16.2 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞcoală de nouă milioane de lei

Şcoală de nouă milioane de lei

Veşti bune pentru o parte din elevii severineni. Astăzi, Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, va semna contractul de finanţare pentru „Reabilitarea Şcolii numărul 7 din Drobeta Turnu Severin“, în cadrul Axei 3, DMI 3.4 „Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă“. „Contractul are o valoare totală de 9.193.309,16 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 7.001.756,02 lei (98% din valoarea eligibilă a proiectului), aproximativ 1.641.677,85 euro“, se arată într-un comunicat emis de ADR S-V Oltenia.
Aceşti bani vor fi investiţi în lucrări de finisaje interioare, confecţionare şi montare confecţii metalice, lucrări de instalaţii sanitare, reparaţii învelitoare, parţial lucrări de închidere cu zidărie din cărămidă, inclusiv tencuieli şi tâmplărie metalică, finisaje pentru şarpantă, confecţii metalice la scări şi parapeţi. La acestea se adaugă o serie de lucări de finisaje interioare şi exterioare la bazinul de înot şi la sala polivalentă.
Dotările realizate în cadrul proiectului se referă la achiziţionarea de catedre, mese laborator, scaune, bănci, rafturi, mese desen, dulapuri şi videoproiectoare şi pentru sala de sport (spalieri, coşuri, porţi, saltele, fileuri, aparate fitness, paralela, dulapuri şi vestiare). Vor fi achiziţionate, de asemenea, 70 de calculatoare, 15 imprimante, două copiatoare şi două videoproiectoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII