Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Sondaj:

Credeţi că Antonie Solomon va fi dat afară definitiv din PDL?

DA
NU

Comentarii »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro



Şcolile de şoferi trebuie să se alinieze noilor reglementări înainte de sfârşitul anului

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:


« Alte articole din categoria Actualitate

Reglementări stricte pentru instructorii auto

Actualitate - Adrian DINU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Instructorii auto se pot autoriza ca independenţi numai dacă au lucrat minimum trei ani cu normă întreagă în cadrul unei şcoli de şoferi şi au avut cel puţin 100 de elevi în ultimii doi ani.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a pus capăt războiului dintre şcolile de şoferi şi instructorii independenţi. Prin Ordinul nr. 1019/2009, publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial al României, ministerul a aprobat, în sfârşit, metodologia de atestare a instructorilor auto şi a profesorilor de legislaţie rutieră, normele privind autorizarea şcolilor de şoferi şi a instructorilor independenţi, programa de şcolarizare şi metodologia de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică în vederea obţinerii permisului de conducere.

Probă practică pentru atestarea instructorilor

Potrivit noilor reglementări, instructorii auto pot fi atestaţi în această meserie doar dacă au cel puţin 25 de ani - noutate în materie - şi au de cel puţin cinci ani permis pentru categoria în care doresc atestarea. Ei trebuie să urmeze în prealabil un curs de pregătire teoretică şi practică de până la 120 de ore. Nu au voie să lipsească de la vreun curs, întrucât, în caz contrar, nu pot participa la examenele în vederea obţinerii/reînnoirii atestatului de instructor auto ori de profesor de legislaţie rutieră.
Examenul de atestare profesională constă nu doar într-un test grilă cu 60 de întrebări, din care trebuie să răspundă corect la cel puţin 48 în 60 de minute, şi în susţinerea unei probe orale de verificare a capacităţilor psihopedagogice, ci şi într-o probă practică, în trafic, de 30 de minute, în care examinatorul va sta la volan, având rolul elevului, pentru a vedea cum se descurcă persoana examinată în rolul de instructor.

Profesori cu normă întreagă

Metodologia de autorizare a şcolilor de şoferi vine cu alte elemente de noutate. Şcolile de şoferi trebuie să funcţioneze într-o locaţie unică, având propria sală de pregătire teoretică a cursanţilor, eventual, şi un spaţiu pentru cursurile de cunoaştere a autovehiculului, dar şi locuri de parcare suficiente pentru vehiculele de pregătire practică. Şcolile de şoferi nu au voie să funcţioneze în blocuri de locuinţe.
Pregătirea practică a elevilor nu poate începe decât după ce aceştia au finalizat pregătirea teoretică în cadrul unei şcoli de şoferi.
Pentru a fi autorizată, orice şcoală de şoferi trebuie să deţină cel puţin două autovehicule în proprietate sau leasing, să aibă angajaţi cu normă întreagă şi contract de muncă pe perioadă nedeterminată cu minimum doi instructori auto şi un profesor de legislaţie rutieră atestat. Şcolilor li se impun programe stricte, controlarea lor intrând în sarcina Autorităţii Rutiere Române.
„Şcolile care nu se vor alinia noilor reglementări până la 31 decembrie 2009 vor fi nevoite să-şi întrerupă activitatea“, a precizat ieri Iancu Crăciunoiu, directorul general al Autorităţii Rutiere Române.

Trei ani vechime pentru independenţi

Şi metodologia de autorizare a instructorilor auto independenţi vine cu noutăţi. În primul rând, ei trebuie să fie atestaţi în prealabil, apoi autorizaţi pentru practicarea independentă a acestei meserii. Pentru a primi autorizarea ca independenţi, instructorii trebuie să fi activat ca angajaţi cu normă întreagă o perioadă de minimum trei ani drept instructori auto în cadrul unei şcoli de şoferi. Aşadar, nu pot fi autorizaţi instructorii care au activat cu o jumătate sau un sfert de normă la şcolile de şoferi, indiferent ce vechime ar avea în acest domeniu. Altă condiţie este că toţi cei ce doresc să devină independenţi trebuie să fi pregătit cel puţin 100 de cursanţi în ultimii doi ani. În plus, ei trebuie să deţină maşină proprie, destinată instruirii practice a cursanţilor, şi trebuie să se supună normelor de legislaţie a muncii, în sensul că nu vor mai putea face câte ore de conducere vor, ci maximum 40 pe săptămână.
Altă noutate este că instructorii independenţi nu pot încheia contracte de prestări servicii decât cu o singură şcoală de şoferi. De fapt, circuitul dorit de Ministerul Transporturilor ar fi următorul: un elev se înscrie la o şcoală de şoferi, unde urmează cursurile de pregătire teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere şi susţine un examen teoretic. Dacă promovează acest examen, el se înscrie la pregătirea practică, iar şcoala respectivă doar dacă nu are un instructor auto propriu care să fie disponibil poate apela la unul independent.

Cu caietul la volan

În momentul în care se înscriu la o şcoală de şoferi, elevii urmează să primească aşa-numitul „caiet al cursantului“. Acesta include şi orarul de pregătire teoretică şi practică, în care se vor menţiona zilele şi orele când trebuie să ia parte la şedinţele de pregătire practică. Pentru efectuarea acestor ore de pregătire, elevul va trebui să semneze în caiet după fiecare şedinţă, astfel că instructorii nu vor mai putea să-şi scurteze şedinţele de pregătire după bunul-plac.
 



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 5 voturi




Comentarii
Scrie recenzii despre firme si evenimente pe Craiova.ro

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de ..:
    cand se vor face orele de conducere integral adica 2 ore cat este platit,nu 1 ora cat se face?si nu pe unde are instructorul nevoie..toti stiu asta dar nimeni nu ia masuri.sa s.. taxe de la cine vreti voi atunci,nu de la noi.
    2009-10-31, 00:46:21 (79.117.206.*)
  2. de kick:
    nu e doua ore o sedinta,anonimule,do ar daca socotesti pauzele impuse acolo unde tu nu ai citit..deci fara pauze o sedinta are 90 minute.E greu? si prost e ala care renunta dupa 15 minute,nu instructorul,k ala spune ca a fost smeker...pacat ca exista atat de multi si de o parte si de alta
    2009-10-31, 03:51:43 (79.117.209.*)
  3. de Nae B.:
    Pardon, o sedinta nu are 90 de minute ci 100 de minute (cate 10 minute de pauza la fiecare ora de conducere). Dar acum in caietul cursantului trebuie sa se treaca precis - spre exemplu: de la ora 9 la 10.50 instructorul Marin cu elevul Gheorghe. La fel se trece si-n orarul instructorului, iar daca la control nu corespund orarul cu caietul elevului si cu cat arata ceasul, inseamna 40-60 de milioane amenda pentru instructor. Misto, nu? S-apoi, daca nu face instructorul cu tine cat are scris in carnetul tau, ce te opreste sa nu-i semnezi si sa ceri scolii un alt instructor?
    2009-10-31, 09:41:11 (85.120.191.*)
  4. de bine:
    ff bine mai respecta si istuctori un program ca asa nu aveau nici o treaba
    2009-10-31, 16:08:14 (79.117.151.*)
  5. de instructor:
    Dl bine, te rog invata sa scri in limba romana si dupa revino cu criticile
    2009-11-02, 22:51:02 (89.47.80.*)
  6. de ion cu vaca:
    @5 "invata sa scrii" fara suparare acum dar..come on.. don`t shoot the piano player
    2009-11-02, 22:55:36 (93.68.140.*)
  7. de patron de scoala:
    de schimbat reguli e usor mai greu de pus in practica ...in doua luni inclusiv evaluarea celor de la arr,iar ca sa angajezi prof de legislatie cu norma intreaga nu stiu carui patron o sa-i convina sa-l plateasca la 170 ore pe luna si el preda 30 poate cel mult 60 daca ai norocul sa aidoua serii pe luna si in restul orelor ramase neocupate ce-l pun sa faca sa spele curtea???
    2009-11-04, 20:19:48 (213.233.92.*)
  8. de Instructor independent:
    „De fapt, circuitul dorit de Ministerul Transporturilor ar fi următorul: un elev se înscrie la o şcoală de şoferi, unde urmează cursurile de pregătire teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere şi susţine un examen teoretic. Dacă promovează acest examen, el se înscrie la pregătirea practică, iar şcoala respectivă doar dacă nu are un instructor auto propriu care să fie disponibil poate apela la unul independent.” Iata ce inseamna sa scrii un articol fara sa ai rabdarea sa citesti cu proprii ochi normele, ci doar sa reproduci numai din spusele salariatilor arr. Dar eu ma bucur ca acest articol arata clar intentiile arr: 1. Interventia grupurilor de interese in mediul concurential, cu intentia de a limita optiunile viitorilor cursanti, dirijându-i spre marile scoli de soferi. O scoala mica nu isi permite sa plateasca un profesor de legislatie rutiera, nici macar cu 1.200 de lei, cat e salariul minim pe economie. Scoala mica se inchide, iar scoala mare isi permite sa mareasca tariful. 2. Totusi, normele nu au iesit chiar pe placul arr. Autorul articolului nu stie asta, de aceea il informez, gratis, cu urmatoarele: - Ad rian Dinu scrie: „Pentru a primi autorizarea ca independenţi, instructorii trebuie să fi activat ca angajaţi cu normă întreagă o perioadă de minimum trei ani drept instructori auto în cadrul unei şcoli de şoferi. Aşadar, nu pot fi autorizaţi instructorii care au activat cu o jumătate sau un sfert de normă la şcolile de şoferi, indiferent ce vechime ar avea în acest domeniu. Altă condiţie este că toţi cei ce doresc să devină independenţi trebuie să fi pregătit cel puţin 100 de cursanţi în ultimii doi ani.„ In Norme se prevede: „ Art. 23. - În privinţa dovedirii perioadei de activare a unui instructor auto în cadrul unei şcoli de conducători auto prevăzută la art. 4 lit. g), se va lua în calcul şi perioada de deţinere a autorizaţiei pentru activitatea de pregătire practică a conducătorilor auto eliberată de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. în baza prevederilor Ordinului ministrului transporturilor nr. 146/1999” „Art. 3. - (1) Obţinerea atestatului de instructor auto se realizează iniţial pentru una sau mai multe din categoriile A, B şi BE, urmând ca după o perioadă de cel puţin 2 ani de activitate efectivă ca instructor auto să se poată obţine şi atestarea pentru celelalte categorii. (2) Activitatea efectivă ca instructor auto prevăzută la alin. (1) constă în şcolarizarea unui număr minim de 100 cursanţi care doresc obţinerea permisului de conducere auto în perioada de cel puţin 2 ani.”
    2009-11-09, 08:16:11 (89.34.122.*)
  9. de Instructor independent:
    Pentru mine ar fi interesant sa aflu ce îi nemultumeste pe cursanti referitor la pregatirea practica? Iată ceea ce stiu: - intarzie la ore si termina sedinta mai devreme; - vorbeste la telefon lasând cursantul de capul lui, ignorandu-l; - nu are rabdare, se enerveaza prea usor; - tine prea mult la masina care, la urma urmei, e fier ce va rugini mai devreme sau mai tarziu. Nu pot afla de la cursantii mei despre ceea ce îi nemultumeste. Ei nu sunt în postura de a cârti. Când vii la ora de conducere te simti tot timpul vinovat ca nu poti sa faci ceea ce trebuie. Insa dupa examen, daca l-ai picat, toate sunt pe dos: politistul, instructorul, scoala, patronul, masina, semaforul, pietonul, biciclistul, vremea, etc. Iti inchipui ca toate au fost impotriva ta si au contribuit la eşec. Daca ai trecut, toate devin perfecte, toate au fost de calitate. Insa, dupa cateva zile, devii obiectiv si evaluezi corect tot procesul de formare ca sofer din timpul scolii. Aş fi recunoscător celui care mi-ar spune ce l-a nemulţumit la instructorul lui. Intenţia mea este să nu fac greşeli din neştiinţă. Vreau ca absolvenţii mei să fie mulţumiţi pentru ca nr. meu de telefon să ajungă şi la alţii şi în acest fel să am de lucru. Felicit pe cei care, atunci când vor să devină şoferi, caută un om şi nu un afiş. Vă mulţumesc anticipat.
    2009-11-09, 09:26:40 (89.34.122.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: -16°C.
La noapte: -25°C.
Mâine: -13°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.3540 lei
USD: Tendinta 3.2812 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: