19.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalBuxifan, o nouă premieră a Teatrului Colibri

Buxifan, o nouă premieră a Teatrului Colibri

„Regalul poeziei pentru copii“, „Parada personajelor din poveşti“, „Show-ul păpuşilor“, „Aventurile lui Habarnam“ şi „Buxifan“ vor transforma pentru patru zile Craiova în tărâmul poveştilor, al personajelor de basm, al fantaziei.

Spectacole de excepţie, personaje de vis, actori celebri care le vor da viaţă, poveşti cu Feţi-Frumoşi, cu copii şi pentru copii, în Minifestivalul „Sărbătoarea prichindeilor“, care îşi va deschide porţile astăzi, la ora 17.00, în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă. Actori ai Naţionalului craiovean, ai Teatrului Colibri, dar şi ai trupei Drăgulescu vor da naştere „Regalului poeziei pentru copii“. Invitat va fi şi „Puricele astronaut“, cu ale lui poveşti reunite sub această titulatură, purtând semnătura regretatului Patrel Berceanu. E Ziua Copilului şi din nou Craiova se va transforma în tărâm de basm. Piaţa Teatrului Naţional va găzdui de la ora 10.00 parada celor mai îndrăgite personaje de poveste. Le vor urma, câteva ore mai târziu păpuşile cu „Show-ul păpuşilor“, într-un spectacol al Teatrului de păpuşi din Montana, Bulgaria. „Vinovaţi“ vor fi scenaristul Teodora Galabova, regizorul şi scenograful Doriana Vasileva. Şi dacă porţile cetăţii basmelor se vor închide după acest spectacol, a doua zi le va deschide Habarnam, la Teatrul Liric, de la ora 11.00. Îi vor ajuta unii dintre cei mai renumiţi actori ai Teatrului Odeon, Cătălina Mustaţă, Rodica Mandache, Dorina Lazăr, Marius Stănescu, Pavel Bartoş, Ionuţ Kivu, Paula Niculiţă, Dana Voicu, Mircea Constantinescu, Gabriel Pintilie, Ana Maria Moldovan, Adriana Trandafir, Mugur Arvunescu, Romulus Chiciuc, Ioan Batinaş, Marian Lepădatu şi Laurenţiu Lazăr. Ajutor de nădejde le va fi regizorul Alexandru Dabija, scenograful Constantin Ciubotariu. Şi din nou păpuşile vor veni cu al lor show, numai că de această dată în chioşcul fanfarei din Parcul „Romanescu“, de la ora 17.00.

Buxifan, în lumina reflectoarelor

După trei zile de petrecere, personajele din basme se vor retrage obosite în paginile cărţilor, iar păpuşile le vor urma. Vor fi aşezate din nou în cutii până când altă reprezentaţie va trebui susţinută. Va intra în scenă Buxifan, o nouă premieră a Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri“ din Craiova. O dramatizare de Doina Berceanu, după „Poveste fără sfârşit“ de Michael Ende, în regia lui Valentin Dobrescu, scenografia Mirela Tofan-Dore. Pe muzica lui Alin Macovei-Moraru, vor da viaţă personajelor: Atreiu (Mihai Brumă-Uzeanu), Bastian (Ştefan Cepoi), Balaurul-noroc (Mugur Prisăcaru), Crăiasa-copilă (Alis Ianoş), Luminiţa rătăcitoare, Uyalala (Ionica Dobrescu, Rodica Prisăcaru), Scrâşnicronţul, Argax (Mircea Surdu), Piticul, o şlamufă, un împărat Iulia Cârstea, Lupul (Daniel Mirea) şi o şlamufă, un împărat (Adriana Ioncu). Premiera se va bucura de participarea extraordinară a actorului Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, Ilie Gheorghe. Şi dacă „romanul autorului romantic german rulează mituri celebre ale umanităţii, pe care le transpune într-un tărâm fantastic, cu personaje fantastice“, după cum amintea Doina Berceanu, directoarea Teatrului Colibri, dar şi cea care semnează dramatizarea şi versurile cântecelor alături de regretatul Patrel Berceanu, şi „Buxifan“ vorbeşte în acelaşi stil. Un copil pătrunde în lumea basmelor (tărâmul numit Fantazia), care este în pericol de dispariţie, fiindcă Nimicul îl cotropeşte. Acest Nimic, va afla copilul, va fi combătut doar atunci când oamenii vor începe din nou să iubească poveştile. Eroii spectacolului vor intra într-un maraton al poveştilor care revigorează Fantazia. În final, copilul se întoarce în lumea reală, care este şi ea în pericol şi trebuie însănătoşită printr-o infuzie de poveşti. Şi poveştile vor triumfa, personajele lor vor trăi fericite, ca şi oamenii care vor uita de egoism şi se vor întoarce din nou cu faţa către basme şi le vor îndrăgi, ajutând la salvarea tărâmului mirific al poveştilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU