GdS vă prezintă astăzi, în exclusivitate, prima parte a unui interviu acordat de directorul executiv adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Dolj, Ioan Filipescu. El vorbeşte despre integritatea inspectorilor fiscali, despre termenele lungi ale proceselor în care sunt judecaţi evazioniştii şi despre încercările anumitor patroni de a frauda bugetul statului. În partea a doua a interviului, pe care o puteţi citi mâine, Ioan Filipescu vorbeşte despre domeniile în care se face cea mai mare evaziune fiscală şi povesteşte cum au fost preluate anumite clădiri din Craiova la preţuri derizorii de către unii oameni cu relaţii.
GdS: Împliniţi 23 de ani de când vă ocupaţi de control fiscal… V-aţi făcut mulţi duşmani în această perioadă?
I.F.: În această perioadă pot să spun că nu poţi să-ţi faci mulţi prieteni. Am tratat această activitate pur profesional, fără emoţii, fără alte implicaţii, deci strict prin prisma atribuţiilor de serviciu şi luând-o pur şi simplu ca pe o obligaţie de serviciu, timp de 23 de ani. Nu am avut nimic cu nimeni, m-am străduit să nu cunosc personal administratorul şi conducerea firmei care coordonează activitatea respectivă, pentru că în momentul în care cunoşti o persoană, ori apar relaţii mai apropiate decât ar trebui, ori, invers… Aşadar, este mai bine să nu cunoşti persoana, pentru a nu avea nici o relaţie cu dânşii. Numai la cererea expresă a unor administratori, care au avut nevoie de lămuriri suplimentare în timpul controlului sau imediat după ce au discutat cu echipa de control, şi numai la cererea dânşilor, i-am primit, i-am ascultat, le-am explicat. Foarte mulţi au înţeles, unii nu au înţeles, dar, una peste alta, am foarte puţini prieteni. În sensul unor prieteni din rândul contribuabililor.
GdS: Au fost făcute presiuni asupra dumneavoastră?
I.F.: De-a lungul acestei perioade nu au fost făcute presiuni asupra mea. Poate m-am bucurat eu de o conjunctură favorabilă în acest judeţ, în sensul că conducerile care s-au perindat din punct de vedere politic, la noi în judeţ, în relaţia cu mine nu au făcut astfel de presiuni, cum le spuneţi dumneavoastră. Poate că au fost oameni care au înţeles că această instituţie este importantă în contextul realizării bugetului public naţional, e importantă pentru un echilibru în mediul de afaceri, pentru că în condiţiile în care se dezvoltă firme prin fraudarea legii sau prin fraudă fiscală, ele sunt în detrimentul mediului de afaceri corect din judeţ. Ele nu pot să ţină piept anumitor tendinţe. De-a lungul timpului, instituţia pe care eu am condus-o asta a făcut, în principal. Un timp am reuşit mai mult, alte perioade nu au fost foarte reuşite, dar, pe ansamblu, eu pot spune că această activitate echidistantă a făcut să fiu o perioadă îndelungată în această funcţie.
GdS: Dar presiuni din partea mediului de afaceri aţi avut?
I.F.: Nici de la mediul de afaceri, pentru că mediul de afaceri se interesează, în general, despre omul asupra căruia vrea să facă presiuni. Presiuni se fac asupra acelor persoane care sunt vulnerabile. În 23 de ani, nu ştiu dacă am avut două-trei cazuri în care să se facă presiuni sau ceva de genul acesta. În general, oamenii se interesează şi ei ştiu: „Omul ăsta merge?“ Dacă „merge“, atunci merg şi ei mai departe, prin intermediari. Dar, direct, să vină la mine, în nici un caz!
GdS: Unele persoane din mediul de afaceri ar vrea să vă vadă schimbat din funcţie. Cum comentaţi?
I.F.: E firesc şi îi înţeleg, pentru că ei fac parte din acea categorie de contribuabili care funcţionează pe principul de ocolire a legii. Unii o fac mai sofisticat, alţii mai puţin sofisticat, iar unii o încalcă de-a dreptul grosolan. În activitatea noastră, inspectorii noştri caută exact aceste firme care au ca obiective realizarea de activităţi pe principiul încălcării legii şi atunci, desigur, devine incomodă această instituţie. Şi este un lucru specific în România: se identifică instituţia cu persoana conducătorului. Nu! Trebuie să înţelegem că instituţia trebuie să-şi facă treaba, iar conducătorul nu trebuie să facă altceva decât să respecte buna funcţionare a instituţiei şi să respecte atribuţiile pe care le are. Aşa ar trebui să fie, în principiu. În mod greşit se identifică instituţia cu persoana. Dacă Fiscul are acţiuni de control la o firmă şi constată nereguli sau abateri mai grave, atunci se spune că a avut ce a avut conducătorul unităţii cu el. Sau unii inspectori lasă să se înţeleagă că ei au fost constrânşi să facă lucrul ăsta în control, că altfel ei ar fi fost băieţi mai buni. Poate să fie şi asta, dar cazurile sunt rarisime. Sunt acele persoane care nu au tăria de caracter să îşi asume funcţia şi atribuţiile pe care le au…
GdS: Inspectorii fiscali de la Dolj sunt oameni coruptibili?
I.F.: Dacă aş şti că sunt coruptibili, nu aş mai lucra cu ei. Ideea asta că inspectorii sunt coruptibili şi că organele statului sunt coruptibile conduce la o generalizare. Am observat în mass-media că există tendinţa să se generalizeze. În general, la orice organ de control se pleacă de la lipsa prezumţiei de vinovăţie din start, din cauza mass-media şi a contribuabililor. Anchetele jurnalistice care se fac pe la televiziuni sunt cu întrebări de genul „Credeţi că…?“, „Da, sunt convins!“. Dar fără să întrebe dacă i s-a întâmplat lui sau nu, fără ca măcar să cunoască un inspector fiscal. Şi dacă îl întrebi „de unde ai auzit de inspectorul fiscal?“, acel om răspunde: „Păi de la televizor“. Dacă există astfel de persoane coruptibile, ele trebuie identificate, verificate şi date afară din sistem. Este greşită concepţia conducerii administrative a unei instituţii de a se plânge, tot în mass-media, că personalul din subordine este necorespunzător şi corupt şi aşa mai departe. Acel conducător face un mare deserviciu acelei instituţii, pentru că, în primul rând, ştirbeşte credibilitatea instituţiei. În loc să se preocupe să identifice acele persoane care fac greşeli este mai bine să iasă şi să spună că ştie el despre cei din subordine. Iar efectul este devastator! În loc de dialog cu contribuabilii apare o chestie de neîncredere, în sensul că oamenii vor spune „Am auzit eu de la şefii voştri că sunteţi corupţi!“ sau „Ştiu eu că sunt alţii care fac altele mai rău decât mine. Veniţi la mine, care sunt mai amărăştean?“ şi aceasta este o politică greşită. Niciodată un şef nu trebuie să îşi critice subalternii în public. El poate face analize de interior, anchete, dar în nici un caz în afară, să spui că personalul este corupt sau prost instruit.
GdS: Se autoacuză astfel?
I.F.: Da. Practic, tu te acuzi pe tine dacă spui că subalternii tăi sunt prost instruiţi. Înseamnă că tu, ca şef, eşti primul care trebuie să pleci de acolo. Dacă sunt cazuri izolate în instituţie, atunci tu trebuie să le identifici, iar dacă este un fenomen de masă de corupţie, atunci tu ca şef ai permis să se întâmple aşa ceva şi eşti primul care trebuie să pleci.
„Adevărata economie de piaţă nu funcţionează nici acum“
GdS: Cum aţi descrie mediul de afaceri din această perioadă, comparativ cu mediul de afaceri de acum 20 de ani?
I.F.: Mediul de afaceri a evoluat ca şi întreaga societate. Vorbim de economia de piaţă din anii ‘90, dar adevărata economie de piaţă nu funcţionează nici acum cum ar trebui, pentru că încă nu avem toate instrumentele şi nici mentalitatea de economie de piaţă. Ca şi pondere în total economie s-a dezvoltat mediul de afaceri privat, desigur. La nivelul judeţului nostru mai sunt doar câteva zeci de întreprinderi care sunt de stat sau mai au şi capital de stat. În rest, totul este privat. Părerea mea este că diferenţa este uriaşă de atunci şi până acum, ca pondere şi ca volum. Din punct de vedere al mentalităţii, lucrurile nu au evoluat atât de repede cum ne-am fi dorit noi. Unii contribuabili încă merg pe principiul dezvoltării unor societăţi comerciale care să le asigure venituri prin încălcarea legii. Şi asta este destul de grav! Încă nu avem o educaţie civică şi pe linie de fiscalitate, aşa cum este în ţările dezvoltate, şi anume, că scopul lor este acela de a produce profit, şi nu pierdere, şi doi: să lucreze în condiţiile legale date, pe lângă cele comerciale şi de piaţă, şi anume aceea de a plăti impozite şi taxe la bugetul statului. Acelea care sunt în momentul respectiv. Acei agenţi economici care încearcă să desfăşoare afaceri ignorând legea sau mergând pe principiul că legile trebuie încălcate dăunează mediului de afaceri sănătos din zona respectivă. Vedeţi ce s-a întâmplat la rambursările de TVA. Pe lângă paguba produsă statului, s-a adus un prejudiciu mare de imagine, de asigurare a unor condiţii concurenţiale corecte. Pentru că o firmă care avea 2-5-100 de angajaţi sau mai mulţi realiza un profit net anual de 19 miliarde în perioada respectivă, prin acele maşinaţii pe care le ştiţi alte firme realizau acelaşi profit din doar două facturi. Era clar că firmele care lucrau într-un mediu corect erau descurajate când vedeau că o persoană realiza un profit din două facturi cât realizezi tu într-un an întreg cu 500 de oameni, şi cu o cifră de afaceri care era atunci. Deci acestea sunt efectele unei concepţii pe care unii contribuabili o mai au şi în ziua de azi.
GdS: Se mai restituie TVA ilegal în această perioadă sau se mai cere?
I.F.: Da. Ca urmare a verificărilor de inspecţie fiscală se identifică şi cazuri în care rambursările nu sunt justificate în totalitate din punct de vedere legal, numai că ponderea lor în totalul rambursărilor solicitate nu este foarte mare, cazurile sunt izolate şi, cum să vă spun, nu sunt la fel de bine organizate, în sensul că sunt anumite grupuri de agenţi economici, care fac anumite tranzacţii printr-o firmă anume. Ele sunt, dar au o frecvenţă destul de mică. Încă mai sunt contribuabili care, aşa cum v-am spus, îşi păstrează mentalitatea defectuoasă că pot să aducă profit doar prin încălcarea legii. În continuare avem cazuri de cereri de rambursări de TVA care…
GdS: Poate văd că aceia care au solicitat rambursări ilegale de TVA sunt liberi pe străzi…
I.F.: Acesta este un subiect foarte sensibil. Care este metoda cea mai bună pentru a descuraja și a limita, a desfiinţa total acest lucru? Acest lucru are trei componente: în primul rând, o organizare foarte bună a instituţiilor statului, cu personal competent şi cu o intergritate morală fără dubii, în al doilea rând, legislaţia care să aibă cât mai puţine portiţe care să fie speculate şi în al treilea rând, condamnarea rapidă a celor care sunt prinşi. Dacă nu sunt condamnaţi rapid, deci măsurile coercitive împotriva lor nu sunt rapide, atunci lasă impresia că de fapt nu s-a întâmplat nimic, şi lasă impresia că nu i se întâmplă nimic ani de zile. Ba mai mult, face aceeaşi activitate în continuare.
GdS: În sensul că încearcă să eludeze statul din nou?
I.F.: Din nou. În sensul că, dacă împotriva lui nu s-a luat nici o măsură coercitivă cu administratorul respectiv ce a fost lăsat în continuare să funcţioneze, el fiind în faza de cercetare penală care durează destul de mult… după aceea poate fi trimis în judecată sau nu, dar el poate să facă între timp aceleaşi operaţiuni. Noi facem constatarea din punct de vedere fiscal, întocmim documentele, înaintăm sesizarea penală, dar de la momentul acesta şi până la condamnare există un decalaj foarte mare. În perioada cu comerţ cu cereale (având în vedere că Doljul este un judeţ foarte mare şi cu un volum mare de comerţ cu cereale) până în 2011, când nu exista taxarea inversă, existau acei samsari care colectau cereale de la populaţie. Sigur, nu colectau de la persoane care lucrau 1 hectar, ci lucrau cu persoane care cultivau zeci de hectare. Luau cereale de acolo, la preţ negociat, le încărcau cu maşina direct din câmp, cu banul jos, şi pentru a le introduce în circuitul comercial le introduceau prin firme fictive, ca să poată să deducă TVA-ul. Persoanele acestea erau cunoscute prin anii 2004, 2006, 2007, 2008, pentru că existau acte de control, identificam mecanismele, persoanele care fraudau statul. Dar plângerea penală era de durată. Perioada până la care se făcea cercetarea era de durată. Persoanele cercetate erau văzute vara următoare făcând acelaşi lucru, cu aceleași mașini. Deja asta nu e în regulă.
GdS: Ce se poate face?
I.F.: Comprimarea acestei perioade este importantă. Aici vorbim despre puterea exemplului. Niciodată statul nu îi va prinde pe toţi care încearcă să îl fraudeze. Nicăieri în lume. Dar este foarte importantă puterea exemplului. Ai prins 10 din 100. Ai luat măsuri rapid? Atunci ceilalţi 90 se vor gândi de două ori dacă mai fac sau nu. Dacă statul nu ia măsuri cu primii zece prinşi, atunci ceilalţi continuă să lucreze în acelaşi ritm, iar dacă sunt prinşi… tot nimic nu li se întâmplă.
GdS: 18 ani condamnare la prima instanţă vi se pare just, echitabil?
I.F.: Vă referiţi la condamnarea de acum, cu delapidarea de TVA?
GdS: Da. Cazul Samir.
I.F.: Nu pot să fac aprecieri despre completul de instanţă. Probabil că este o limită maximă care s-a dat. Nu știu… Oricum este la prima instanţă… Dar problema este alta, de durată. A durat extraordinar de mult. Constatările au fost făcute în 2005. Şi, uitaţi-vă! Suntem în 2013 şi abia prima instanţă a ajuns la o sentinţă. Ceilalţi ce pot să zică dacă văd aşa ceva? Înseamnă că se poate (…).
GdS: Deci au plătit cei care au făcut rambursările ilegale de TVA?
I.F.: Nu.
GdS: Să revenim puţin la comerţul cu cereale. Aveţi de gând să solicitaţi la ANAF prelungirea termenului de aplicare a taxării inverse?
I.F.: Noi, da, în discuţii de acest gen pe specialitate am fi de acord cu prelungirea acestei perioade de aplicare a taxării inverse, pentru că, este clar, are un efect asupra bugetului. Numai că este important să accepte şi Comisia Europeană această prelungire. Numai că din punct de vedere al volumului de muncă este mult mai mare acum, ne afectează pentru că a crescut foarte mult ponderea rambursărilor de TVA de la firmele care lucrează în sectorul agricol.
GdS: De data aceasta, beneficiarii finali din agricultură au dreptul legal să solicite rambursarea de TVA?
I.F.: Da. La ora actuală, toate firmele din Dolj care vând cereale, dar fiind taxare inversă, ele nu colectează TVA-ul și toate cheltuielile devin deductibile. Şi atunci el solicită, potrivit legii, TVA-ul de la stat. Dar totuși, ne ia mult timp, timp pe care l-am putea folosi pentru a descoperi frauda fiscală. Pe de o parte, ne imobilizează capacitatea de control pe acest segment de rambursări de TVA, care sunt corecte, oamenii au înfiinţat culturi, au dreptul la acest TVA și acum, cu taxarea inversă, au numai de câștigat.
GdS: Cât de mare este evaziunea în Dolj?
I.F.: Păi, evaziunea în Dolj este greu de cuantificat, și nu numai în Dolj, chiar și pe țară este greu de cuantificat. Cei care dau cifre… Eu vă spun care sunt domeniile în care se constată evaziune fiscală și la ora actuală, cel puțin în 2012 – că acest an este încheiat – evaziunea fiscală este în domeniul comerțului cu metale feroase și neferoase, în domeniul comerțului cu legume și fructe și, în general, în domeniul achizițiilor intracomunitare. Mai este evaziune în domeniul taximetriei.
GdS: Cum se face evaziune în domeniul taximetriei? E un domeniu nou…
I.F.: Este în studiu în acest an. La începutul anului 2013, am făcut niște analize pe care le avem și la nivel județean, dar și la nivel național ne arată niște fenomene cel puțin ciudate, despre firmele care lucrează în acest domeniu și au niște cifre de afaceri extraordinar de mici și lucrează, de regulă, numai în pierdere, deși numărul de angajați pe acest segment al taximetriei este în continuă creștere. Este ceva ciudat și atunci se pune întrebarea care este rațiunea unei asemenea firme de taximetrie, dacă nu realizezi venituri. Dar culmea, că nu ai nici cheltuieli. Atunci se pune întrebarea dacă la numărul mare de taximetre care sunt în Dolj ar trebui să genereze venituri și cheltuieli mult mai mari decât există în baza noastră de date. Studiem fenomenul și vom mai discuta după ce vom aprofunda un pic.
GdS: Mai sunt alte domenii de evaziune? Aș spune că restaurantele. Mai este de actualitate acest domeniu?
I.F.: Sigur, dar în alimentația publică noi nu am mai avut controale, pentru că la ultimele verificări efectuate deficienţele erau neevaluarea și neînregistrarea veniturilor. Ele înregistrează venituri, dar nu le înregistrează în totalitate pentru a diminua sumele de plată către buget prin punerea în circulație „la negru“ a mărfurilor înregistrate în alte sectoare, la evenimentele pe care le organizează. Dar nu am mai avut acțiuni foarte multe de control pe acest domeniu, ci doar sporadic. Și acum avem în studiu o firmă la care am pornit verificarea dintr-o chestie banală: desfăcea produse într-o veselie în spațiul public, într-un loc foarte populat, cu vreo patru standuri, dar nici vorbă să dea vreun bon fiscal. Cineva a cerut un bon fiscal de curiozitate și a fost o mare tragedie că nu știa nimeni unde e casa de marcat. În cele din urmă ni s-a dat un bon fiscal, pentru a vedea ce firmă operează acolo, pentru că nu era nici o etichetă în zona respectivă. Și așa ne-am dat seama cine opera acolo. Culmea ironiei este că la sediul social, când a început controlul, am întrebat dacă firma a avut activități în zona respectivă și a zis, „Nu, nu am avut“. Dar pe bonul fiscal se vedea și data, și ora. Și-a adus aminte… deși trecuse doar o săptămână de la eveniment. Și era la vedere… într-un loc destul de populat. Este un restaurant. Controlul a început pornind de la aceste constatări, pentru că ne-am autosesizat.
GdS: Dar seara, la o nuntă, puteți să mergeți în control, pentru a vedea dacă se înregistrează veniturile?
I.F.: Nu avem asemenea competențe. Din păcate!
(Continuarea interviului în numărul de mâine)
