31.7 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinÎngrijirea părului lung

Îngrijirea părului lung

Un păr lung şi sănătos este rezultatul unei îngrijiri atente pe termen lung. Aşa că trebuie să folosiţi permanent şampoane şi balsamuri adecvate şi să nu exageraţi cu instrumentele de coafat.

Părul scurt nu se înscrie în tendinţele stabilite în materie de coafură, aşa că doamnele şi domnişoarele care au avut grijă de podoaba lor capilară ajunsă astăzi la o lungime apreciabilă pot fi fericite. Numai că, de acum înainte, trebuie să acorde o atenţie deosebită părului. Coafarea şi pieptănatul nu trebuie tratate cu superficialitate. Înainte de a apela la ajutorul uscătorului de păr sau al plăcii, doamnele trebuie să ştie că orice instrument de coafat care presupune căldură le va deteriora părul, aşa că sfatul specialiştilor este de a folosi aceste instrumente ocazional.

Totuşi, dacă vreţi să fiţi în pas cu moda, trebuie să ştiţi că se poartă părul lung cât mai tapat, lucru pe care îl puteţi obţine şi cu ajutorul pieptenului. Şi, dacă trebuie să mergeţi la un eveniment important, n-ar fi rău să treceţi pragul unui salon de înfrumuseţare. Un breton gros, cât mai drept pe sprânceană, şi un păr ondulat cu placa vă vor ajuta să faceţi o impresie plăcută. Şi, pentru ca podoaba dumneavoastră capilară să strălucească, nu uitaţi să vă pieptănaţi în fiecare seară. „Este recomandabil ca acest procedeu să se realizeze cu ajutorul unei perii cu dinţi din lemn. Pieptănarea părului lung va începe de la vârfuri şi, numai după ce acestea sunt descurcate şi netede, puteţi continua cu secţiunile lungi. Nu trebuie să începeţi niciodată din vârful capului, ci de cât mai de jos, până descurcaţi părul“, a precizat Liliana Chiuţu, hair-stylist.

De asemenea, trebuie să aveţi grijă şi ce produse de întreţinere folosiţi. Pentru că, de cele mai multe ori, părul lung are vârfurile uscate, iar la rădăcini este ceva mai gras, veţi avea nevoie de două şampoane: unul pentru zona scalpului şi altul mai blând, pentru vârfuri. Balsamul va fi şi el de două categorii: unul mai blând pentru scalp şi altul normal, pentru cealaltă parte din păr. De asemenea, acestea ar fi indicat să nu conţină foarte mult parfum sau coloranţi.

 

Alte sfaturi folositoare

 

„Nu trebuie neglijate nici tratamentele pentru întreţinerea podoabei capilare. Pentru părul foarte uscat şi în special pentru vârfuri este indicat să folosiţi uleiul de cocos. Acesta se pune în palme şi apoi se vor freca vârfurile părului, pentru a le rehidrata“, a completat Liliana Chiuţu. La fel de eficiente sunt uleiul de măsline, cel de ricin, dar şi măştile naturiste cu ou, iaurt şi miere. Dacă părul dumneavoastră este lipsit de strălucire, puteţi apela la o mască dintr-un gălbenuş de ou, amestecat cu o lingură de miere, o jumătate de linguriţă de ulei de măsline şi o lingură de iaurt. Amestecul rezultat se va aplica pe tot scalpul şi se va lăsa să acţioneze zece minute, după care se va clăti cu apă călduţă.

Mierea stimulează şi catifelează firul de păr, oul şi uleiul de măsline îl tonifică, în timp ce iaurtul revigorează şi împrospătează pielea capului. Dacă aveţi probleme cu căderea părului, puteţi recurge la uleiul de măsline. Amestecaţi două ouă întregi şi patru linguri de ulei de măsline. Aplicaţi uniform pe toată suprafaţa părului amestecul, lăsându-l să acţioneze zece minute, după care clătiţi bine. Uleiul de măsline vă va tonifica firul de păr, impiedicând ruperea şi căderea acestuia, iar ouăle vor hrăni rădăcinile, întărindu-le.

De o atenţie deosebită trebuie însă să beneficieze părul şi pe vânt şi vreme rece, care pot fi prea dure cu podoaba dumneavoastră capilară. Părul nu trebuie lăsat liber, mai ales dacă bate vântul.

De preferat este ca în acele zile să-l ţineţi prins într-o eşarfă, într-un coc sau într-o coadă împletită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS