108 instituții, sancționate pentru modul în caere au făcut achiziții publice

108 instituţii de stat din România, care au făcut achiziţii publice au fost sancţionate cu sute de milioane lei pentru greşeli în cazul procedurilor de achiziţie, unele de câte cinci ori în aceeaşi procedură, arată o analiză Mediafax. 

Lista entităţilor care au risipit fondurile contribuabililor a fost făcută publică de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, la cererea MEDIAFAX.

Fondurile din bugetul naţional se dovedesc cel puţin la fel de vulnerabile ca acelea structurale sau rambursate de Comisia Europeană. O demonstrează analiza realizată de MEDIAFAX care relevă faptul că, numai în 2015, 108 instituţii publice sau cu capital majoritar de stat, care au fost autorităţi contractante în cadrul unor proceduri de achiziţie, au făcut greşeli.

Cu predilecţie spitalele din ţară, care nu au departamente mari de experţi în achiziţii publice, deţin locurile fruntaşe în materie de greşeli în atribuirea banilor publici. Astfel, aproximativ 300 de contracte de achiziţii publice, perfectate de autorităţi administrativ-teritoriale în ultimii doi, trei ani, în baza vechii legislaţii, a Ordonanţei 34/ 2006, au ajuns în atenţia justiţiei şi a organismelor naţionale de control.


Comenteaza acum

Alte stiri

23 septembrie 2016

Mehedinți: Acţiune de prevenire a accidentelor rutiere

În ultimele 24 de ore, poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile pe şoselele mehedinţene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi ...

Sumarul ediției de duminică, 4 septembrie 2016

Actualitate

» Vizita oficială a premierului Dacian Cioloș în Bavaria
» Maica Tereza a fost declarată sfântă de către Papa Francisc
» „Cumințenia Pământului”, la meciul România – Muntenegru
» Cum va fi vremea luni și marți
» SUA anunță că va sprijini Turcia în ancheta privind tentativa de lovitură de stat
» Gorj: Bărbatul care a ameninţat că se aruncă în gol a coborât de pe schele
» Gorj: Un bărbat ameninţă că se aruncă de la înălţime
» Prinși cu transportul de pietriș pe Bulevardul „Romanescu”
» Obama se va întâlni cu Putin în timpul summit-ului G20 din China
» CNADNR a încasat 162 de milioane de euro din roviniete și taxe de pod
» Președintele Chinei, Xi Jinping: G20 ar trebui sa-si asume un rol de conducere in probleme majore
» Turcia bombardează pozițiile PKK din estul țării
» SUA și Rusia, aproape de un armistițiu în Siria
» Juncker: Decizia UE referitoare la taxele Apple se bazeaza pe fapte si reguli
» Cel puțin 38 de morți în urma unui accident în Afganistan
» Hackerii români au furat 40 de milioane de euro de la un gigant mondial
» Contractul pentru tronsonul Suplacu de Barcău – Borș al Autostrăzii Transilvania ar putea fi reziliat
» 108 instituții, sancționate pentru modul în caere au făcut achiziții publice
» Cancelarul Angela Merkel a discutat cu Erdogan despre viitorul relațiilor germano-turce
» Secetă pedologică până pe 9 septembrie
» Tusk: Capacitățile de primire a refugiaților în Europa sunt ”aproape de limitele lor”

Dolj

» 14 doljeni, prinşi depăşind neregulamentar, au rămas fără permis de conducere

Sport

» Fotbal / Christoph Daum: Jucătorii români au fost mereu asociaţi cu fotbalul atractiv
» Fotbal / „Tineretul” a învins Luxemburg
» Fotbal / Tricolorii U17, argint la Syrenka Cup 2016
» Fotbal / Ronaldinho ar putea reveni la Barcelona ca ambasador al clubului

Top