19.8 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateRestantierii la intretinere pot scapa de datorii

Restantierii la intretinere pot scapa de datorii

Craiovenii restantieri pot scapa de achitarea datoriilor la intretinere, daca asociatia de proprietari uita sa ii notifice sau sa ii actioneze in judecata, in termen de trei ani. Pentru a preveni astfel de situatii, municipalitatea a demarat o campanie de informare.


Primaria Craiova a demarat o ampla actiune pentru avertizarea asociatiilor care au de recuperat datorii de la locatari si care se apropie de termenul de prescriere. In cazul in care nu-i notifica pe restantieri, intr-o perioada de maximum trei ani, asociatiile pierd dreptul de a-i actiona in judecata si implicit sumele restante. Marian Giubelan, seful Serviciului Coordonare Asociatii Proprietari, din cadrul primariei, a precizat ca in Craiova, in ultimii zece ani, au fost doar patru – cinci cazuri de acest gen.


„Conform legii, dupa trei luni de la neplata sumelor restante, asociatia poate actiona in judecata locatarul care nu a platit. Aceasta poate fi initiata insa oricând in decursul a trei ani. Dupa aceea, chiar daca se ajunge in instanta, se va dispune stergerea datoriilor, deoarece este vorba de prescriere extinctiva. In aceasta situatie, banii nu mai pot fi recuperati si vor fi imputati tuturor locatarilor din respectiva asociatie“, a precizat Giubelan. El a mai spus ca in acest caz nu exista nici o institutie care sa traga la raspundere asociatia pentru neglijenta.


Pentru a nu ramâne cu debitele de zeci de milioane de lei, reprezentantii asociatiilor pot notifica proprietarii si astfel termenul de trei ani se intrerupe. Potrivit lui Giubelan, daca asociatia decide sa actioneze in judecata debitorul si are câstig de cauza, trebuie sa investeasca decizia cu titlu executoriu, intr-o perioada de maximum trei ani, dupa care si aceasta se prescrie, iar datoriile nu mai pot fi recuperate.


„In ultimii ani, situatii de acest gen au fost evitate, deoarece furnizorii de utilitati care aveau de incasat datorii au actionat in judecata asociatiile, care la rândul lor i-au chemat in instanta pe debitori“, a incheiat Giubelan. Pe lista asociatiilor cu debite la activ care au fost prescrise se numara Asociatiile nr. 4 George Enescu si nr. 25 Craiovita Noua. Reprezentantii celor doua asociatii au precizat insa ca sunt in functii de putin timp si nu cunosc daca s-au confruntat cu astfel de cazuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII