13.7 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBlocurile energetice de la Sucursala Craiova II vor fi modernizate

Blocurile energetice de la Sucursala Craiova II vor fi modernizate

Grupurile energetice de la Craiova vor fi modernizate cu fonduri nerambursabile. Complexul Energetic Oltenia (CEO) anunţă într-un comunicat de presă că a fost aprobată prima tranşă de finanţare nerambursabilă pentru Sucursala Craiova II. „Proiectul intitulat «Instalaţie comună de desulfurare a gazelor de ardere – blocurile 1 şi 2, SE Craiova II» a primit aprobare pentru acordarea unei prime tranşe de finanţare nerambursabilă, în baza schemei de ajutor de stat aprobată prin Hotărârea de Guvern numărul 718/2008 pentru dezvoltare regională durabilă şi reducere a emisiilor, cu respectarea prevederilor Comisiei Europene. Termenul de finalizare a proiectului este prevăzut pentru trimestrul III – 2014. Valoarea eligibilă nerambursabilă este asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, Organismul Intermediar pentru Energie. Se estimează că 50% din costurile eligibile ale proiectului pot fi finanţate din fonduri nerambursabile“, se precizează în comunicatul de presă al CEO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS