Au lăsat moşteniri importante oraşului care le-a fost drag, căci l-au iubit şi preţuit. Sunt Alexandru şi Aristia Aman, boierii Obedeanu, Petrache Mircea Trişcu şi mulţi alţii.
În istoria Craiovei întâlnim numeroase şi luminoase pilde de ctitorii şi danii în folosul unor aşezăminte publice, religioase şi culturale. Gesturile şi faptele exemplare din trecut sunt numeroase. La 21 decembrie 1908, în prezenţa ministrului Spiru Haret, în casele boierilor Lăceanu au fost întemeiate Biblioteca, având peste 3.000 de volume la început, şi Pinacoteca Aman, cu 66 de tablouri de valoare şi alte bunuri spirituale de preţ, împlinindu-se astfel, după cum menţionau în „Craiova, mon amour“ Alexandru Firescu şi Constantin Gheorghiu, „legatul testamentar al generoşilor boieri-patrioţi Alexandru şi Aristia Aman“. „Fundaţia aceasta urma să se întreţină din veniturile moşiilor Corlăţele şi Poiana, peste 40.000 de lei, din chiriile mai multor prăvălii şi din venitul sumei iniţiale de 147.900 de lei. La aceste fonduri băneşti, de carte şi valori de artă, vor adăuga, considerabil, strădaniile lor mai mulţi demnitari şi intelectuali locali, ca N.P. Romanescu şi soţia sa Lucia, creatoarea primului atelier de covoare «Roiul», ale cărui venituri reveneau Fundaţiei şi săracilor oraşului, C.M. Ciocazan, Ulyse Boldescu, I.B. Georgescu, alţi primari binefăcători şi de iniţiativă, scriitori şi publicişti, Elena Farago, ca şi industriaşii Mitu Andreescu, Drugă, Mendel“, după cum completează cei doi autori în „Craiova, mon amour“.
Şcoli pentru cei săraci
Unele şcoli care există şi astăzi au fost ridicate prin efort şi iniţiativă personală. Boierii Obedeanu au contribuit, pe rând, la construirea şi întreţinerea şcolii, bisericii şi spitalului care le-au purtat numele. O instituţie şcolară şi de binefacere proeminentă a fost şi Institutul „Costache Dima Popovici“, înfiinţat în 1866, în incinta Liceului „Traian Demetrescu“ de azi, de pe strada Mitropolit Firmilian, pe baza veniturilor moşiilor Bărboi-Mehedinţi şi Blajul-Romanaţi, pentru folosul creşterii şi învăţăturii a cel puţin 20 de fete sărace anual. Ulterior, aici avea să se înfiinţeze şi şcoala de menaj cu acelaşi nume, considerabil extinsă, al cărei program excepţional, de învăţământ primar şi complementar, în care elevele învăţau lucrul manual, croitoria, ţesutul, gospodăria casnică şi muzica vocală, a fost propus etalon în toate instituţiile şcolare europene cu un asemenea profil. Şi Petrache Mircea Trişcu, fost edil al Craiovei, şi-a lăsat întreaga avere pentru clădirea unui local de şcoală modern, în stil haterian, şcoală care astăzi poartă din nou numele ctitorului. Inaugurată la 1 septembrie 1890, instituţia se întreţinea din veniturile moşiei Urzicuţa şi ale unor case din Craiova. Pe lângă clasele de şcolari, avea ateliere de lucru manual, cu trei secţii: tâmplărie, fierărie, modelaj. Cu 125 de ani în urmă, un întreprinzător craiovean, Elefterie Crăciun, şi soţia sa Elena au dat caselor proprii trebuinţa de Conservator. În 1912, în incinta sa purtând numele Cornetti a avut loc primul concert simfonic, sub bagheta lui Grigore Gabrielescu. După 1950, Conservatorul, a devenit Şcoala Populară de Artă.
Dar poate cel mai interesant gest este cel al altruistului donator Theodor I. Preda, care, din veniturile sale, „vânzând cu tolba în spate, din sat în sat“, a ridicat în 1870 clădirea care adăposteşte astăzi Spitalul nr. 3, pe care bătrânii de azi îl numesc „Spitalul Preda“, aşa cum îşi avea titulatura în acea vreme, semn de neţărmurită recunoştinţă pentru jertfelnicul ctitor.
Şi exemplele pot continua, an de an, aşa cum se menţiona în „Craiova, mon amour“, „şiragul nobil al acestor fapte din trecut, pornite din simţământul creştinesc şi public al bucuriei şi al datoriei de a face bine pentru bine, a fost înmulţit şi dăruit, salba unor atari înfăptuitori onorând, îmbogăţind şi întărind Cetatea. Iar dacă se spune că binele este ţara natală a sufletului, aceşti filantropi şi ctitori din secolele trecute rămân neuitaţi şi trăiesc mai departe, veşnic prin neobositul lucru pentru aproapele lor“.
