„Femeia la cratiţă, bărbatul la muncă“ este o idee care stă ascunsă în mintea multor cetăţeni ai secolului XXI, integraţi în UE. Chiar dacă nu rostesc cu voce tare, bărbaţii arată ceea ce gândesc la locul de muncă, acolo unde de cele mai multe ori femeile sunt discriminate.
Principiul egalităţii de şanse pare să fie o necunoscută pentru mulţi angajatori, care nu numai că preferă să ofere locuri de muncă bărbaţilor, dar le dau acestora salarii mai mari şi un tratament special. Raportul „Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi“, realizat de reprezentanţii organizaţiilor guvernamentale din Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Turcia, arată că discriminarea femeilor are la bază lipsa de informare atât a bărbaţilor, cât şi a femeilor despre modul în care inegalitatea de gen afectează viaţa lor de zi cu zi. În plus, în România, politicile naţionale şi europene privitoare la egalitatea de gen nu sunt impuse, raportul recomandând obligaţia autorităţilor de a stabili reguli de monitorizare periodică a modului de aplicare a principiilor de salarizare şi să elaboreze strategii legate de egalitatea de gen.
„Femeile sunt considerate vinovate“
Specialiştii în resurse umane au identificat două forme principale de discriminare la locul de muncă: de salarizare, când pentru prestarea unui munci similare calitativ şi cantitativ, femeile primesc mai puţini bani decât un bărbat, şi de limitare a accesului femeilor la anumite profesii mai bine plătite. În general, angajatorii consideră femeile ca forţă de muncă inferioară şi preferă bărbaţii din solidaridate bărbătească, dorind să lucreze mai mult cu un colectiv de bărbaţi decât cu un grup de femei. „Atunci când există un conflict la locul de muncă, în majoritatea cazurilor femeile sunt considerate vinovate din cauza atitudinii, vestimentaţiei, felului în care reacţionează. Aceste lucruri afectează femeia, din punct de vedere financiar, precum şi profesional. De cele mai multe ori, femeile care se simt discriminate trebuie să îşi schimbe locul de muncă. Este o problemă de mentalitate. În cultura românească există încă ideea că femeia trebuie să îşi vadă de casă şi bărbatul de muncă“, a explicat Gina Chiriac, psiholog formator din Craiova.
Lipsa forţei de muncă nu combate discriminarea
Cu toate că reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă( AJOFM) Dolj consideră că lipsa forţei de muncă cu care se confruntă firmele doljene a combătut discriminarea femeilor, sunt unii angajatori care recunosc că preferă să angajeze bărbaţi. „În prezent, există o lipsă acută a forţei de muncă, iar agenţii economici nu mai au de unde alege. Pentru că au nevoie de oameni, angajează şi bărbaţi, şi femei şi nu au cum să mai facă discriminări. Poate doar în construcţii, unde femeile nu au forţa fizică necesară“, a precizat Daniela Neagoe, directoarea adjunctă a AJOFM Dolj. În realitate însă, angajatorii preferă bărbaţi pentru că aceştia le aduc mai puţine probleme. „Între o femeie şi un bărbat care se prezintă la un interviu, tind să angajaz bărbatul, chiar dacă femeia este mai pregătită. Femeia este mai implicată în viaţa familiei, este mai predispusă la boli, ea poate rămâne însărcinată. Categoric există discriminare, dar asta este de când lumea şi nu ştiu dacă îmi voi schimba vreodată părerile“, a spus Andi G., patronul unei firme de distribuţie din Craiova.
Discriminare şi la case mai mari
Şi femeile din Uniunea Europeană şi SUA se confruntă cu problema discriminării la locul de muncă, un studiu al Comisiei pentru Egalitatea în Şanse din Marea Britanie dezvăluind diferenţe salariale de până la 20% între femeile şi bărbaţii angajaţi pe poziţii similare în management. În plus, conform rezultatelor unei anchete realizate la nivelul Uniunii Europene, în urmă cu câţiva ani, 2,9% dintre angajaţii din UE, respectiv 12 milioane de persoane, au afirmat că au fost supuşi hărţuirii morale la locul de muncă, de-a lungul unei perioade de 12 luni. Factorii care duc la hărţuirea morală sunt: relaţiile deficitare dintre colegii de muncă, nesiguranţa locului de muncă şi schimbările organizatorice rapide.
Diferenţe salariale pe criterii de natură sexuală apar atât în SUA, unde cuantumul acestora atinge 23%, cât şi în Europa, unde reglementările legislative în privinţa drepturilor salariale egale între femei şi bărbaţi sunt mai firave. De exemplu, discriminările salariale pe considerente de natură sexuală din Marea Britanie ajung la 38%, în cazul contractelor part-time. Potrivit topului Fortune 500, cu toate că ponderea femeilor implicate în decizii manageriale în SUA este de 50%, numai 15% dintre directorii companiilor ierarhizate sunt femei.
Legea, de partea femeilor
Parlamentul României a adoptat Legea nr. 202/ 2002, modificată şi completată de Ordonanţa nr. 84/ 2004, care reglementează măsurile pentru promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, în vederea eliminării discriminării directe şi indirecte după criteriu de sex, în toate sferele vieţii publice din România. Angajatorului îi este interzisă discriminarea prin utilizarea unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legatură cu relaţiile de muncă, referitoare la anunţarea, organizarea concursurilor sau examenelor şi selecţia candidaţilor pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat, încheierea, suspendarea, modificarea şi încetarea raportului juridic de muncă sau de serviciu, stabilirea sau modificarea atribuţiilor în fişa postului, stabilirea remuneraţiei, promovarea profesională, aplicarea măsurilor disciplinare, dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta. Conform Legii nr. 202/2002, maternitatea nu poate constitui un motiv de discriminare şi este interzis să i se solicite un test de sarcină unei candidate pe un post.
