Statele Unite şi-au închis marţi baza aeriană din Kîrgîzstan care servea, de 12 ani, ca bază principală de tranzit pentru militarii americani angajaţi pe teren în Afganistan, potrivit Mediafax.
OficialiI americani au predat în mod simbolic autorităţilor kîrgîze, într-o ceremonie, cheile bazei de la Manas, lângă Bişkek, a constatat un corespondent AFP. Comandantul bazei, colonelul John Millard, a subliniat că aproximativ 5,5 milioane de militari din cadrul coaliţiei internaţionale au tranzitat baza de când a fost creată, în 2001. Ambasadoarea Statelor Unite în Kîrgîzstan Pamela Spratlen a precizat că întregul personal va părăsi baza în decurs de o săptămână.
Închiderea acestei baze are loc după refuzul de anul trecut al Guvernului kîrgîz de a-i prelungi închirierea, în contextul în care fosta republică sovietică încearcă să stabilească legături mai strânse cu Moscova.
Kîrgîzstanul candidează la aderarea la Uniunea Economică Eurasiatică, a cărei creare a fost semnată săptămâna trecută de către Rusia, Belarus şi Kazahstan.
Washingtonul şi-a mutat principala bază de tranzit pentru operaţiunile afgane în România. Bucureştiul a aprobat, în aprilie, o suplimentare a personalului american în această bază, situată la Marea Neagră.

