Din ciclul „sinistrul Barbu“: neofascism, minciună şi demisie

17 octombrie 2013. Ministrului culturii, Daniel Barbu, i-a fost spartă luneta după ce a plecat dintr-un club bucureştean, unde participa la o dezbatere. Pe opozanţii proiectului minier de la Roşia Montană, acei „huligani“ care i-ar fi spart luneta şi i-ar fi deranjat dezbaterea, i-a numit „neofascişti“, o declaraţie destul de gravă pe care a recunoscut-o senin ulterior şi a şi motivat-o: „Păi, după atitudine. E o formulă simbolică, metaforică, după atitudinea extremistă şi violentă“.
8 decembrie 2013. Ministrul culturii, Daniel Barbu, a conferenţiat la Craiova pe o temă culturală, spune el, în calitate de universitar şi autor.
Pentru cei care nu ştiu, Întâlnirile „SpectActor“, la care domnul Barbu a fost invitat, sunt constituite din două părţi: cea de monolog, unde invitatul vorbeşte publicului despre ceea ce vrea el, şi cea de întrebări şi răspunsuri. Că n-or fi plătit degeaba zece lei pe bilet doar ca să-l asculte pe Barbu vorbind despre statul francez, Atena şi denumirile instituţiilor care au condus cultura românească din 1920 şi până astăzi.
În cea de-a doua parte, care se află la o frază distanţă de prima („Acum îi puteţi adresa câteva întrebări domnului Barbu, în limita timpului disponibil“, rostită de moderator), Barbu a fost întrebat de către alţi „neofascişti“ despre patrimoniul de la Roşia Montană. Iar oamenii de cultură i-au captat atenţia în legătură cu Festivalul „Shakespeare“. Acelaşi cadru, aceiaşi oameni (mai puţin cei plictisiţi, care au plecat), acelaşi invitat, aceleaşi camere de luat vederi şi aceiaşi jurnalişti. Vrând să ilustreze diferenţele, Barbu a făcut binecunoscuta şi nefericita comparaţie dintre bugetul Ministerului Culturii şi cel al programului anti-HIV.
Informaţia a fost făcută publică numai de Gazeta de Sud. Un val de reacţii a apărut apoi. Pe la posturile de televiziune, Barbu minţea că nu a spus chiar asta. Apoi a recunoscut că a spus asta, dar că, de fapt, însemna altceva: că şi-ar fi dorit să nu existe oameni bolnavi de SIDA. „Nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre“, i s-a citat din propriile cuvinte. Până la urmă, a recunoscut. Asta a spus, dar a fost scos din context. „Ce context?“, a fost întrebat.
Atunci, ministrul a început să mintă şi mai rău. În comunicatul de presă al Ministerului Culturii, se spune că Barbu a făcut declaraţia „după conferinţă, la sesiunea informală de întrebări şi răspunsuri“. Să înţelegem că, pentru ministrul culturii, nu contează ce spune atâta timp cât este la o sesiune de întrebări şi răspunsuri, filmată şi înregistrată? Aşa că ar avea un soi de imunitate dacă răspunde ca un ofiţer din ‘39 la întrebări adresate în sesiuni.
Ministrul culturii nu s-a oprit aici. Într-o declaraţie făcută marţi la postul Realitatea TV, acesta a minţit din nou. „Regret nespus declaraţiile – nu sunt declaraţii, de fapt -, afirmaţiile pe care le-am făcut într-o conversaţie informală după o conferinţă“. Să înţelegem că, pentru ministrul culturii, sesiunea de întrebări şi răspunsuri înseamnă, de fapt, o conversaţie informală, la fel ca atunci când stai de taină la un şpriţ şi-ţi mai scapă câte un cuvânt ameţit despre una sau alta?
Îi reamintim domnului Barbu că episodul „ţigancă împuţită“ nu a fost uitat nici până acum. Şi nu erau zeci de jurnalişti pregătiţi cu microfoane, camere şi reportofoane ca să prindă gafa. A fost doar una, „ţiganca împuţită“, mulţumită căreia s-au creat precedente. Afirmaţiile unei persoane publice, ale unui demnitar, sunt afirmaţii care contează în orice context ar fi făcute. Declaraţia lui Barbu a fost oribilă, dar cu adevărat sinistru este că Barbu a încercat să mintă o mulţime de oameni care l-au ascultat la televizor şi să-i anuleze pe cei peste o sută care i-au ascultat lungul monolog şi „sesiunea informală de întrebări şi răspunsuri“ de la Craiova.
„Sinistrul culturii“, aşa cum îl poreclesc, pe bună dreptate, „neofasciştii“, este şi mincinos, şi tinde să devină şi el neofascist, „după atitudinea extremistă şi violentă“. Diferenţa este că el nu sparge geamuri cu pietre, ci gândeşte bolnav şi minte. Demn ar fi să plece. Aşa cum îi spune, cam finuţ, ce-i drept, şi şeful lui de la PNL, Crin Antonescu: „Aşa ceva, indiferent de motivele care au generat-o, de conjunctură, de orice, e de natură să genereze demisia unui ministru“.