Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Actualitate

Transportatorii, pe interzis

Actualitate - Maria CERNĂTESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Transportatorii respectă călătorul, mai puţin regulamentul

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Transportatorii autorizaţi care efectuează curse regulate în Dolj îşi stabilesc staţiile după bunul lor plac şi la mica înţelegere cu călătorii. Şi asta, sub privirea oblăduitoare a Autorităţii Judeţene de Transport (AJT) din cadrul consiliului judeţean şi a Autorităţii Rutiere Române.

Cele 122 de trasee ale transportatorilor de persoane din judeţ sunt stabilite după un regulament de către AJT Dolj. În cuprinsul acestuia sunt expres prevăzute capetele de traseu, punctele legale din Craiova de unde pornesc autobuzele sau minibuzele pe diferite rute: Autogara Sud, Autogara Nord şi parcarea situată la întretăierea străzii Simion Bărnuţiu cu Alexandru Macedonski. Pe parcursul traseului, maşinile care transportă persoane nu au voie să staţioneze, pentru lăsarea sau luarea de pasageri, în alte zone ale oraşului. Fapt care cu certitudine nu se întâmplă, dar care este şi foarte greu de probat, în viziunea celor de la AJT şi ARR.
În realitate, mai toate aceste autobuze cu rute exterioare îşi stabilesc prin mica înţelegere cu pasagerii, de altfel, clienţi permanenţi, cel puţin cinci staţii, în diverse locuri ale oraşului. De exemplu, pe Calea Unirii, în apropierea blocului 1A, zeci de pasageri sunt lăsaţi sau luaţi zilnic de operatorii care desfăşoară activităţi de transport persoane pe ruta Craiova - Calafat şi Craiova - Dăbuleni. „Din anul 2003, în faţa blocului în care locuiesc, opresc zilnic, sistematic, toate autobuzele de traseu exterior pentru a-şi lua călătorii pe care îi lasă dimineaţa vizavi. Nu există staţie legală în acest loc. Nici organele abilitate nu reacţionează“, a spus Elena Teodorescu, locatară în blocul 1A.

Ochiul de veghe... nu prea vede

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Dolj dau vina pe transportatorii care nu au licenţă, aşa-zişii piraţi, ce nu se supun nici unei autorităţi sau reguli. „Transportatorii pe rute exterioare municipiului Craiova nu mai staţionează pe raza oraşului. Dacă staţionează în interiorul oraşului, acest lucru se întâmplă accidental. Cei care opresc în diverse locuri sunt mai degrabă piraţii, transportatorii care nu au licenţă. Punctele legale de îmbarcare şi debarcare călători se cunosc: sunt cele două autogări şi zona din faţa service-ului Poiana. Este posibil să oprească la mica înţelegere cu pasagerii. Dar riscă să-şi piardă licenţa, dacă sunt depistaţi de Poliţia Comunitară sau de organele cu atribuţii de control în trafic“, a menţionat Cristi Iovan, vicepreşedintele CJ Dolj.
Şeful Serviciului Siguranţa circulaţiei transport public, parcări din Primăria Craiova, Mihăiţă Fetoiu, afirmă că persoanele abilitate din cadrul Serviciului nu au depistat nici un transportator care să se abată de la traseul şi staţiile stabilite prin regulamentul impus de Consiliul Judeţean Dolj. În zonă îşi fac rondul zilnic şi poliţiştii de la Poliţia Comunitară, aşa susţin reprezentanţii primăriei. Dar, din partea acestora, transportatorii îşi pot vedea liniştiţi de drum, mai ales de staţiile „ad-hoc“.
Cei de la Comisia de Sistematizare din cadrul Primăriei Craiova susţin că pe Calea Unirii, în zona blocului 1A, există chiar un semn de circulaţie „Oprirea interzisă“. „La solicitarea unor cetăţeni, s-a amplasat în zonă un indicator cu semnificaţia «Oprirea interzisă», de mai bine de o lună. Mai mult, legea interzice staţionarea acestor autobuze la o distanţă mai mică de 25 de metri de intersecţie, aşa cum este descrisă situaţia“, a precizat Carmen Licu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova. Am căutat şi noi semnul de circulaţie şi, dacă în viziunea celor de la Sistematizare semnul „Drum cu prioritate“ înseamnă şi „Oprirea interzisă“, îi credem pe cuvânt.  
Cât despre reprezentanţii ARR, aceştia nu neagă că şoferii de pe autobuzele sau minibuzele care merg spre exterior nu ar opri în cel puţin şase, şapte locuri din Craiova ca să ridice călătorii. Numai că lasă pe seama AJT sarcina de disciplinare a transportatorilor exteriori din judeţ.

De reţinut pentru AJT şi ARR

Aducem la cunoştinţa AJT şi ARR o listă cu unele dintre autobuzele care opresc în zona blocului 1A de pe Calea Unirii şi pe care cei cu atribuţii de control din cadrul respectivelor instituţii ar fi trebuit să le depisteze, dacă ar fi dat dovadă de mai multă vigilenţă.
Notele ne-au fost furnizate chiar de locatarii deranjaţi de călătorii care, în aşteptarea mijloacelor de transport, le tulbură liniştea. Mai mult, deteriorează spaţiul verde din faţa blocurilor din zonă şi lasă în urma lor multă mizerie. Pe 7 iunie 2009, a oprit la ora 11.40, în apropierea blocului 1A, un microbuz cu numărul de înmatriculare B-70-UIP de la firma Royal Tour; pe 9 iunie, alt mijloc de transport cu numărul DJ-09-COC; B-12-UIC, de la firma Lumina Turism; pe 17 iunie a staţionat un autobuz aparţinând firmei Edras Trans, cu numărul de înmatriculare B-80-LLD; pe 25 iunie sunt menţionate două mijloace de transport călători: DJ-07-LXN, de la firma Gagiu, şi B-65-WIC aparţinând Geo Tour Băileşti; pe 29 iunie, la câţiva metri de intersecţia din zona Casei Armatei au oprit să-şi ia pasagerii autobuze aparţinând firmelor Royal Tour (B-72-UIC) şi Lumina Turism (DJ-70-LEX). În acelaşi loc au fost văzute staţionând autobuze şi minibuze ale firmelor Neagtovo şi Pavle.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Jika:
    pai sa puna mana sa amenajeze o alveola statie pt trasee exterioare acolo unde calatorii o cer... si unde este nevoie,in fond si la urma urmei ei sunt cei care platesc,cata rautate jurnalistika fratee...pe bunee..stiam k un jurnalist tre sa fie impartzial,deci dl jurnalist sau jurnalista k nu ma intereseaza ce anume suntetzi...treaba e in felul urmator..1 autobuzele exterioare opresc in acea zona pt a lua calatorii..de ce¿? 2-pt k in acea zona apare un nr mare de calatori ai acestor rute...3- vii matalee si te ratzoi in artikol si iei interviu la o baba care nu are cu ce sa-si omoare timpul si sta si numara la autobuze etc..si ii iei matale interviu;) mai bine du.te la nea aurika si zii dom primar uite eu k jurnalist am facut o ancheta si am observat k ar fi de mare folso o alveola de statie in cutare zona..sau la autoritatea judeteana sau nationala sau care autoritate o fi ea..k in romania sunt o mie de autoritati da degeaba sunt....sau sa gaseasca o statie ratc in zona care e deja amenajata sa incheie un acord intre partzi si poate fi folosita si de trasee exterioarre craiovei si stai si matale linistit si prietena lu matale d-na teodorescu..si asa impacam si capra si varza (ramane la alegerea fiecaruia care sa fie capra si care sa fie varza in aceasta ecuatzie...:))) va doresc mult succes..ps cu sensul ala griatoriu din amaradiei..gata ati obosit..:)) nu mai relatatzi nika nou...k atata tam tam ati mai facut pt el de parka s-ar fi facut un mini turn eiffel suntetzi patetici uneori...:)))))))))) )
    2009-07-17, 04:37:34 (95.214.5.*)
  2. de rica:
    eu sunt navetista,merg in fiecare zi la serviciu,i-au autobuzul din centru(statia de la service poiana),dar cand ma intorc cobor la parc,de acolo am legatura mai buna la autobuz(2 R)si nu-mi convine sa nu opreasca autobuzul (la intoarcere)la parc,ce ar insemna ca de la service poiana sa ma intorc sau sa i-au alt autobuz?cine imi plateste mie biletele?doamna pe care o deranjeaza autobuzele?
    2009-07-17, 08:25:11 (79.117.187.*)
  3. de nsfhartyqathad:
    Maria CERNĂTESCU, dak vrei ca articolul tau sa fie de calitate poate ca ar fi mai bine sa intrebi si parerea celor care aparent sunt "ilegali" - transportatorii respectivi. Afla ca problema asta nu ne convine nici noua, transportatorilor, insa daca incerci sa explici calatorilor ca nu ai voie sa opresti in cutare statie fiindca ar fi ilegal, in cateva saptamani ajung sa te ocoleasca. In al doilea rand, din cauza "piratilor" sau a "rechinilor" sau cum vrei sa ii numesti transportul de persoane a ajuns sa fie o afacere in care profitul e ZERO sau mai aduci si bani de acasa. In situatia asta, in momentul in care tu pleci cu 3-4 oameni din autogara adica exact cat te costa motorina, nu iti permiti sa nu opresti sa il iei. In al treilea rand, desi sunt si eu transportator nu neg faptul ca exista si unii soferi de autobuz prost crescuti, asa ca nu le iau acelora apararea. Ar fi foarte multe de spus despre transportul de persoane care pana acum 3-4 ani era o afacere foarte profitabila, iar acum majoritatea transportatorilor au ajuns cu cutitul la os din punct de vedere financiar. Poate ca ar fi interesant sa luati si interviuri transportatorilor si SA VEDETI CE SUBIECTE FIERBINTI de presa vi se vor dezvalui... CAM CAT CASTIGA UN RECHIN PE LUNA? 30 - 40 mil. CAM CAT CASTIGA POLITIA DE PE URMA UNUI RECHIN PE ZI? CAM 300.000 / ZI CAM CATE TAXE TOTAL ABERANTE A INVENTAT STATUL, bani care nu ti se intorc sub o forma sau alta la tine, contribuabil? ... fara numar...
    2009-07-21, 19:01:51 (79.117.202.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 17°C.
La noapte: 13°C.
Mâine: 21°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4662 lei
USD: Tendinta 3.5538 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: