16.4 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateLocuinţe sociale pentru cei mai puţin săraci

Locuinţe sociale pentru cei mai puţin săraci

Ministerul Dezvoltării a anunţat ieri, printr-un comunicat, că „familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar, vor putea beneficia de locuinţe sociale“. Guvernul a aprobat ieri o ordonanţă de urgenţă prin care au fost modificate Legea locuinţei şi OUG privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează să fie evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari.

Potrivit ministerului de resort, pentru a nu da naştere unor speculaţii, toate condiţiile cerute solicitantului de locuinţă vor fi aplicabile şi pentru ceilalţi membri ai familiei, care locuiesc şi gospodăresc împreună cu acesta. „Aceste modificări sunt importante, mai ales că vor putea avea acces la locuinţe sociale şi alte categorii de persoane care, chiar dacă au venituri un pic mai mari, nu sunt la nivelul la care să-şi permită o locuinţă închiriată pe piaţa liberă. Până acum, puteau beneficia de locuinţe sociale doar persoane cu venituri foarte reduse. Este important de menţionat faptul că această ordonanţă vine în întâmpinarea autorităţilor locale, care vor putea acorda locuinţe sociale tinerilor specialişti (medici, profesori etc.), pentru a stopa migraţia forţei de muncă. Am spus de mai multe ori că primăriile sunt cele care trebuie să promoveze investiţii pentru asigurarea fondului locativ. Guvernul poate sprijini cu bani de la buget construcţia de locuinţe, dar iniţiativa trebuie să fie a primăriilor“, a declarat ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, Laszlo Borbely.

Până acum aveau acces la locuinţe sociale doar persoanele ale căror venituri se încadrau în limitele stabilite anual prin hotărâre de guvern, conform prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996. Anul trecut au putut beneficia de locuinţe sociale numai persoanele ale căror venituri lunare pe membru de familie nu au depăşit limita de 436 de lei. Ca urmare a modificărilor aduse, din acest an pot beneficia de locuinţe sociale persoane ale căror venituri nete lunare nu depăşesc valoarea de 1.266 de lei.

Prin această măsură se stabileşte accesul la locuinţele sociale pe baza unor limite de venit comparabile cu venitul mediu net lunar pe persoană şi, totodată, se facilitează accesul la aceste locuinţe al persoanelor şi familiilor evacuate sau care urmează să fie date afară din locuinţele retrocedate foştilor proprietari. De asemenea, vor fi avantajaţi tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradul I şi II, persoanele cu handicap, pensionarii, veteranii şi văduvele de război.

Locuinţele sociale se repartizează de către autorităţile administraţiei publice locale care le au în administrare pe baza criteriilor stabilite anual de acestea.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS