http:http://www.youtube.com/watch?v=cMPOZgOGe08
Fiecare lună care trece îl leagă şi mai mult pe Liviu de scaunul cu rotile în care este imobilizat de la zece ani, atunci când diagnosticul pentru mersul greoi şi dezechilibrul său a fost distrofie musculară progresivă. Teama s-a adeverit, boala a avansat, iar tânărul de 23 de ani nu-şi mai mişcă azi nici mâinile. Speranţa sa, un transplant cu celule stem în China, are un preţ, pe care părinţii nu-şi permit să-l plătească singuri…
La uşa familiei Rădulescu, la un parter de bloc liniştit, un maidanez stă covrig, un pic zgribulit. Ridică automat capul când aude zgomot şi priveşte cercetător şi nesigur la intrus. Uşa se deschide aproape imediat şi o doamnă între două vârste îi ia apărarea: „Nu vă faceţi griji, nu e rău. Puteţi sări peste el“. Dincolo de prag, în faţa colţarului, cu ochii la schiorii care zboară peste pârtiile albe ale Austriei, într-un scaun cu rotile, băiatul blond nu dă nici un semn că l-ar interesa ce se întâmplă în casă. Mişcă uşor capul, salută, apoi se-ntoarce fascinat spre ecranul televizorului.
Liviu Ionuţ Rădulescu este numele tânărului din cărucior, al cărui chip pare mai degrabă speriat şi neajutorat decât indiferent. Ca un copil care a crescut fără să vrea, aproape fără să ştie şi pentru care anii nu au adus nimic altceva decât ţintuirea definitivă, inutilitatea braţelor, singurătatea. Viaţa sa nu seamănă cu a celor mai mulţi copii sănătoşi. În locul anilor de şcoală, cu jocuri în faţa blocului, pe străzi sau în parc, a trăit căutări după căutări, a încercat tratamente felurite, a umblat din medic în medic, din vraci în vraci. Părinţii au încercat ce s-a putut: „Am fost peste tot în ţară, la toţi medicii, pe unde am auzit… şi la biserici ne-am dus, la mănăstiri, am umblat fără odihnă. Practic, nu mai avem unde să mergem“, spune încet mama sa.
Necazurile au început pe la patru ani ai copilului. „Am observat atunci că merge uşor legănat, că nu are stabilitate. Am crezut că este din cauza greutăţii, că era mai plinuţ. Apoi… mergea şi cădea, aşa încât ne-am dus la medic. Întâi, nu şi-au dat seama ce e. Până la urmă, diagnosticul a fost distrofie musculară progresivă X-recesivă tip Duchenne“, adaugă femeia.
Un necaz nu vine niciodată singur
Liviu n-a apucat să meargă la şcoală prea mult. „Ăsta este primul lucru pe care vrea să-l facă dacă reuşim să realizăm transplantul: să înveţe şi el“. Nu are prieteni şi, de la o vreme, îi e din ce în ce mai greu să iasă la plimbare. „Zice că lumea râde de el sau că-l priveşte urât. Mai bine stă în casă. Copiii au crescut, s-au dus la şcoală, el a rămas singur“, continuă mama. Acum câţiva ani, când putea ţine o carte în mână, stătea şi citea. Azi, mâinile nu-l mai ajută deloc şi doar televizorul îi mai oferă o activitate. „Îi dăm să mănânce ca unui copil, noaptea îl întoarcem de pe o parte pe alta. Asta e nenorocirea, că boala nu are leac la noi în ţară şi că progresează. Este din ce în ce mai rău şi poate duce la diminuarea reflexelor, la scăderea acuităţii vizuale, la tulburări de adaptare, retard mintal sau insuficienţă cardio-respiratorie“, adaugă doamna Rădulescu. De câtva timp au întrerupt şedinţele de masaj şi de gimnastică, pentru că nu mai sunt bani. „Liviu primeşte o alocaţie de 270 de lei, eu am venitul de însoţitor de 500, iar soţul meu, o pensie de 360 de lei. Mai avem şi trei fete, dintre care două sunt studente şi nu lucrează. Până acum ne-am descurcat cum am putut, ne-am împrumutat de la prieteni, am luat bani cu dobândă. Dar în aprilie anul trecut m-am îmbolnăvit şi eu de hepatita C, că un necaz nu vine niciodată singur… De-asta şi stau cu căciula pe cap, pentru că a început să-mi cadă părul de la tratament“.
Celulele stem, şansa lui Liviu
În urmă cu o jumătate de an, speranţa şi-a făcut loc în casa familiei Rădulescu. Câteva cazuri de care au auzit, de transplant cu celule stem pentru situaţii asemănătoare, i-au făcut să se roage şi să încerce salvarea lui Liviu. Au scris e-mail-uri, au strâns fişele medicale şi analizele, le-au tradus şi legalizat, apoi le-au trimis la spitale în China. Într-un final, s-a stabilit: pe 22 ianuarie, Liviu are programare la Spitalul Chinese People’s Liberation Army 463 din Shenyang. „Mai avem nevoie însă de 50.000 de lei pentru a-l putea opera pe Liviu…“, rosteşte mama tânărului.
Au apelat la presă pentru că n-au altă soluţie. N-au făcut niciodată asta, dar acum ştiu că orice ajutor, orice sprijin înseamnă o şansă pentru Liviu. Oamenii care îl pot ajuta pe tânăr pot folosi contul deschis la Banca Romextera Craiova, RO47CRDZ006A160050577001, pe numele Rădulescu Rodica Anişoara. Pentru cei care vor să ia legătura direct cu familia Rădulescu, mama lui Liviu răspunde la numărul de telefon 0751/169.749.
