Lipsa locurilor de muncă şi sărăcia lucie conving tot mai mulţi doljeni să-şi dorească un loc de muncă în străinătate. Baza de date a celor care sunt dispuşi să muncească peste hotare a crescut în cinci luni cu aproape 40%.
De la sfârşitul lunii iunie, când s-a desfiinţat Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă (OMFM), şi până în prezent, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj a preluat de la doljenii care doresc să muncească în străinătate, în medie, opt dosare pe zi. „Până în prezent, în baza de date a fostului OMFM au mai fost înscrise 945 de persoane din Dolj“, a declarat Simona Dumitriu, consilierul EURES din Dolj.
În cinci luni, numărul celor interesaţi de un job în străinătate s-a majorat cu 37,8%. De fapt, numai în ultima lună, creşterea înregistrată a fost de aproximativ 18%. Potrivit reprezentanţilor AJOFM Dolj, interesul se menţine crescut, finalizarea muncilor agricole neinfluenţând în nici un fel această tendinţă. În plus, deşi au de ales din mai multe domenii de activitate în care-şi pot desfăşura activitatea (gastronomie, industrie, agricultură, construcţii, medical), toţi doljenii doresc să lucreze în agricultură.
Marea Britanie, Irlanda, Franţa – solicitate
Doljenii şi-au modificat preferinţa în ceea ce priveşte destinaţia. Dacă până mai acum o lună toţi solicitau Spania şi Italia, doljenii încep să se orienteze şi către noi pieţe ale muncii. „Solicită Marea Britanie, Irlanda, Franţa. Se mai informează şi compară salariile“, a adăugat Simona Dumitriu, care a precizat că evenimentele din ultima perioadă din Italia nu au influenţat prea mult această tendinţă.
Au încredere în angajatorii străini
Ce anume îi împinge pe olteni să plece departe de familii este lesne de înţeles. „Lipsa banilor şi neajunsurile ne determină să plecăm la muncă în străinătate“, declara Nicoliţa Baiţ, de 39 de ani, din Mischii, la ultima selecţie pentru muncă în străinătate organizată la Craiova. Afirmaţia a fost susţinută şi de alţi doljeni. „De sărăcie plecăm şi de nevoie, că doar nu de voie. Aici nu avem cu ce să ne întreţinem familiile“, a spus Nicolae P., de 37 de ani, cu aceeaşi ocazie.
În plus, doljenii au încredere în angajatorii şi sistemul social străin. „Acolo, munca ne e plătită. În plus, eşti respectat pentru munca depusă şi pentru ceea ce eşti. Străinii cer angajaţi din România pentru că sunt muncitori“, a spus Mioara Ene, de 41 de ani, din Craiova.
Peste 100 de CV-uri depuse în reţeaua EURES
Faptul că tot mai mulţi doljeni sunt dornici de un loc de muncă în străinătate este susţinut şi de numărul mare de oferte puse românilor la dispoziţie de reţeaua EURES. „Până acum, sunt peste 100 de CV-uri depuse pentru locurile de muncă în reţeaua EURES. Dintre acestea, o parte sunt active pe portal“, a mai spus Simona Dumitriu. Dacă angajatorul străin care doreşte muncitori români consideră că un candidat corespunde solicitărilor îl poate contacta, chiar dacă acela nu a solicitat în mod expres locul respectiv de muncă.
Potrivit informaţiilor primite de la consilierul EURES din Dolj, în prezent, numărul de locuri de muncă prin reţeaua EURES ce pot fi accesate de români depăşeşte 1.500 şi sunt oferite de angajatori din Cehia (534), Irlanda (390), Italia (111), Polonia (172), Slovacia (88), Marea Britanie (78), Spania (50), Ungaria (48), Malta (18), Cipru (17), Finlanda (17), Austria (2), Danemarca (2), Slovenia (2), Franţa (1), Lituania (1).