15.9 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCase noi, până la 1 decembrie

Case noi, până la 1 decembrie

Persoanele ale căror locuinţe au fost afectate de inundaţii vor primi până la zece mii de lei şi materiale de construcţii, iar autorităţile speră ca refacerea caselor să fie terminată până la 1 decembrie.

 

Ministrul David a anunţat ieri, într-o şedinţă de bilanţ ţinută la sediul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), că s-a intrat într-o nouă etapă, cea de refacere a locuinţelor afectate de inundaţii. „Noi vom face toate demersurile necesare pentru ca aceste case să fie reconstruite în cel mai scurt timp cu putinţă, şi ne-am fixat ca obiectiv data de 1 decembrie. Eu cred că este realizabil, în măsura în care va fi un efort conjugat al autorităţilor locale. În ceea ce priveşte responsabilitatea care ne revine, noi trebuie să punem la dispoziţia autorităţile locale materialele şi resursele necesare“, a afirmat David.

 

1.492 de locuinţe trebuie reconstruite

 

Potrivit bilanţului, sunt aproape 5.600 de locuinţe afectate de inundaţii. „Aş vrea să vă informez că, din punct de vedere al evaluărilor comisiilor tehnice, acestea şi-au finalizat anchetele la nivel local. Avem deja o situaţie centralizată cu privire la numărul locuinţelor care au fost afectate. Această centralizare poate să mai sufere mici corecţii, dar, în principal, cifrele vor rămâne aceleaşi. Este vorba de 5.595 de locuinţe afectate, dintre care 3.900 solicită reparaţii, 203 – lucrări de consolidare, iar 1.492 au nevoie de o reconstrucţie totală. Aceste comisii de evaluare sunt pe teren. Trebuie să vedem şi pagubele pentru terenurile agricole, pentru obiectivele socio-culturale, în aşa fel încât săptămâna viitoare să avem o centralizare a tuturor pagubelor înregistrate la aceste inundaţii“, a declarat ministrul, citat de NewsIn.

David a mai spus că au fost finalizate şi anchetele sociale, până în prezent fiind identificate 21.190 de persoane afectate. „Urmează să se finalizeze şi pentru Bacău şi Botoşani, şi până mâine (astăzi – n.r.) vom avea rezultatele finale. În ceea ce priveşte persoanele care vor beneficia de ajutoarele băneşti de urgenţă în urma inundaţiilor, o să avem, aşa cum spuneam, o evidenţă foarte clară, precisă a acestor persoane, care, pusă în acord cu rezultatul comisiilor tehnice de evaluare, să stabilească valoarea despăgubirilor pe care fiecare persoană le va primi, în funcţie de gradul de afectare“, a afirmat şeful MIRA.

 

Sprijin de la stat

 

În şedinţa de ieri au fost anunţate şi plafoanele de ajutor social de urgenţă. „În urma anchetelor sociale, persoanele identificate vor primi plafoanele pentru ajutorul social de urgenţă. Acesta nu vizează reconstrucţia caselor, este vorba de ceea ce s-a aprobat în guvern, trei milioane de lei, care reprezintă un ajutor de urgenţă. Fac această distincţie pentru a preciza că macheta de sprijin va fi tratată diferit. Pentru cele 5.595 de locuinţe afectate, vom pune la dispoziţie un ajutor bănesc de 2.500 de lei pentru casele care au nevoie de reparaţii, 5.000 de lei şi un pachet de materiale de construcţii pentru cele care au nevoie de consolidări, respectiv 10.000 de lei împreună cu un pachet de materiale de construcţii proporţional cu valoare casei afectate, pentru cele care trebuie reconstruite“, a declarat David.

Ajutoare de urgenţă

Ministrul muncii, Paul Păcuraru, a anunţat ieri că se vor da câte 300 de lei pentru fiecare persoană din familiile afectate, la care se adaugă 800 de lei pentru casele distruse în întregime, 500 de lei pentru cele afectate în proporţie mai mare de 50%, iar pentru restul, 300 de lei. Potrivit ministrului, aceste sume sunt ajutoare de urgenţă pentru nevoi familiale, altele decât ajutoarele pentru refacerea locuinţelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS