28.2 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePădurarii vor protesta astăzi în fața Guvernului

Pădurarii vor protesta astăzi în fața Guvernului

Peste 3.000 de pădurari sunt aşteptaţi astăzi în faţa guvernului. Federaţia pentru Apărarea Pădurilor continuă acţiunile de protest şi spune că orice întârziere a aplicării Regulamentului pentru valorificarea masei lemnoase pune în pericol interesele economice strategice ale României şi, implicit, siguranţa națională, potrivit realitatea.net.
Aceștia au venit cu o serie de zece revendicări în fața Guvernului. Prima și cea mai importantă, spun ei, este aceea de modificare de urgență sau de suspendare a regulamentului de vânzare a masei lemnoase întrucât are două efecte negative – în primul rând a dus la blocaj economic și în al doilea rând ar putea duce la concedierea a 7.000 din cei 16.500 de angajați ai Romsilva.
De asemenea, cer sporuri de risc pentru pădurari și spun că în ultimii ani patru angajați au fost uciși în timpul serviciului de cei care au venit să taie ilegal lemne.

O altă revendicare importantă se referă la faptul că aproape 400.000 de hectare din proprietate privată au fost defrișate în ultimii ani, iar prejudiciul adus statului se ridică la 36 de miliarde de euro. Acest lucru a fost posibil pentru că de câțiva ani Guvernul nu mai acordă subvenții proprietarilor de pădure, subvenții din care s-ar putea plăti paza fondurilor forestiere, pază care ar putea fi făcută de angajații Romsilva.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS