoarece „aceasta este lumea viitorului, de realităţile căreia va trebui să ţinem cont“, rămânem cu convingerea, asemenea scriitorului, că „literatura nu va dispărea“. Şi în această lume, „a mutilării“, îl descoperim pe Stelian Tănase, cel care ne cucerise deja cu „Luxul melancoliei“, „Playback“ sau „Corpuri de iluminat“. Astăzi însă vine „Maestro“, o reînnodare a acestui film, din care fac parte toate celelalte romane purtând semnătura scriitorului.
„La perioade de cel mult doi-trei ani voi publica alt roman. Am reînnodat acest fir după ce am făcut un ocol prin literatura nonfiction. Eu nu consider că scriind nonfiction am părăsit romanul, pentru că tehnicile romanului le-am folosit şi în «Anatomia mistificării», şi în «Clienţii lu’ Tanti Varvara». Eu sunt ceea ce a spus Monica Lovinescu, inţiatorul genului nonfiction în literatura română, al romanului nonfiction. N-am abandonat romanul, deşi am aplicat literatura nonfiction“, a mărturisit publicistul Stelian Tănase.

Cunoscându-l pe Maestro

Şi, chiar dacă este dificil pentru un scriitor să vorbească despre lucrările sale, am reuşit totuşi să aflăm câte ceva de la cel care a adus în paginile romanului său drama ultimelor decenii româneşti. „E dificil pentru un autor să vorbească despre cărţile lui. Cartea are un subiect simplu, care este şi un clişeu al melodramei. Romanul se subintitulează «O melodramă». Am căutat în romanele mele să pastişez formule. În «Maestro» regăsim o melodramă. Care este cheia unei melodrame? Că un domn respectabil are un copil din tinereţe, făcut din dragoste, pe care-l recunoaşte după 20-30 de ani. «Maestro» este «o melodramă». Sigur că sub aparenţa melodramei este o dramă: este drama României postbelice, este drama ultimelor decenii româneşti cu un accent pe tranziţia din România, care a făcut ca aceasta să aibă o faţă hidoasă, grotescă. Mi s-a şi spus că romanul e foarte negru, că nu există o soluţie, că sunt cinic şi mizantrop. E posibil să fie aşa. Am vrut să scriu despre o lume care nu este deloc senină, care se zbate prin întuneric, şi zbaterea aceasta nu este estetică, armonioasă, senină. Am vrut să scriu despre această lume, despre această Românie care s-a dat peste cap şi care generează drame peste tot“. Şi uite aşa s-au născut personajele din „Maestro“.
„Am încercat să vorbesc despre asta cu accente pe un personaj care a părăsit România în anii ’60, alungat în urma unui proces politic, şi care are mare succes în Occident, deşi câţiva dintre cei care au părăsit România în anii ’60 - ’70 nu s-au impus. Mai important e ceea ce spune el despre lumea românească. Refuză să vină în România, refuză să fie tipărit, să-i apară cărţile aici. Un reporter de televiziune din România merge la Paris să facă un interviu cu el. Şi descoperă acest personaj, care este foarte greu de prins. Care-i faţa lui adevărată: a fost un dizident sau un turnător? Un om de mare caracter sau o lichea. Nu ştim. Nu aflăm niciodată. El nu vrea să se lase devoalat. În nici un clişeu. Putea să joace rolul dizidentului, să joace mitul canaliei, al informatorului. Refuză aceste clişee ale lumii româneşti de tranziţie. Vrea să fie el însuşi şi respinge orice formă de a te apropia de el. Acestea sunt premisele: o Românie neagră, o Românie în haos, este vorba de mineriadă aici, de corupţie“. Acestea sunt doar câteva dintre secvenţele unui film întreg reunite sub titlul „Maestro“. Şi acesta este Stelian Tănase, „doar un scriitor, nimic altceva“.
„Fac televiziune mai mult ca o ocupaţie. Scriitorii nu pot să trăiască din scris şi atunci trebuie să exercite meserii. Nu-mi dau importanţă ca om de televiziune. Imaginea mea de om de televiziune face rău imaginii mele de scriitor. Lumea crede că mă cunoaşte şi nu mai citeşte cărţile. Le ajunge cel de la televizor. Dar eu mă lupt, de aceea vin să mă întâlnesc cu publicul, să văd cititorul obişnuit, care citeşte acasă Stelian Tănase. Pentru mine, cititorul meu e mai important decât telespectatorul“, a conchis cel care ni-l aduce pe „Maestro“ în rândul cărţilor cu adevărat importante.