22.3 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024

Sufocaţi de praf

Aerul din jurul Craiovei a fost îmbâcsit săptămâna trecută cu cenuşă din haldele Complexului Energetic, după cum reiese din buletinele de analize comandate de Garda de Mediu Dolj.

Pulberile toxice din aerul încă respirabil au depăşit limitele admise în zona localităţilor Şimnic şi Işalniţa, unde au fost prelevate probe săptămâna trecută, însă vântul din ultimele zile a spulberat noxele şi deasupra Craiovei. Comisarii Gărzii de Mediu Dolj au constatat că la cele două centrale ale Complexului Energetic Craiova, Işalniţa şi CET II, nu au fost respectaţi termenii din autorizaţia de mediu şi au sancţionat unităţile cu câte 100.000 de lei amendă. „Au fost înregistrate depăşiri ale concentraţiei de pulberi care trebuia respectată conform autorizaţiei, atât la halda Termocentrale Işalniţa, cât şi la CET II“, a spus comisarul-şef al Gărzii de Mediu Dolj, Marin Costache. El a mai arătat că la una dintre centrale instalaţia de aspersare nu funcţiona la întreaga capacitate, iar la cealaltă era defectă o componentă electrică. Directorul Complexului Energetic, Ion Dinulescu, nu ne-a explicat exact ce s-a întâmplat la maşinile care ar trebui să stabilizeze cenuşa în halde, motivând că nici nu ştie ce a constatat Garda de Mediu. „Ştiu că au fost nişte verificări ale Gărzii de Mediu şi am înţeles că, din punctul lor de vedere, ar fi existat nişte probleme. Şi eu am mers în control, însă după Garda de Mediu. Când am fost eu, lucrurile erau în regulă. Nici nu ştiu ce anume au constatat comisarii fiindcă nu am primit un raport“, a declarat Ion Dinulescu. El a mai arătat că oricum astfel de evenimente regretabile nu vor mai apărea după 31 decembrie 2009, când ar trebui finalizată viitoarea instalaţie de depozitare a reziduurilor.

Câte una pe an

Complexul Energetic Craiova plăteşte periodic pentru nerespectarea normelor de mediu, ceea ce nu-i face însă mai sănătoşi pe doljenii din vecinătate, obligaţi să-şi acopere fântânile atunci când bate vântul şi să-şi ţină copiii închişi în casă. Anul trecut, centralele au fost amendate cu câte 80.000 de lei, sancţiunile fiind însă contestate de complex. Instanţa a decis în acest an că amenzile au fost corect aplicate şi a găsit Complexul Energetic Craiova bun de plată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS