Cel mai mare premiu din istoria Loteriei Române a fost câștigat la extragerea Joker din 19 aprilie 2026, iar suma a fost revendicată a doua zi, potrivit unui comunicat al instituției. Valoarea câștigului se ridică la 65.969.447,56 lei, echivalentul a peste 12,93 milioane de euro.
Biletul câștigător a fost jucat online, pe platforma joaca.loto.ro, și a costat 14,5 lei, fiind completat cu două variante la Joker. Conform datelor transmise de Loteria Română, acesta este „cel mai mare premiu la acest joc și din istoria Loteriei Române”.
Câștigătorul este din București, are aproximativ 50 de ani și este un jucător ocazional la Loto 6/49 și Joker. Acesta nu a dorit să-și facă publică identitatea.
Reprezentanții Loteriei au precizat că bărbatul a verificat rezultatele în seara extragerii și și-a ridicat premiul pe 20 aprilie. „Ne-a mărturisit că, aseară, când a aflat că a câștigat, primul gând a fost la cei dragi”, potrivit Loteriei.
Mesajul transmis după câștig
Numerele alese nu au avut o semnificație personală pentru câștigător, fiind selectate fără un criteriu anume. Acesta a transmis și un mesaj pentru ceilalți participanți la jocurile loto: „Pentru cei care nu au câștigat încă, să continue să joace!”.
Premiul stabilit în urma extragerii din 19 aprilie reprezintă un record absolut pentru Loteria Română, atât în ceea ce privește jocul Joker, cât și în ansamblul câștigurilor acordate până în prezent.
Citește și: George Simion: AUR va vota eventuale moțiuni de cenzură împotriva guvernului

