16.4 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCanalizarea, în pană de curent

Canalizarea, în pană de curent

Lucrările de canalizare din cartierul craiovean Brestei au fost sistate pe una dintre străzi din cauza unui stâlp de electricitate care stătea să pice.

Pe străduţele din cartierul Brestei nu mai e loc de săpături. Subsolul, deja plin de ţevi de alimentare cu apă şi gaze şi de cabluri de curent şi de telefonie, abia dacă mai suportă un rând de canalizare, darămite două – pluvială şi menajeră. Şi dacă, teoretic, pentru conducte ar mai fi loc, marea problemă a constructorilor este cum să sapi la precizie milimetrică printre păienjenişul de ţevi şi cabluri. Iar când în preajmă stă să pice şi un stâlp cu sute de fire pe el atunci chiar nu e de joacă. Din această cauză, pe strada Ogorului, lucrările de canalizare au fost sistate pe 30 iunie, în condiţiile în care până în octombrie reţeaua din cartier trebuie predată la cheie. Prin adresa 5.664 din 30 iunie 2009, Hidroconstrucţia SA, constructorul canalizării, anunţa CEZ faptul că la intersecţia străzilor Ogorului şi Fragilor „este un stâlp înclinat, ce stă să cadă, şi eventualele avarii sunt în responsabilitatea CEZ“. În aceeaşi zi, după întâlnirea cu specialiştii CEZ, Hidroconstrucţia decide să închidă şantierul, transmiţând acest lucru supervizorului de proiect Eptisa International, prin adresa 5.668: „(…) constructorul este obligat să oprească lucrările pe strada Ogorului până la rezolvarea problemelor de către CEZ“. Hidroconstrucţia recunoaşte că singurul demers scris direct către furnizor pentru remedierea situaţiei reţelei CEZ este cel din 30 iunie, însă susţine că programul de săpături este transmis săptămânal tuturor furnizorilor, iar pentru cazurile speciale, cum este stâlpul de pe strada Ogorului, furnizorii au fost sunaţi de nenumărate ori. Altă situaţie delicată s-a înregistrat în aprilie, când săpăturile au ajuns la intersecţia străzii Ogorului cu strada Buşteni, unde traseul canalizării se suprapunea inclusiv cu 20 de cabluri de tensiune. Potrivit unui răspuns al Hidroconstrucţia SA, furnizorii au fost convocaţi telefonic, însă CEZ nu a răspuns, lucrările continuând printre cablurile de 0,4 kV.

CEZ, în criză de timp

La aproape o lună de la schimburile telefonice şi de hârtii, stâlpul aplecat de pe strada Ogorului era în urmă cu două zile tot… aplecat. După ce luni departamentul de comunicare al CEZ România a precizat că ora la care am solicitat un punct de vedere – 15.48 – este prea târzie şi a apreciat că, de fapt, nici nu doream un răspuns din partea lor, marţi ni s-a transmis totuşi o explicaţie. „SC CEZ Distribuţie are în execuţie în zona străzii Ogorului lucrări de investiţii pentru îmbunătăţirea nivelului de tensiune, lucrări care se execută conform Autorizaţiei de Construcţie nr. 98/10.02.2009, emisă de Primăria Municipiului Craiova; în cadrul acestor lucrări nu a fost prevăzută mutarea stâlpului SC 10005 de pe amplasamentul existent; Întrucât cele două coloane plantate de Hidroconstrucţia presupuneau săpături la baza stâlpului menţionat, la solicitarea Hidroconstrucţia, CEZ Distribuţie a fost de acord cu plantarea unui nou stâlp special într-o locaţie care să nu afecteze lucrările de canalizare şi cu demolarea stâlpului existent; Această lucrare va fi efectuată în cursul zilei de mâine, 29 iulie 2009, aşa cum a fost agreat de cele două părţi“, se arată în informarea de presă. Ceea ce s-a şi întâmplat. „Hidroconstrucţia nu a agreat nimic în legătură cu modificarea amplasamentului stâlpului în cauză. Promisiunea CEZ a fost că va fi mutat pe 29 iulie 2009, odată cu cablurile pentru stâlpii nou-montaţi. Probabil că s-a acţionat după intervenţia presei“, ne răspunde Hidroconstrucţia SA. Reprezentanţii firmei au precizat că lucrările de canalizare vor fi reluate în circa şapte zile, după ce vor fi mutate firele de electricitate pe stâlpii noi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS