11.8 C
Craiova
luni, 10 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăSport„Geană“ de speranţă

„Geană“ de speranţă

Universitatea Craiova staţionează pe poziţie retrogradabilă, dar jocul din repriza a doua a meciului de la Urziceni încă dă speranţe fanilor alb-albaştri.

Cu numai 11 puncte în 12 etape, Universitatea Craiova traversează o perioadă foarte grea, mulţi dintre suporteri asemănând-o cu cea din sezonul 2004/2005, când Ştiinţa a retrogradat. Alb-albaştrii, care şi-au propus titlul la începutul campionatului, nu au reuşit nici o victorie în deplasare până acum, iar moralul bun de după partida de cupă de la Iaşi le-a fost făcut praf la Urziceni, unde au pierdut nemeritat. În aceste condiţii, antrenorul Eugen Neagoe va avea o misiune foarte grea în această săptămână, trebuind să-şi pună echipa pe picioare până la meciul cu Internaţional Curtea de Argeş. O partidă între două echipe ce luptă să se salveze de la retrogradare, situaţie în care punctele puse în joc devin foarte valoroase. Printr-un joc bun, precum cel reuşit în repriza a doua la Urziceni, şi prin eliminarea greşelilor copilăreşti, Craiova poate spera că va sparge gheaţa şi va obţine prima victorie afară în campionat. Aceasta, dublată de o reuşită contra Ceahlăului (etapa a 14-a) pe teren propriu, ar putea readuce Universitatea pe linia de plutire înaintea unor meciuri mai dificile, aşa cum vor fi cele cu CFR Cluj, Steaua sau Oţelul. „Poziţia din clasament e neplăcută, situaţia e foarte grea, dar nu mă tem de retrogradare“, a comentat patronul Adrian Mititelu situaţia Craiovei, în timp ce noul căpitan, Florin Costea, considerând mutarea cu ghinion, a anunţat că-i va înapoia banderola lui Dorel Stoica.

Bărboianu, suspendat

Antrenorul Eugen Neagoe nu va putea conta vineri, contra echipei Internaţional Curtea de Argeş, pe jucătorul Ştefan Bărboianu. Internaţionalul de tineret al Ştiinţei a fost avertizat în debutul partidei de la Urziceni şi a contabilizat al patrulea cartonaş galben în cele 12 etape scurse din acest sezon, fiind automat suspendat. Bărboianu a fost titular la Urziceni, dar jocul său a fost modest, fiind înlocuit la pauză cu Trică. Absenţa sa în linia mediană nu este însă cea mai gravă problemă de la echipa lui „Geană“, care va putea conta la mijloc pe revenirea lui Andrei Prepeliţă, menajat în meciul cu ialomiţenii din cauza unor probleme musculare. Alb-albaştrii pregătesc atent meciul cu Internaţional Curtea de Argeş, conştienţi de importanţa acestei întâlniri, dar şi de şansa ce li se oferă, având ocazia să ia o gură de oxigen în bătălia pentru supravieţuirea în Liga I.

Cu cine jucăm în „sferturi“?

Universitatea Craiova îşi va afla astăzi adversarul din sferturile de finală ale Cupei României, tragerea la sorţi urmând să aibă loc la ora 16.00, la Casa Fotbalului. Echipele rămase în competiţie vor fi repartizate, conform regulamentului, în două urne, după cum urmează: Dinamo, CFR Cluj şi FC Vaslui în urna A (echipe clasate pe locurile 1-6 în campionatul ediţiei precedente), iar „U“ Craiova, FC Braşov, Gloria Bistriţa, Astra Ploieşti şi Internaţional Curtea de Argeş în urna B. Se grupează formaţiile din urna A cu cele din urna B, echipele organizatoare fiind stabilite prin tragere la sorţi. Echipele rămase în urna B se grupează între ele, prima extrasă fiind organizatoare a jocului. În aceste condiţii, Ştiinţa are mari şanse să întâlnească în „sferturi“ una dintre echipele participante în cupele europene în acest sezon, dar există şi posibilitatea să întâlnească în această fază a „întrecerii KO“ o outsideră precum Gloria Bistriţa, Astra sau Internaţional Curtea de Argeş. Jocurile din sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe stadionul echipei ce va fi stabilită prin tragere la sorţi, în zilele de 17 şi 18 noiembrie 2009. În caz de egalitate după 90 de minute de joc se va intra în prelungiri şi, dacă egalitatea persistă,  se vor executa lovituri de departajare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

47 COMENTARII