Știri de ultima orăLocalSindicaliştii din cultură au ieşit în stradă

Sindicaliştii din cultură au ieşit în stradă

VÂLCEA. Aproximativ 30 de membri ai Sindicatului Lucrătorilor din Cultură Vâlcea au pichetat ieri sediul prefecturii, fiind nemulţumiţi de metodologia de aplicare a Legii nr. 353/2007. Oamenii au manifestat cu panouri inscripţionate cu „Nu lăsaţi arta să moară!“ şi „Cultura în derivă“. În acelaşi timp au avut loc manifestări în oraşele mari din toată ţara. „Anul trecut a fost scoasă Legea nr. 353/2007, care vizează cultura, şi a fost la început o lege bună. Noi am făcut mai multe propuneri la Ministerul Culturii, care vizau această lege, şi nu s-a luat nimic în considerare. Au ieşit acum normele de aplicare ale Legii nr. 353, care sunt un dezastru pentru cultură“, a declarat Victor Nemţeanu, liderul Sindicatului Lucrătorilor din Cultură Vâlcea. Acesta a susţinut că normele de aplicare încalcă Legea muncii, duc la reducerea personalului din instituţiile de spectacol, elimină sporurile şi vin cu sarcini suplimentare pentru personal. „În septembrie, vom face un miting de amploare la Bucureşti şi, dacă nu rezolvăm nimic, intrăm în grevă generală“, a susţinut Victor Nemţeanu. Participanţii la miting au înaintat plângerile prefectului Radu Renga, care le-a promis că o să le transmită la guvern.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU