Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a 56 de inculpaţi, urmare a destructurării unui grup infracţional organizat, constituit pe raza municipiului Bucureşti. Potrivit unui comunicat al DIICOT, acest grup era specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălarea banilor.
Din cercetările efectuate în cauză se conturează suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv prin obţinerea în mod ilegal de credite de la o unitate bancară, pentru un număr de 33 de societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional organizat.
În cauză sunt suspectaţi că au sprijinit activitatea infracţională şase inculpaţi, având calitatea de directori executivi/ directori comerciali ai unităţii bancare, prin coordonarea procedurii de selecţie a firmelor, avizare pentru risc şi de aprobare a creditelor, deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale, dar şi funcţionari bancari – opt consilieri de clientelă şi patru directori de agenţii din cadrul unităţii bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare. Membrii gruparii au beneficiat şi de sprijinul a doi evaluatori autorizaţi, suspectaţi că au întocmit rapoarte de evaluare pentru bunuri imobile, la sume depăşind valoarea reală, în vederea ipotecării bunurilor cu ocazia încheierii contractelor de creditare.
Contractele de garanţie ipotecară cu privire la aceste bunuri imobile erau încheiate şi autentificate de către trei notari publici, suspectaţi că supraevaluau bunurile, raportat la valoarea de piaţă şi la valoarea înscrisă anterior în contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la aceleaşi bunuri, actele astfel încheiate fiind utilizate ulterior de către membrii grupării în vederea obţinerii în mod ilegal a creditelor bancare. Valoarea totală a prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională este de peste 81 milioane de euro.
DIICOT a trimis dosarul cauzei spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.