22.6 C
Craiova
joi, 13 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalLotul Tiugan, libertate sau arest

Lotul Tiugan, libertate sau arest

Recursul formulat de procurorii DIICOT împotriva sentinţei de punere în libertate a celor şapte inculpaţi din lotul Tiugan are termen de judecată mâine, la Curtea de Apel Craiova. Cei şapte au destule şanse să se întoarcă în spatele gratiilor pentru că judecătoarea care i-a eliberat nu a citit suficient de atent dosarul cauzei.
Reamintim că procurorii Serviciului Teritorial Craiova al DIICOT au trimis joia trecută în judecată 11 persoane, într-un amplu dosar de fraude cu carduri clonate. Şapte dintre inculpaţi – Andrei Cercelaru, zis Raţă, de 26 de ani, din Craiova, Eugen Stan, zis Kinder sau Randu, de 35 de ani, din Caracal-Olt, Leonard Vasile, zis Lony, de 29 de ani, din Craiova, Dragoş Tiugan, de 32 de ani, din Craiova, Narcis Cîţă, de 31 de ani, din Craiova, Marian Badea, zis Pisic sau Masică, de 30 de ani, din Craiova, şi Mihai-Traian Neacşu, de 23 de ani, din Bucureşti – fuseseră deferiţi justiţiei în stare de arest. Vineri seară, luând în discuţie menţinerea sau nu a stării de arest preventiv, judecătoarea Ştefana Bădulescu de la Secţia de Minori şi Familie a Tribunalului Dolj i-a pus în libertate pe toţi cei şapte arestaţi.

Soluţie de compromis

Pentru a lua o asemenea decizie, judecătoarea a avut în vedere o gafă pe care o făcuse preşedinta Secţiei Penale, magistrat Laura Udrea, care ar fi emis pe numele inculpaţilor un mandat de arestare preventivă pe 31 de zile, în loc de 30. Greşeala a fost între timp corectată, însă Ştefana Bădulescu a considerat că îndreptarea erorii materiale, dar şi recursul împotriva mandatului de arestare formulat de o parte din inculpaţi au fost judecate prea târziu – pe 23 septembrie 2010, în condiţiile în care cele 30 de zile ale mandatului expiraseră pe 22 septembrie.
„Se constată că termenul de 30 de zile pentru care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive prin încheierea din data de 18 august 2010 a expirat la 22 septembrie 2010, iar o nouă prelungire trebuia dispusă începând cu ziua următoare acestei date, adică începând cu 23 septembrie 2010 şi nu cu 24 septembrie 2010“, arată judecătoarea în motivarea hotărârii sale.
Dacă ar fi răsfoit însă dosarul, judecătoarea ar fi observat că instanţele – atât Tribunalul Dolj, cât şi Curtea de Apel Craiova – îşi spuseseră deja punctul de vedere în această privinţă, fie şi numai în cazul lui Dragoş Tiugan, hotărând că îndreptarea erorii materiale privind data expirării mandatului este perfect legală. Într-o asemenea situaţie sunt mari şanse ca instanţa de recurs – Curtea de Apel Craiova – să anuleze hotărârea instanţei de fond şi să dispună reîncarcerarea celor şapte inculpaţi. În caz contrar, principalul vinovat pentru că aceştia au scăpat din arest ar rămâne judecătoarea Laura Udrea.
N-ar fi exclus însă ca judecătorii de la Curtea de Apel Craiova să ia o decizie care „să împace şi capra, şi varza“, anulând hotărârea Tribunalului, dar, în schimb, hotărând să înlocuiască arestarea preventivă cu măsura obligării inculpaţilor de a nu părăsi localitatea ori chiar ţara. Într-un asemenea caz, magistraţii de la Curte şi-ar apăra în continuare punctul de vedere în privinţa erorii materiale şi ar salva-o şi pe Laura Udrea, şefa Secţiei Penale a Tribunalului Dolj, de o anchetă a Consiliului Superior al Magistraturii, care să verifice din ce cauză judecătoarea nu a ştiut câte zile are luna august.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII