14.6 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateMinistrul Sănătăţii: Lista de medicamente compensate este în curs de reevaluare

Ministrul Sănătăţii: Lista de medicamente compensate este în curs de reevaluare

Ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a declarat astăzi că în prezent se lucrează la o nouă listă de medicamente compensate, după ce proiectul acestei liste a fost alcătuit din 167 de molecule evaluate de o singură persoană, informează Mediafax.ro. „De şase ani pacienţii aşteaptă introducerea unei noi liste de medicamente compensate, sper că o putem rezolva în cel mai scurt timp posibil, dar trebuie să facem nişte reguli. Acum încercăm să vedem dacă moleculele noi pe care vrem să le introduce în listă pot fi luate la preţuri mai mici”, a declarat Bănicioiu, la Forumul Asociaţiilor de Pacienţi. El a mai spus că nu este momentul să fie cheltuiţi banii pe molecule care nu sunt eficiente.

„Să nu ne mai facem că nu înţelegem că lista veche de medicamente compensate nu este folositoare. Trebuie să dăm pacienţilor ceea ce au nevoie. Trebuie să spun răspicat că în compartimentul de evaluare din Ministerul Sănătăţii există o singură persoană care a evaluat toate cele 167 de molecule noi. Am dubii în ceea ce priveşte modul în care o persoană a putut evalua toate aceste dosare”, a mai spus Bănicioiu.

Ministrul a precizat că în prezent există deficienţe majore şi în cadrul programelor naţionale de sănătate, de aceea este necesară o strategie clară pentru a elimina disfuncţiile în aprovizionarea cu medicamente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS