18.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLa grădiniţă, printre schele şi muncitori

La grădiniţă, printre schele şi muncitori

Reparaţiile şi lucrările de modernizare la unele grădiniţe din judeţul Gorj nu se vor finaliza până pe 17 septembrie, data oficială de începere a noului an şcolar. Din cele 24 de miliarde de lei vechi, bani primiţi de la minister, s-a cheltuit foarte puţin. Reprezentanţii ISJ Gorj speră ca primarii să-şi dea interesul şi să cheltuiască aceste fonduri.

GORJ. Multe dintre grădiniţele din judeţ nu au solicitat autorizaţie sanitară de funcţionare. În această situaţie se află unităţile de învăţământ preşcolar din localităţile Baia de Fier, Ioneşti, Jupâneşti, Brăneşti, Crasna, Licurici, Săuleşti şi Vladimir. Grădiniţelor din Albeni şi Teleşti nu li s-au eliberat autorizaţii sanitare din cauză că lipseşte apa potabilă, clădirile sunt deteriorate, mobilierul este vechi, iar sistemele de încălzire nu sunt funcţionale. În luna martie, prin HG nr. 300, grădiniţele din judeţul Gorj au primit de la bugetul statului suma totală de 24 de miliarde de lei vechi. Cea mai mare problemă în ceea ce priveşte cheltuirea acestor fonduri este în mediul rural, unde primarii nu-şi dau interesul. În comuna Teleşti, grădiniţa unde învaţă aproximativ 20 de micuţi  nu are autorizaţie sanitară de funcţionare, iar clădirea abia a intrat în renovări. În oraşul Novaci, lucrările de reabilitare şi modernizare a grădiniţei au fost finalizate, iar copiii vor începe noul an şcolar în condiţii optime. „La Novaci a fost repartizată suma de 160.000 de lei, iar lucrările sunt gata. În municipiul Târgu Jiu au primit fonduri pe HG nr. 300 patru grădiniţe, iar suma totală este de 600.000 de lei. Lucrările au demarat peste tot, să sperăm că vor fi gata în două săptămâni“, a precizat Mariana Ceaureanu, inspectoarea şcolară în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj.

Bani de la minister pentru patru grădiniţe

La Grădiniţa „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu, lucrările de modernizare a exteriorului clădirii au început la jumătatea lunii august. „Nu am putut primi copiii. Au mai venit părinţi să-i aducă, dar am găsit înţelegere la ei. Îi puteam băga într-o aripă unde am terminat lucrările, dar am preferat să-i trimitem la altă grădiniţă. Se fac lucrări de reabilitare a exteriorului, am schimbat tocăria şi geamurile. Sperăm să fie gata până pe 17 septembrie“, a precizat Aurica Gârbaciu, directoarea grădiniţei. Femeile de serviciu curăţau de zor holurile unităţii de învăţământ. „Mai avem de şters geamurile şi parchetul. Dacă nu s-au terminat lucrările la exterior, se face praf şi mizerie. Nu avem copii acum, dar sălile de clasă arată bine“, a spus una dintre femeile de serviciu. La Grădiniţa nr. 6 cu program prelungit, de pe 3 septembrie părinţii au început să-şi aducă micuţii. „Avem 20 de copii părinţii lor lucrează multe ore şi nu au cu cine să-i lase acasă. Lucrările s-au terminat, am amenajat încă o baie“, a spus una dintre educatoare.
Lucrările au demarat la multe dintre grădiniţele din judeţ, dar până la începerea noului an şcolar mai sunt doar două săptămâni, timp în care reprezentanţii ISJ Gorj speră ca ele să fie finalizate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS