RAT Craiova dă abonamente gratuite pentru pensionari

RAT Craiova anunţă publicul interesat că, începând cu data de 1 iulie, pensionarii cu un venit din pensie mai mic de 1.000 de lei sau cei cu vârsta de peste 70 de ani, care beneficiază de gratuitate pe transportul public în comun, va trebui să circule în baza unui abonament gratuit, conform HCL 144/2016.

Acesta va putea fi ridicat, începând cu data de 15 iunie, de la orice casă de bilete şi abonamente RAT Craiova, pe baza actului de identitate în original şi copie şi a cuponului de pensie din luna anterioară celei în care se solicită abonamentul, în original şi copie. Abonamentele eliberate astfel vor fi valabile pe o perioadă de un an.

Abonamentul gratuit îşi pierde valabilitatea în condiţiile în care valoarea pensiei depăşeşte 1.000 de lei în cazul pensionarilor sub 70 de ani sau dacă pensionarii îşi schimbă domiciliul din municipiul Craiova în orice altă localitate.

RAT Craiova roagă călătorii beneficiari să ridice aceste abonamente din zona în care locuiesc, pentru a nu crea aglomeraţii la casele de bilete şi abonamente RAT Craiova.

IMPORTANT!

Fac excepţie pensionarii care beneficiază de prevederile decretului-lege 118/30.03.1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, şi ale OUG 214/29.12.1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, care vor primi abonamente de la casieria centrală (str. Calea Bucureşti, bl. 17A, parter) numai după încheierea unui protocol între RAT Craiova şi Casa Judeţeană de Pensii Dolj.

Programul caselor de bilete şi abonamente RAT Craiova se regăsește în anexa alăturată.

rat_17,5x12,62_web


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

28 septembrie 2016

Craiova: Taximetriștii, verificați de polițiștii rutieri

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Dolj și Biroului Rutier Municipal Craiova, împreună cu specialiști sin cadrul Registrului Auto Român – Agenția Dolj au organizat, ieri, o acţiune în municipiul Craiova pentru verificarea legalității ...

Sumarul ediției de miercuri, 28 septembrie 2016

Actualitate

» Blaga, sub control judiciar pentru 60 de zile
» Anchetă internă la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov în cazul morţii artistului Ioan Gyuri Pascu
» Sarkozy, dispus să ofere Marii Britanii şansa de a anula procesul de Brexit
» PNL: Blaga nu va mai candida la parlamentare
» Poliția Română va introduce radare-drone
» Udrea, audiată la DNA în dosarul lui Blaga
» Craiova: Taximetriștii, verificați de polițiștii rutieri
» Măsuri de sprijin pentru agricultori
» Vasile Blaga demisionează din funcţia de co-preşedinte al PNL
» Măsuri pentru încurajarea practicării sportului mod sistematic și organizat de către copii și tineri
» Evaziune fiscală în domeniul construcţiei de ansambluri rezidenţiale şi hoteluri
» Vasile Blaga, urmărit penal pentru trafic de influență
» Transfăgărăşanul închis astăzi pentru 3 ore
» Vasile Blaga a ajuns la DNA Ploiești
» Cutremur în Vrancea, în această dimineață
» Guvernul suplimenează fondurile pentru Prima Casă
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară
» Prognoza meteo pentru joi şi vineri
» Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani
» SUA: Record de audiență pentru dezbaterea Clinton – Trump
» Cursuri pentru examenul IELTS la Facultatea de Litere din Craiova
» Fostul președinte israelian Shimon Peres a murit

Dolj

» Craiova: Expoziție “Eros și sexualitate în Dacia Romană”, la Muzeul Olteniei
» Craiova: Reuniune Internaţională a angliştilor la Facultatea de Litere
» Craiova: Acţiune de prevenire a furturilor din mijloacele de transport în comun
» Craiova: Orchestra de Cameră a Filarmonicii „Oltenia” – Turneu de concerte în Austria
» Termo Craiova va efectua probe la rece începând de luni
» Campanie de donare de sânge la Craiova
» Urmărit internațional, prins în Craiova după doi ani de la condamnare
» „O țară cu inima bolnavă“ – Hipertensiunea, „ucigașul tăcut“ pentru zeci de mii de olteni
» Semiprotestul magistraţilor contrariază oamenii
» Colocviile „Scrisul Românesc“ au ajuns la ediţia a XI-a
» Școlile au săli de sport improvizate și terenuri neamenajate
» „Rețetă“ de furat cu ajutorul primarului
» Brigada multinaţională NATO va funcţiona la Craiova
» Partea întunecată a Parcului Tineretului din Craiova

Gorj

» Gorj: Afacerist anchetat pentru că a împiedicat circulaţia pe un drum public
» Gorj: Şofer reţinut pentru că transporta cărbune furat şi avea permisul anulat
» Concurs interşcolar de Ziua Mondială a Turismului

Mehedinţi

» Mehedinţi: Primarii şi secretarii primăriilor, instruiţi în vederea alegerilor parlamentare
» Mehedinţi: 1200 lei /oră, media amenzilor aplicate de poliţiştii rutieri

Vâlcea

» Vâlcea: O nouă ediţie a evenimentului ”Ziua Recoltei”

Sport

» Simona Halep o va întâlni pe Madison Keys în sferturile turneului de la Wuhan
» Simona Halep în sferturile de finală la Wuhan
» Tilihoi: E vremea noastră!
» „Elitele“ au dat zece goluri Brașovului
» Burcea: Suntem departe de jocul pe care îl putem dezvolta
» SCM-U debutează la Pitești în Cupa României

Magazin

» Program Inspire – Colours Cinema 30 septembrie – 6 octombrie
» Bancul zilei

Top