14.6 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateSpitalul care a renăscut din propria cenușă

Spitalul care a renăscut din propria cenușă

Două clădiri, una semănând cu o uzină comunistă și alta cu o casă modestă, se văd pe partea dreaptă, la ieșirea din Filiași. O tăbliţă pe care stă scris „Spitalul Flilișanilor“ ne anunță că am ajuns la unitatea medicală din oraș. Secțiile sunt renovate, iar medicii dispun în mare parte de aparatura care salvează viețile bolnavilor. Mai este însă nevoie de medici și de dotare în Secția de Terapie Intensivă.

În 2003, când au fost închise multe spitale din țară, și unitatea din Filiași se afla pe lista neagră. Conducerea a luptat să demonstreze că ușile trebuie să rămână deschise pentru toți bolnavii din zonă. Și a reușit. Managerul de atunci și de acum, dr. Ioana Dumitru, a trebuit să gândească fiecare secție și să o renoveze. S-a investit mai mult în partea de interior a spitalului și mai puțin la imaginea exterioară. Așa că acum găsim în micul spital lucruri la care unitățile mai mari nici nu visează: secții curate, cu gresie și faianță nouă, paturi și aparatură bine întreținută. „În urmă cu 12 ani, spitalul arăta cu totul altfel, era pus pe lista de închidere. Ca să putem să obținem autorizația sanitară, a trebuit să gândesc fiecare secție și să o aduc la standarde cât de cât apropiate de cele europene. În fiecare an, cu ajutorul primăriei am pus pe hârtie prioritățile spitalului și am reușit să îl aducem la standardul de acum. Am preferat să igienizăm și să renovăm interiorul“, povestește dr. Ioana Dumitru.

Secția de Obstetrică și Ginecologie are nevoie de un ecograf nou

În Secția de Obstetrică și Ginecologie, compartimentul neonatologie, mămicile și nou-născuții stau în saloane roz și în paturi noi. Aici se nasc în jur de 350 de copii pe an, iar secția de neonatologie dispune de toată aparatura necesară. Există un incubator pentru micuții care au fie probleme respiratorii, fie icter prelungit. „Ne-am îndreptat atenția către «secțiile cu risc», adică acolo unde poate izbucni oricând o infecție. De aceea, acordăm atenție sporită pentru Terapia Intensivă, Nou-Născuți, sălile de naștere și blocul operator. Aici s-a investit cel mai mult“, spune managerul spitalului.
Doi medici pediatri, care știu să facă și neonatologie, lucrează în această secție. Ar fi însă nevoie de patru. Secția de Obstetrică și Ginecologie ar mai avea nevoie de un ecograf nou. Cel pe care spitalul îl are acum este vechi. Medicii știu că aparatul costă foarte mult, dar pentru că trebuie ca micuții să fie investigați încă de la două-trei săptămâni, ecograful a fost pus primul pe lista de investiții de la primărie.
În schimb, sala de operații arată ca una dintr-un spital european: gresie albastră, masă chirurgicală nouă. Dacă în alte spitale sălile de mese înseamnă mese vechi, scaune rupte și ciment, aici găsim mobilier nou, gresie și faianță.

Clinica de Cardiologie, dotată cu aparatură donată

Clădirea în care sunt internați bolnavii de inimă, cei care suferă de boli neurologice, dar și de afecțiuni ce țin de Interne, există în curtea spitalului de 100 de ani. Este partea de spital care a fost donată de boierul Filișanu. A fost igienizată, dar timpul își spune cuvântul. Într-un salon stau și câte șapte bolnavi, asta pentru că există din ce în ce mai multe solicitări, iar spațiul a rămas același. Uneori, pacienții sunt programați și reprogramați. Secția de Cardiologie rezistă datorită aparaturii. O parte este donație din partea unei doamne de 85 de ani, de origine din Filiași. „Avem un ecograf performant și inclusiv aparatul care se montează pentru supravegherea pacientului la domiciliu. Dispunem de electrocardiografe moderne și de sondă de ecografie cardiacă. Toate acestea au fost donate de Angela Teodoru, fostă judecătoare, originară din Filiași“, precizează dr. Ioana Dumitru.
Diana Țolea este medic primar de interne, specialist în cardiologie. Lucrează în spitalul din Filiași și nu se gândește să îngroașe rândurile medicilor care pleacă în străinătate. Spune că și aici trebuie să se ocupe cineva de bolnavi și are ambiția să reușească, deși condițiile nu sunt aceleași ca într-un spital din Occident. „Sunt mulți pacienți și mă bucur că putem să îi tratăm aici și că avem ce ne trebuie. Dispunem de posibilități de investigație așa cum există într-un spital decent. Pacienții cu probleme mai grave îi trimitem la Craiova pentru că nu avem Terapie Intensivă pentru ei. Au existat minți deschise care m-au ajutat să îmi procur aparatura de care am avut nevoie“, mărturisește dr. Țolea.

16.000 de pacienți în Urgență, anul trecut

Spitalul din Filiași a primit un laparoscop care ridică standardul intervențiilor chirurgicale realizate până acum în unitatea medicală. Terapia Intensivă însă mai are nevoie de ajutor. Cei doi medici care lucrează în această secție ar trebuie să fie ajutați de mai multă aparatură, astfel încât atunci când în starea bolnavului se modifică ceva, aparatura să anunțe. Acum trebuie ca un cadru medical să stea tot timpul lângă bolnav.
Camera de urgență este locul cel mai agromerat din spital. Aici s-au prezentat, anul trecut, peste 16.000 de pacienți, mulți dintre ei cu probleme grave. Pentru că nu este bugetată de stat, spitalul a cheltuit din fonduri proprii, anul trecut, 100.000 de lei.
Radiologia funcționează doar de luni până vineri în spital. Ca să poată totuși să facă analizele uzuale, în Urgență a fost adusă aparatura de care este nevoie. „Sunt aparate care măsoară glicemia, ureea și altele. Să avem radiologia disponibilă tot timpul ar însemna ca schema de personal să fie lărgită, să existe cel puțin cinci medici care să poată asigura ture“, explică managerul unității medicale.

„Trebuie să ai spitalul dotat cu aparatură ca să atragi medici“

În spital funcționează două linii de gardă, interne și pediatrie, chirurgie și obstetrică-ginecologie. „Sunt zile în care se găsește în gardă un chirurg, iar o gravidă trebuie să nască. Sau este de gardă un internist, care trebuie să se ocupe de un copil. Nu este normal, dar asta se întâmplă în toată țara“, spune dr. Dumitru.
Ca să se ajungă la normalitate, ar trebui să existe  altă schemă a personalului medical, realizată la nivel de minister. „Ca să faci o linie de gardă pe o specialitate, îți trebuie minimum cinci specialiști, asta înseamnă să ai posturi și oameni care să le ocupe. Noi avem patru posturi de pediatri, dar lucrăm cu doi pentru că nu s-a înscris nimeni. În plus, trebuie să ai spitalul dotat cu aparatură ca să atragi medici“, conchide dr. Ioana Dumitru, managerul Spitalului din Filiași.
La acest articol a contribuit și Adela Scurtu, studentă în anul I, la Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS