22.3 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎntreţinere plătită la bancă, delapidare zero

Întreţinere plătită la bancă, delapidare zero

Asociaţia Romarta este prima din Craiova care are propriul site, unde fiecare proprietar, cu ajutorul unei parole, intră pentru discuţii legate de asociaţie, îşi vede extrasul de cont de la bancă, calculul penalităţilor şi alte informaţii.

Are propriul site, plăţile se fac prin cont bancar, cheltuielile cu personalul s-au redus, iar delapidarea este zero. Un exemplu de urmat în rândul asociaţiilor de proprietari din Craiova, care se plâng din cauza neregulilor şi a furturilor. Începând din primăvara acestui an, Asociaţia de proprietari Romarta şi-a schimbat reprezentanţii, a introdus plata întreţinerii prin bancă, iar datele legate de cheltuieli, datorii, penalizări pot fi văzute de proprietari pe site-ul  asociaţiei. „În aprilie a fost adunare generală şi eu am fost ales preşedinte, împreună cu un nou comitet. Atunci am văzut câte probleme sunt la asociaţie, că se pot strecura tot felul de erori voite sau nu şi am decis, cu acordul proprietarilor, să investim într-un program. Cu 500 de lei am achiziţionat un program informativ, în acest pachet având şi site-ul pentru asociaţie. Toate datele sunt introduse în acest program, ca de exemplu număr de persoane, suprafaţă. Eu introduc factura şi programul face tot, în funcţie de datele pe care le are. În această factură apar toate cheltuielile. De exemplu, am luat cinci becuri în asociaţie, în calcul se vede că fiecărui apartament îi revin 11 bani, am cumpărat un top de hârtie, la fel. După care factura este pusă în cutia poştală a fiecărui proprietar. Acesta merge la bancă şi, aşa cum îşi plăteşte celelalte utilităţi, achită şi întreţinerea. Am deschis un cont la cea mai apropiată bancă, la care achităm 1,5 lei per plată. Am renunţat la casier şi în acest fel nu mai plătim un salariu. Noi am şi avut probleme cu fostul administrator“, explică preşedintele Asociaţiei de proprietari Romarta.

Singura asociaţie de proprietari din Craiova cu site

Proprietarii din asociaţie au primit bine ideea modernizării asociaţiei, chiar dacă mulţi dintre ei sunt în vârstă. Furnizorii au dat o mână de ajutor Asociaţiei de proprietari Romarta pentru a intra în era informatizării. „Chiar şi furnizorii, în special SC Termo Craiova, ne-au sprijinit. Ei au acceptat să ne transmită facturile prin e-mail, ceea ce ne uşurează munca şi reduce pierderea de timp.
Asociaţia are propriul site, fapt unic în Craiova. Proprietarul are nevoie doar de adresa de e-mail şi parolă, intră pe site şi găseşte toate informaţiile necesare, date despre propria factură, penalizări şi multe altele“, a adăugat preşedintele Asociaţiei de proprietari Romarta.

Exemplu de urmat

„Este o idee foarte bună. Suntem în 2013 şi cred că acesta este viitorul asociaţiilor. Astfel nu mai ajungem la furturile de milioane de lei, la fals în înscrisuri. Este mai sigur ca plăţile să ajungă într-un cont şi nu în mâna unor angajaţi, care de multe ori au fost incorecţi cu proprietarii“, este de părere Ion Pătrulescu, juristul care asigură asistenţa juridică pentru Asociaţia de proprietari Romarta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS