19.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalConsilieri locali, cercetaţi pentru achiziţii publice

Consilieri locali, cercetaţi pentru achiziţii publice

Mai mulţi consilieri locali şi angajaţi ai primăriei din Petrila, membri ai comisiilor de recepţie şi licitaţie a lucrărilor finanţate de la bugetul local, sunt cercetaţi de organele de anchetă din Deva, în urma unui prejudiciu de peste două miliarde de lei vechi. Angajaţii şi aleşii locali au făcut obiectul cercetării poliţiştilor de la Petrila, care şi-au declinat competenţa celor din Deva, pe motiv că prejudiciul este prea mare.

„Noi am făcut verificările prealabile, dar dat fiind faptul că sumele prejudiciate sunt foarte mari, ne-am declinat competenţa şi acum verificările se fac de către cei de la Deva. Urmează însă să definitivăm alt dosar în care sunt cercetaţi mai mulţi funcţionari publici, care au făcut erori în cazul dosarelor pentru ajutoarele sociale“, a spus Ovidiu Zaharie, comandantul Poliţiei oraşului Petrila.

Cercetările în cazul angajaţilor şi al aleşilor locali din Petrila au demarat în urmă cu câteva luni, după ce unul dintre consilieri a făcut plângere împotriva acestora, acuzându-i de grave abateri de la lege.

Spre exemplu, în parcurile din oraş s-au construit nişte pavilioane, preţul contractului fiind de 46.297 de lei (462.970.000 lei vechi), inclusiv TVA, pentru fiecare, însă, spun cei care au făcut verificările, nu s-au folosit mai mult de doi metri cubi de material răşinos, dar la deconturi au apărut 20 de metri cubi. În plus, la betonarea unor străzi s-au umflat deconturile aşa cum s-a întâmplat şi în cazul achiziţiei de aparatură de calcul. În nota informativă care a stat la baza cercetării se spune că executivul a achiziţionat calculatoare, numai pentru unul fiind achitată suma de 4.735 de lei, iar pentru o imprimantă alb-negru s-a achitat de la bugetul local 2.499 de lei.

În plus, într-un alt dosar, poliţiştii de la Petrila verifică mai mulţi funcţionari publici care sunt acuzaţi că ar fi dat bani pentru ajutor social unor persoane inexistente sau la care nu s-ar fi făcut anchete sociale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS