14.8 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăLocal1.000 de locuinţe ANL în Bănie

1.000 de locuinţe ANL în Bănie

După ce Consiliul Local Craiova a aprobat preluarea de la Ministerul Apărării Naţionale a imobilului Cazarma 739, destinat pentru construirea de locuinţe ANL, primarul Antonie Solomon a precizat că în acea zonă vor fi ridicate 1.000 de astfel de imobile, cu ajutorul Ministerului Dezvoltării, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. „Eu zic că s-a rezolvat o mare problemă, cea a locuinţelor în Craiova. Am preluat de la Armată acel teren de şase hectare, acea cazarmă dezafectată, şi vom face 1.000 de locuinţe pentru tineri, chiar dacă jumătate vor fi pentru tinerii militari care îndeplinesc condiţiile Legii ANL. Important este că locuinţele sunt în Craiova şi nu ne costă nimic, urmând să fie puse la dispoziţia primăriei. Terenul este foarte bun şi nu mai suntem în câmp să ne coste utilităţile, apa, telefonul, curentul. Suntem la doi paşi de bulevardul Caracal“, a precizat ieri Solomon. Acesta a mai menţionat că nu ştie exact care ar fi prețul unei astfel de locuinţe, însă crede că va costa în jur de 350-400 de euro/mp construit.
Consiliul local a votat preluarea de către municipalitate a terenului de pe strada Caracal, nr. 132, însă hotărârea a suferit o mică modificare în ședința de la sfârșitul lunii trecute. Consilierii nu au fost de acord cu cererea MApN prin care trebuie să le predea jumătate din „unităţile locative“ realizate, dar nu mai puţin de 240, considerată imperativă, şi au scos cifra. „Nu ştim câte locuinţe se vor face şi mai bine scoatem sintagma «dar nu mai puţin de 240». Dacă se fac 300, dăm 240 militarilor? Am mai dat noi un teren la ANL şi nu s-a făcut nimic. Sunt 800 de cereri de locuinţe în Craiova. Dacă nu acceptă cei de la Ministerul Apărării, revenim asupra hotărârii“, au specificat atunci membrii CL Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII