21.5 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: Jandarmii au aplicat sancţiuni în valoare de 4.000 de lei, în utimele trei zile

Mehedinţi: Jandarmii au aplicat sancţiuni în valoare de 4.000 de lei, în utimele trei zile

În urma misiunilor executate de către efective ale Jandarmeriei Mehedinţi pe raza judeţului, în perioada 28-30 iunie, s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 4000 lei. Dintre acestea, au fost aplicate zece amenzi contravenţionale(trei aplicate în cooperare cu efective ale I.PJ.Mehedinţi)şi şase avertismente. A fost constatată de asemenea şi o infracţiune, reţinută în sarcina lui F.Valentin, de 25 ani, din Drobeta Turnu Severin, pentru lovire şi ameninţare, fapte prevăzute şi pedepsite de art.180 alin.1 şi art.193,ali.1, Cod Penal, săvârşite asupra lui P.Octavian, în data de 29 iunie a.c., în zona Portului Drobeta Turnu Severin. Majoritatea sancţiunilor aplicate au vizat nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, republicată, privind încălcarea unor norme de convieţuire socială, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, altele decât cele special amenajate, tulburarea ordinii şi liniştii publice, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS