22.3 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateVreme instabilă în următoarele două săptămâni în Oltenia

Vreme instabilă în următoarele două săptămâni în Oltenia

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 31 martie – 13 aprilie, pentru toate regiunile din ţară.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Astfel, în Oltenia, în primele două zile din interval, vremea va fi caldă, cu temperaturi care vor atinge şi vor depăşi uşor 20 de grade în cea mai mare parte a regiunii. Apoi, până în data de 3 aprilie, valorile termice diurne vor coborî până la medii de aproximativ 12 grade, vremea devenind răcoroasă. Astfel de variaţii de temperatură vor continua până marţi, 8 aprilie, pentru ca după această dată regimul termic să rămână apropiat de normalul perioadei, cu medii ale valorilor diurne de 16 -17 grade. Temperaturile nocturne vor avea oscilaţii asemănătoare, iar minimele se vor situa în general între 2 şi 5 grade.

Până spre sfârşitul primei săptămâni doar izolat va ploua slab, pentru ca în data de 5 aprilie ploile să se extindă în toată regiunea. După această dată condiţiile de ploaie vor fi reduse.

La munte, în intervalul 31 martie – 8 aprilie se vor remarca oscilaţii semnificative ale valorilor termice, atât diurne cât şi nocturne. În cele mai calde zile, respectiv 31 martie şi 4 aprilie, se va înregistra o medie a temperaturilor maxime de aproximativ 10 grade, pentru ca în cele mai răcoroase (2 şi 6 aprilie) valorile diurne să nu depăşească, în medie, 3-5 grade.

Temperaturile minime vor varia, în medie, între -4 şi 2 grade. După data de 8 aprilie, vremea se va încălzi uşor, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză, nu se vor mai consemna variaţii semnificative ale temperaturii aerului, maximele diurne urmând a se situa în jurul unei medii de 8 grade, iar minimele nocturne vor fi de -1- 0 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată. Acestea se vor semnala pe arii mai extinse în jurul datei de 5 aprilie şi din nou în intervalul 10 – 13 aprilie. Vor fi ploi, dar în zona mai înaltă vor fi şi lapoviţe şi ninsori, îndeosebi în jurul datelor de 2 şi 5-6 aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS