18.7 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAcordarea tichetelor, misiune imposibila

Acordarea tichetelor, misiune imposibila

Conducerea Spitalului Municipal „Filantropia“ face eforturi sa gaseasca resurse financiare pentru a acorda tichete de masa angajatilor din policlinica, in conditiile in care acestia nu realizeaza indicatorii economici necesari.


Angajatii din spitalele doljene vor primi tichete de masa si in acest an. Ministerul Sanatatii si Federatia Sindicatelor SANITAS au semnat zilele trecute un protocol in care este prevazuta acordarea a 20 de tichete pe luna fiecarui angajat.


In judetul Dolj, potrivit reprezentantilor Casei de Asigurari de Sanatate (CAS), toate spitalele au solicitat fonduri pentru acordarea tichetelor de masa pentru luna ianuarie. O situatie aparte o constituie policlinica Spitalului Municipal „Filantropia“ din Craiova, ai carei angajati este posibil sa primeasca tichetele de masa cu intârziere de câteva zile, din cauza nerealizarii indicatorilor economici.


Conducerea Spitalului „Filantropia“ pune aceasta problema pe seama subfinantarii actului medical, insa sustine ca se fac eforturi pentru ca toti salariatii sa primeasca tichete de masa, indiferent de realizari. „Bugetul total al spitalului pe luna ianuarie este de 16 miliarde de lei, din care o suma importanta, de un miliard de lei, am alocat-o pentru tichete de masa. De tichete de masa vor beneficia angajatii din sectiile de spital, dar si cei peste 100 de angajati din ambulatoriul de specialitate, chiar daca acestia din urma ar putea beneficia cu o mica intârziere de câteva zile“, a declarat dr. Alexandru Stoenescu, directorul general adjunct medical al Spitalului „Filantropia“ din Craiova.


Consultatia, mai ieftina decât un tuns


In mod normal, o unitate sanitara nu poate acorda tichete de masa daca nu are realizari. Dr. Stoenescu sustine insa ca realizarea indicatorilor economici este o utopie in acest caz, actul medical in ambulatoriul de specialitate nefiind platit la adevarata lui valoare. „Medicii sunt platiti in functie de punctajele acumulate, iar valoarea unui punct este de 4.500 de lei. O consultatie in ambulatoriu costa 70.000 de lei, iar o consultatie de control, 45.000 de lei. Mai putin decât un tuns. Este insultator de mica. Aberant este faptul ca, pentru a-si lua salariul de baza, medicii ar trebui sa efectueze un numar de consultatii foarte mare, imposibil de realizat. Daca valoarea punctului ar fi fost cel putin de 7.000 de lei, nu ar mai fi fost aceasta problema“, a spus Stoenescu.


Pe de alta parte, CAS Dolj sustine ca nerealizarea indicatorilor este o meteahna doar a ambulatoriului de specialitate al Spitalului „Filantropia“ din Craiova, toate celelalte ambulatorii aflate in relatii contractuale cu CAS Dolj neavând aceasta problema. In replica, dr. Stoenescu spune ca, spre deosebire de celelalte ambulatorii care au angajate cu jumatate de norma multe cadre didactice universitare, policlinica Spitalului „Filantropia“ are doar doi sau trei universitari, restul fiind medici angajati cu norma intreaga.


Daca actuala conducere a Spitalului „Filantropia“ va reusi sa rezolve problema tichetelor de masa, ramâne de vazut. Cert este ca in cursul anului trecut unitatea sanitara nu a reusit acest lucru, motiv pentru care angajatii din policlinica au actionat in judecata fosta conducere pentru recuperarea contravalorii tichetelor de masa care ar fi trebuit acordate in perioada august – decembrie. Procesul nu s-a incheiat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS