La cei 85 de ani ai săi, colonelul Bujor Iovănel, cetăţean de onoare al Craiovei şi medaliat de zece ori pentru faptele sale, nu mai poate decât să privească, melancolic, către trecutul eroic al acestei ţări. Români viteji, vrednici, cinstiţi, loiali patriei lor, educaţi. Nu neapărat în şcoli înalte, ci, în primul rând, în acea familie simplă, crescută în respect, morală şi frică de Dumnezeu. Aşa erau oamenii, când lumea era alta… Cu greu îşi întoarce colonelul ochii spre România de azi. Valorile de atunci? Nici urmă…
Cu părul alb ca hârtia şi de statură mică (dacă ar fi să ne luăm după criteriile actuale), bătrânul colonel surprinde de la prima aruncătură de ochi. Cea dintâi reacţie este să te simţi prost cu centimetrii în plus. Să te simţi oricum mic, mărunt, infim… Îmbrăcat fără cusur în haină civilă, dar verde, cu croială oarecum militară, cu o ţinută fermă, îndelung antrenată în anii de armată, bătrânul este de o distincţie şi o eleganţă aproape ireale pentru vremurile noastre. Iar când vorbeşte, fără undă de tremur (în ciuda anilor), şi cu o corectitudine demnă de manualele de gramatică, nu mai ai nici o şansă: te înclini cu respect şi admiraţie în faţa unuia dintre puţinii reprezentanţi care ne-au rămas dintr-o lume de mult apusă.
Colonel în rezervă de Cavalerie, veteran de război şi cetăţean de onoare al Craiovei, domnul Bujor Iovănel a venit la redacţie pentru a anunţa un eveniment la prima vedere fără importanţă: dezvelirea unei plăci comemorative la Robăneşti. A plecat câteva ore mai târziu, lăsând în urmă un interviu, numeroase fotografii, un volum scris chiar de Domnia sa, precum şi nenumărate amintiri fără preţ pentru generaţiile de azi.
Botezul focului
„Am fost încorporat în octombrie ’42, la Şcoala de Ofiţeri în Rezervă, Cavalerie, de la Sibiu“, începe colonelul povestea. „Iar pe 22 martie 1944 am fost repartizat la Regimentul 11 Călăraşi – Arad, cu care am şi plecat pe front“.
Bujor Iovănel avea doar 22 de ani când a intrat în luptă, apărându-şi ţara. Botezul focului l-a avut în iunie ’44, în Transnistria: „Eram atacaţi de bombardiere sovietice, iar pierderile erau mari. Au murit mulţi“. Până la terminarea războiului, tânărul a făcut parte din Cavaleria Română – formaţiune militară care avea rol de „suveică“, umplând golurile şi opunând rezistenţă până sosea unitatea de infanterie care să meargă la luptă directă. „Am participat aşa la luptele din Transnistria, apoi în sudul Basarabiei, până pe 23 august, când a intervenit armistiţiul. Atunci am început campania din vest: am participat la luptele pentru eliberarea Ardealului, la Careii Mari, dezrobind ultima brazdă de pământ românesc!“, continuă colonelul.
Calul – cel mai bun prieten
Vocea colonelului, ca întreaga lui fiinţă, se înflăcărează pe măsură ce povestea înaintează. În ochi îi lucesc lacrimi – după nişte vremuri şi camarazi care nu se mai întâlnesc astăzi: „Au fost anii mei de tinereţe – cei mai frumoşi. Pentru că atunci am învăţat să-mi iubesc patria, să-mi preţuiesc viaţa şi să-mi respect camarazii – cu grade sau nu. Am învăţat ce înseamnă sacrificiul pentru ţară – o noţiune care astăzi aproape că nu mai există. În zilele acelea crâncene, moartea ne pândea în orice clipă şi numai credinţa în Dumnezeu şi în victorie ne menţinea pe poziţii… Sub ochii mei au căzut ofiţeri şi soldaţi, cu toţii militari desăvârşiţi. Mă durea sufletul, strângeam din dinţi şi luptam mai departe. Ţara avea nevoie de noi… Şi totuşi, parcă niciodată durerea nu era mai sfâşietoare decât atunci când cel mai bun prieten al nostru îngenunchea sub loviturile necruţătoare ale inamicului: calul. Pentru a-i curma suferinţa, trebuia să facem cel mai crud lucru din lume.: să scoatem pistolul şi să-i dăm lovitura de graţie. Când el cădea, lua şi o parte din sufletul nostru…“.
Flori pentru eroi
În ’45, războiul s-a încheiat. Epuizaţi, chinuiţi de dorul familiilor, soldaţii români au luat drumul spre casă. Printre ei era şi Bujor Iovănel. „Oameni simpli ne ieşeau în cale, ne îmbrăţişau şi ne ofereau flori. Ne mulţumeau nouă că s-a terminat războiul“, povesteşte colonelul emoţionat şi continuă: „În iulie ’45, am fost deconcentrat şi lăsat la vatră. Era pace, ţara nu mai avea nevoie de mine cu arma în mână, aşa încât am căutat să o servesc, cu promptitudine, altfel…“.
În civilie, Bujor Iovănel a lucrat la Căile Ferate Române – întâi la secţia de lucrări topo, apoi la serviciul Linii, de unde a şi ieşit la pensie, în 1982. Este căsătorit de 57 de ani cu o femeie deosebită, care i-a stat alături în toate momentele mai grele sau mai uşoare ale vieţii şi care i-a dăruit şi cea mai mare bogăţie a sa: doi copii extraordinari.
Decoraţii şi… amărăciune
Astăzi, colonelul are 85 de ani; multe amintiri din luptele războiului, consemnate în mai multe volume; recunoaşterea meritelor sale prin cele zece decoraţii pe care, mărturiseşte, se sfieşte să le poarte în faţa tinerilor neştiutori de astăzi. Dar, mai presus de orice, colonelul Bujor Iovănel are un gust amar, pe care, oricât ar încerca, nu şi-l poate înăbuşi. „Tineretul de astăzi nu ştie nimic, pentru că nimeni nu spune nimic. Puţini tineri mai citesc o carte, iar internetul şi televizorul nu le arată decât violuri, crime, fapte ruşinoase. Despre oamenii deosebiţi care au luptat pentru această ţară nimeni nu mai vorbeşte. Ba chiar suntem trecuţi, să zic aşa, în spate, pentru a le face loc «valorilor» de astăzi… Nu vrem faimă, să nu înţeleagă cineva greşit. Doar respect pentru o generaţie care mai are câţiva supravieţuitori. Şi care iubeşte cu adevărat această ţară, despre care, cândva, se vorbea cu atât respect…“, încheie colonelul Bujor Iovănel.
Monument al onoarei
Sâmbătă, 10 noiembrie, în comuna Robăneşti a fost inaugurată o placă comemorativă, realizată în cinstea eroilor căzuţi în Şarja de la Robăneşti. La eveniment au participat oficialităţile comunei, evident, dar şi numeroşi veterani de război, membri ai Asociaţiei Naţionale „Tradiţia Cavaleriei“. Nu a lipsit, fireşte, nici col. (r) Bujor Iovănel, realizatorul, de fapt, al plăcii comemorative. A fost una dintre puţinele ocazii în care, alături de foştii săi camarazi, dar şi de actuali militari, respectabilul ofiţer şi-a purtat, cu mândrie, decoraţiile: Ordinul Coroana României şi Ordinul Steaua României (în grad de cavaler), Medalia „25 de ani de la proclamarea Republicii“, Medalia „A 25-a aniversare a Republicii“, Medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţie fascistă“, Medalia „A 30-a aniversare a Zilei Armatei“, Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial“, Medalia Slovacă – „A 60-a aniversare de la terminarea celui de-al doilea război mondial“, Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist“, Medalia Sovietică Victoria, Medaliile „Cetăţean de onoare al Craiovei şi comunei Robăneşti“.
