Cu ochii pe ei

Profesorii nu-şi vor mai primi majorarea de 50%, votată de vechiul parlament, blocată de fostul guvern, promisă cu mâna pe inimă de actualele partide guvernamentale. Va exista poate o creştere, dar în nici un caz de 50 de procente. Justificarea e beton. E criză, nu sunt bani. La fel şi cu alocaţiile pentru mame, cu pensiile şi cu orice altă promisiune făcută în campania electorală. Între timp, sute de mii, dacă nu milioane de români se-ntreabă dacă în anul ce tocmai a început îşi vor mai păstra locul de muncă. Sute de concedieri sunt anunţate deja în fiecare săptămână. Asta, în timp ce tot câteva milioane de români cu credite la bănci riscă să intre în incapacitate de plată. Să mai vorbim şi despre criza gazelor, care ameninţă să lase România în frig? Da, toate astea sunt lucruri care nu pot fi trecute cu vederea, care interesează cu adevărat pe oricare dintre noi, dar eu încerc să vă fac atenţi la altceva. Zic „să vă fac atenţi“ tocmai pentru că e vorba de ceva care, sub noianul de probleme din cele amintite mai sus, poate fi trecut foarte uşor cu vederea. Cu atât mai mult cu cât asta se şi urmăreşte. E vorba de bătălia surdă care se duce chiar în aceste zile pentru posturile din eşaloanele doi, trei, patru şi câte or mai fi ale puterii din România. Vorbim de secretari de stat, consilieri, şefi de agenţii, directori de companii cu capital de stat, directori de spitale, şefi de inspectorate, de instituţii descentralizate ş.a.m.d. În total, câteva zeci de mii de posturi pe care cele două partide guvernamentale se străduiesc să le ocupe cu propriii oameni. Cumva de înţeles, atenţia presei e concentrată mai degrabă asupra miniştrilor, a averilor acestora, dar nu ei fac puterea unei guvernări cu bunele şi cu relele ei, ci tocmai această armată de şefi şi şefuleţi. La ei trebuie să fim atenţi acum. Din cel puţin două motive cât se poate de practice. Primul ţine de calitatea lor profesională, al doilea, de raţiunea pentru care, ştim deja din experienţă, sunt numiţi să ocupe posturile respective. Dacă asupra primului motiv e mai greu să te pronunţi pentru că rareori poţi judeca profesionalismul unei persoane doar pe bază de CV, în legătură cu al doilea lucrurile sunt mai clare. Numirile vor fi în mod sigur politice, ceea ce e o problemă cu care, din păcate, ne-am cam obişnuit, dar adevărata miză se află în ceea ce se ascunde sub această sintagmă. Mai exact, ce face ca un membru de partid sau apropiat al partidului X, candidat pentru posturile care presupun teoretic neafiliere politică, să fie preferat în locul altora. Ştim, liderii politici ne asigură deja că principalul criteriu va fi cel al „competenţei“, la care alţii adaugă „moralitatea“ şi alte bla-bla-uri de genul ăsta. Dar la fel de bine ştim că, în practică, aceste criterii, oricum extrem de subiective, sunt ultimele care contează şi că discuţia e în altă parte. Concret, e vorba de răspunsul la întrebarea „pentru folosul cui e postul respectiv?“. Al cărui politician, om de afaceri sau grup de interese? Pentru că marile beneficii materiale ale guvernării le asigură tocmai aceşti oameni ce vor fi numiţi pe posturi în aceste zile. Ei urmează să gestioneze cea mai mare parte din banii ţării, iar ceea ce-i face cu adevărat puternici e discreţia lor. Sunt şi rămân în majoritate anonimi. Pe ei mi-aş dori să fie presa cu ochii, şi opinia publică să le înţeleagă importanţa. Să aflăm şi să putem dezvălui motivul real pentru care personajul  respectiv a ajuns secretar de stat, şef de agenţie, director de regie, de companie de stat, de spital, de şcoală, de inspectorat etc. Pentru că doar aşa ne vom asigura cât de cât de transparenţa activităţii lor şi împotriva adevăratei corupţii din România.