Personalităţi de seamă ale ţării care au pus România pe harta mondială au deprins tainele învăţăturii pe meleaguri olteneşti, pe băncile Liceului „Nicolae Bălcescu“. Grigore Gabrielescu, Dimitrie Gerota, Simion Stoilow, Nicolae Coculescu, Gheorghe Ţiţeica sunt doar câţiva dintre elevii de seamă de altădată.
Grigore Gabrielescu, „unul din marii cântăreţi ai lumii“, a fost un apreciat tenor care „a făcut o strălucită carieră artistică, producându-se în cele mai mari teatre din lume“. El s-a format pe băncile prestigiosului colegiu craiovean, după cum notează Andrei Nicolae în „Contribuţii la studiul istoriei Liceului «Nicolae Bălcescu» din Craiova“. Se regăseşte printre cei 24 de absolvenţi ai promoţiei 1878-1879.
„Vioi, cu părul blond, cu nasul cârn şi ochi ageri, pătrunzători“, elevul Grigore Gabrielescu era considerat de dascălii săi un elev silitor, disciplinat, înzestrat cu deosebite calităţi muzicale. Este remarcat de maestrul său de cânt, George Simonis, care „organizând în mai 1870, în cadrul Bisericii Madona Dudu, un cor mixt, l-a adus în cadrul lui şi pe elevul său“, se notează în lucrarea amintită, cântând alături de Elena Theodorini. Elevul din ultima clasă de liceu va fi onorat cu calitatea de dirijor al prestigiosului cor de la Madona Dudu.
În toamna anului 1879, părăseşte Craiova pentru a-şi desăvârşii studiile muzicale şi pentru a încânta o lume întreagă.
Pe băncile aceluiaşi colegiu îşi va toci coatele, dezlegând slovele cel care va ajunge un reprezentant de frunte al şcolii româneşti de chirurgie, Dimitrie Gerota. S-a născut în Craiova, în familia unui modest preot, care a trebuit să facă eforturi mari pentru a-i întreţine şi creşte pe cei opt copii ai săi. Odată ce a ajuns pe mâinile dascălilor, Dimitrie Gerota se va dedica studiului, numărându-se tot timpul printre fruntaşii clasei.
Poveşti din anii de liceu
În perioada 1899-1907, îl găsim printre elevii prestigiosului colegiu şi pe Simion Stoilow, „poetul cum îl numea, în semn de admiraţie, Mihail Sadoveanu, «conducătorul matematicii româneşti», cum l-a caracterizat cândva Grigore C. Moisil“, după cum notează Andrei Nicolea. În sprijinul pasiunii statornice pentru studiu stau cataloagele şi matricolele şcolare, dar şi mărturisirile colegilor. „Devenise un fapt obişnuit pentru colegii săi să-l vadă“, notează academicianul Miron Nicolescu, „citind, trântit în pat sau într-un fotoliu, o carte de matematică cu acelaşi aer de intensă concentrare şi plăcere cu care ei citeau, probabil, pe Vasile Pop sau pe Rădulescu Niger. Culmea ororii – şi împotriva tuturor regulilor stabilite – liceanul Stoilow citea matematici fără creion şi fără hârtie“.
Cele învăţate în anii de şcoală din Craiova, va mărturisi în repetate rânduri chiar Simion Stoilow, au avut o influenţă hotărâtoare atât pentru formarea sa profesională, cât şi pentru întreaga sa atitudine de viaţă.
Şi întemeietorul Observatorului Astronomic din Bucureşti, Nicolae Coculescu, a urmat cursurile liceale la „Nicolae Bălcescu“. „Cercetându-i foaia matricolă observăm, nu fără oarecare surprindere, că, elev fiind, Nicolae Coculescu arăta nu numai interes, ci şi o evidentă pasiune pentru studiul principalelor discipline realiste. Îl preocupa, evident, şi matematica. Încă de pe băncile liceului a arătat un interes deosebit, în măsură să solicite atenţia profesorilor şi a colegilor săi, pentru domeniul atrăgător şi oarecum misterios al astronomiei. Îşi făcuse, în această direcţie, ca urmare a unui studiu individual susţinut şi metodic, o frumoasă cultură. În aceşti ani i-a încolţit în inimă şi dorinţa de a cunoaşte, prin intermediul călătoriilor, lumea – cu tainele şi frumuseţile ei. Puternic influenţat de această dorinţă, el şi luase hotărârea ca, după terminarea liceului, să devină ofiţer de marină“, notează Andrei Nicolae în „Contribuţii la studiul istoriei Liceului «Nicolae Bălcescu» din Craiova“. Părinţii săi nu vor împărtăşi dorinţa copilului lor şi atunci paşii lui Nicolae Coculescu sunt îndrumaţi pe calea care avea să-i permită să devină o personalitate în lumea ştiinţifică.
Un tânăr slăbuţ, „premiantul întâi cu cunună“
În iunie 1892, la tradiţionala serbare de sfârşit de an, „un tânăr slăbuţ, cu o frunte frumos boltită, cu ochi albaştri, vii şi pătrunzători, şi cu părul blond, desfăcut cu cărare la o parte era premiantul întâi cu cunună“ de la Liceul „Nicolae Bălcescu“. Era nimeni altul decât Gheorghe Ţiţeica. Şi-a cucerit repede primul loc în clasă, aşa că va primi bursa „Eufrosin Poteca“, aceasta constând în suma de 30 de lei lunar şi întreţinere gratuită în internatul şcolii. „Din economiile realizate din bursă şi banii agonisiţi pe calea meditaţiilor date unora dintre colegii din clasele inferioare, el şi-a cumpărat primele cărţi din biblioteca sa. Adesea, mai ales în timpul vacanţelor, completa, din aceleaşi surse, şi modestul buget al familiei sale“, scrie Andrei Nicolae. Peste ani, numele său intra în patrimoniul cultural şi ştiinţific al ţării noastre, devenind cunoscut în întreaga lume ca fiind cel mai mare geometru al nostru, creatorul şcolii româneşti de geometrie, emitent profesor şi cercetător.
Numărul celor care şi-au petrecut anii de şcoală în prestigiosul liceu este mare. Elevii de altădată, care şi-au tocit coatele pe băncile liceului, sunt astăzi în galeria marilor personalităţi ale culturii, ştiinţei, cercetării, dovedind calitatea învăţământului românesc de odinioară.
