Cel mai recent număr al revistei Milenium, 46-47, consacră în paginile sale un spaţiu larg memoriei eminentului matematician, jurnalist şi scriitor Cezar Avramescu.
Revista craioveană de cultură Sfârşit de mileniu, purtând acest titlu între anii 1998-2000, iar din 2001, continuându-şi apariţia şi numerotarea sub denominaţia Mileniu, întemeiată de profesorul, romancierul şi editorul Valentin Dascălu, a ajuns, iată, în al X-lea an de existenţă trimestrială neîntreruptă. De la început şi până în acest prezent al verii anului 2007, colegiul director al publicaţiei este format din scriitorii şi universitarii craioveni Marin Beşteliu, Ovidiu Ghidirmic şi Octavian Lohon, acesta, plecat pe neaşteptate dintre noi în urmă cu puţin timp. Redacţia, în componenţa ei esenţială, este alcătuită din Valentin Dascălu – director, profesorul şi scriitorul craiovean Mircea Moisa – secretar general de redacţie, profesorul şi eseistul Gheorghe Boaghe – redactor principal, animatorul de peste 35 de ani al Cenaclului „Clepsidra“, din comuna literară Bechet (astăzi, cu statut de oraş).
Cel mai recent număr, dublu, al revistei Mileniu, 46-47, este consacrat, în cele mai substanţiale pagini ale sale, memoriei eminentului matematician, jurnalist şi scriitor Cezar Avramescu.
Pierderea unui mare prieten
Astfel, pe prima copertă şi pe cea de-a patra este reprodus portretul neuitatului Profesor, un desen în tuş realizat de Marin Sorescu, în anul 1987. Un extins articol „In memoriam – Cezar Avramescu“ este semnat de Valentin Dascălu şi Mircea Moisa, din care cităm mai multe pasaje: „Sâmbătă, 31 martie 2007… spre orele unsprezece, ne aflăm împreună într-o cafenea anume, locul deselor noastre întâlniri din vechiul cartier craiovean Brazda lui Novac. Zi de sâmbătă fiind, pe lângă ceştile cu cafeluţă, avem, fiecare în parte, câte un exemplar al cotidianului Gazeta de Sud, cu «Suplimentul de cultură – ediţia de Oltenia». Dar nici joi, 29 şi, iată, nici sâmbătă, 31 martie, în prima pagină, la rubricile «Joia dulce», respectiv «Pe apa sâmbetei», nu s-au mai putut citi editorialele, mereu de actualitate, atât de aşteptate, săptămână de săptămână – în ultimii câţiva ani – purtând semnătura marcantă a universitarului, scriitorului şi jurnalistului Cezar Avramescu. Sâmbătă, 31 martie însă, în «Suplimentul de cultură», la rubrica săptămânală «Piuneze», citim cu aceeaşi nespusă curiozitate şi încântare intelectuală provocată de articolele sale, al doilea foileton din textul «Un an în Mexic», semnat Cezar Avramescu. Şi, ca în fiecare zi de joi şi sâmbătă, ne pregătim să formăm, pe telefonul mobil, numărul 0721.055.814, la care răspunde Domnul Profesor, cum s-au petrecut lucrurile doar cu o săptămână în urmă. Dar sâmbătă, 31 martie, n-am apucat să purcedem la efectuarea operaţiunii amintite, căci, în buzunarul vestonului lui Valentin Dascălu sună telefonul mobil. Îşi confirmă identitatea. După câteva momente de ascultare, şopteşte: «A murit Cezar Avramescu». Persoana care anunţa trista veste era domna Ina Voinea, redactor-şef al cotidianului Gazeta de Sud. Am rămas, o bună bucată de vreme, fără grai. Ne priveam doar cu ochii întristaţi şi lacrimi interioare, simţind că gândurile şi sentimentele noastre consonează în marea mâhnire ce ne-a cuprins. Căci, Domnul Profesor Cezar Avramescu, de mai mulţi ani, făcea parte din însăşi fiinţa noastră. Ştiam că, în ultimele câteva luni, era suferind. Când, duminică, 11 martie 2007, urma să-i facem împreună o vizită acasă, în apartamentul său din Craiova, după ce am coborât din taxiul care ne-a dus până în faţa blocului în care locuia, apropiindu-ne de scara pe unde urma să urcăm la etajul I, Domnul Profesor a deschis fereastra, spunându-ne: «Da nea Mircea, nea Vali, vă aştept“. Ne fixaserăm vizita, ca şi în atâtea alte dăţi, telefonic. În răstimp de vreo trei sferturi de oră, am petrecut, duminică, 11 martie 2007, cu Domnul Profesor, am avut în faţa noastră, alături de noi, acelaşi spirit viu, un izvor, parcă, inepuizabil, de forţă spirituală. Aceeaşi ascuţită şi pătrunzătoare inteligenţă umană. N-am fi bănuit, nicidecum, după plecare, conduşi de doamna profesoară Doina Avramescu, soţia sa, că era ultima noastră întâlnire, în această viaţă pământească, pe care o aveam cu marele nostru prieten, Profesorul Cezar Avramescu… (…)
„Antologia sui-generis“
Un capitol aparte în activitatea publicistică a lui Cezar Avramescu îl reprezintă colaborarea sa cu eseuri, poezii şi „proze microscopice“ la revista de cultură Sfârşit de mileniu/Mileniu, la solicitarea lui Valentin Dascălu şi Mircea Moisa. Nu vom uita niciodată preţuirea sinceră pe care marcantul matematician şi literat şi-a exprimat-o în mai multe rânduri faţă de publicaţia la care colabora. În revista noastră, Cezar Avramescu a fost prezent între anii 1999-2006, într-un mod substanţial, semnificativ.
La despărţirea de marele prieten şi colaborator al revistei noastre, am alcătuit o antologie sui-generis, din texte publicate de Cezar Avramescu în paginile ei, în decursul anilor indicaţi, texte reproduse integral, sau, în unele cazuri, din pasaje extrase din acestea.
Din câte am înţeles, la sugestia unor apropiaţi, Cezar Avramescu intenţiona să-şi alcătuiască din scrierile sale literare, articolele-eseu, apărute în presa culturală şi cotidiană, alte câteva volume. Căci, în timpul vieţii sale, parcimonios şi sceptic chiar faţă de textele sale, şi-a alcătuit şi publicat doar două volume, e drept, de incontestabilă valoare şi relevanţă: „Nelinişti – versuri“ (Editura „Pro-Transilvania“, Bucureşti, 2003) şi substanţialul volum cuprinzând articole-eseu „Scârţa, scârţa pe hârtia Gazetei de Sud“ (Editura de Sud, Craiova, 2005).
În aşteptarea alcătuirii unor noi volume, cuprinzând scrierile literare, şi nu numai, ale lui Cezar Avramescu, revista Mileniu, prin paginile pe care le consacră postum memoriei neuitatului matematician, scriitor şi jurnalist, consideră că inaugurează în postumitate editarea scrierilor rămase de la Cezar Avramescu (pag. 1-4)
Într-adevăr, „antologia sui-generis“, alcătuită şi inserată în revista Mileniu, nr. 46-47, din 2007 (pag. 5-36), oferă un eşantion esenţial, edificator asupra valorii de distincţie a scrierilor lui Cezar Avramescu, „atestă o conştiinţă şi un scriitor moralist de primă mână“ – cum l-a caracterizat în articolul său cu titlul „Domnul Avramescu“, valorosul poet „nouăzecist“ şi jurnalist cultural Nicolae Coande, articol din care am citat, apărut în „Suplimentul de cultură“ – Ediţia de Oltenia, de sâmbătă, 7 aprilie 2007. „Antologia sui-generis“ din Mileniu, pe lângă impresionantele eseuri, poezii, „proze microscopice“, mai cuprinde şi tableta-medalion „Cezar Avramescu“ de Marin Sorescu, publicată iniţial în revista Ramuri, nr. 1, din ianuarie 1990, pag. 9. De asemenea, şi textul – în percepţia şi aprecierea noastră, antologic – „Un matematician-poet“ semnat de acad. Solomon Marcus şi destinat revistei Mileniu, în paginile căreia a şi apărut iniţial, în nr. 25-26, din anul 2002, pag. 5, text pe care îl reproducem în întregime:
„Cu reminiscenţe din Eminescu, Ion Barbu, Lucian Blaga, Al. Philippide şi Ion Pillat, marcat de formaţia sa matematică, unde descoperă o sursă de metafore, matematicianul profesor universitar Cezar Avramescu are nevoie organică de expresie poetică şi găseşte, în această privinţă, un drum propriu. Poet al amintirii, aşteptării şi nedumeririi, fascinat de întrebările eterne ale existenţei, Cezar Avramescu este un om de cultură la care ironia, fiorul liric şi rigoarea matematică se articulează într-o singură personalitate“.
Este reprodus, de asemenea, memorabilul text semnat de eminentul critic literar şi profesor universitar la Facultatea de Litere, text apărut iniţial tot în Mileniu, în anul 2002 şi din care cităm un pasaj, din partea liminară a textului intitulat „Poezia unui matematician. Rigoare şi sensibilitate“:
„Toţi matematicienii care scriu poezie sunt aproape constrânşi, obligaţi să treacă prin modelul barbian, fără să-l urmeze însă întru totul, să-l imite, pentru a deveni epigoni. Un astfel de exemplu îl constituie Cezar Avramescu, distins profesor de matematică la Universitatea din Craiova, intelectual rafinat, cu o solidă cultură şi de-o largă deschidere umanistă, din aceeaşi generaţie cu regretatul Marin Sorescu, cu care a fost coleg şi prieten apropiat în perioada studenţiei, la Iaşi. Domnul Cezar Avramescu are o certă vocaţie literară şi publicistică, fiind şi autorul unor interesante, personale şi originale articole, tablete şi însemnări de călătorie. Poezia domnului Cezar Avramescu se caracterizează, înainte de toate, cum era şi firesc la un matematician, printr-o mare rigoare formală, printr-un limbaj dens, concentrat, în care sunt utilizaţi numeroşi termeni matematici, situat la antipolul logoreei lirice din poezia noastră contemporană. Domnul Cezar Avramescu ştie foarte bine că adevărata poezie este, cum spunea Heiddeger: «rostire esenţial㻓.
Marin Sorescu, despre poetul Cezar Avramescu
Prezenţa memoriei, spiritului lui Cezar Avramescu este emoţionantă, tonifiantă, prin textele ce alcătuiesc „antologia sui generis“ din paginile revistei Mileniu, nr. 46-47, 2007 şi un semnificativ segment de cititori activi îi receptează scrierile ca expresii ale unei personalităţi ce se oferă, sub multiple faţete, drept un model de mare umanitate într-o societate prezentă atât de învolburată.
Se cuvine să ne reactivăm, măcar periodic, în memorie şi textul antologic al lui Marin Sorescu, consacrat prietenului său din prima tinereţe. „Deschis mai multor orizonturi, Cezar Avramescu se simte şi în poezie la el acasă. Temperamental, el se află la antipolul acelui soi de intelectuali aşa-zis specialişti care ştiu tot mai mult despre tot mai puţine lucruri. Năzuinţa tipului de intelectuali pe care-l reprezintă Cezar Avramescu este de a şti cât mai mult despre cât mai multe lucruri.
Ca studenţi ai Universităţii din Iaşi, colegi de leat şi vecini de facultate, ne întâlneam des şi de fiecare dată admiram vibraţia sa sufletească, tensiunea ideilor, o efervescenţă creatoare, dinamismul şi freamătul gândului – calităţi care se simt şi în lirica sa. Îl puteam vedea şi la cenaclurile literare (el neputându-mă însă zări la cercul de matematică, pasiunea sa dominantă). Cu o discreţie rară, el şi-a tăinuit poeziile de atunci şi de mai târziu, pe care întâmplarea a făcut să le citesc şi să-l conving să le dea la lumină. Aproape fiecare poem are virtuţile unei arte poetice, apărând ca o cristalizare a unor nelinişti şi căutări, ca şi un program în zona inefabilului.
Îmi place, în aceste poezii, rigoarea metrică de geometrie, care încearcă să pună ordine şi exactitate în lumea imprecisă a simţirii. Universul este cel clasic, tradiţional, bunul şi generosul modernism de altădată, care cuteza cu măsură şi visa cu bun-simţ. Cunoscător profund al lui Eminescu şi Arghezi, al lui Baudelaire şi Verlaine, poetul craiovean trece firele inspiraţiei prin războiul de ţesut al teoremelor, postulatelor şi mulţimilor vide:
«E-atât de-naltă noaptea, încât motiv n-ar fi.
Să ne-ntristeze-atâta o zi care s-a dus.
Căci răsărit succede oricărui dus apus,
Dar ziua ce urmează e totuşi altă zi».
Un matematician care ştie să se încarce de nelinişti, întrebări şi melancolii nu poate fi decât bine venit în poezie. Oare să fi lăsat Ion Barbu un testament, în care să vorbească de posibilii moştenitori ai săi în cele două laturi netangente: poezia şi matematica?
Avramescu ar putea fi unul dintre acestea“.
Ramuri, nr. 1, ianuarie 1990, pag. 9, text republicat în Mileniu, anul V, nr. 23-24, din 2002, pag. 7.
