20.6 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTinerii şi timpul liber

Tinerii şi timpul liber

Dacă şcoala sau facultatea le ocupă cea mai mare parte din zi, tinerii mai găsesc totuşi momente de respiro, în care se relaxează ieşind cu prietenii sau citind o carte. Am vrut să vedem ce înseamnă astăzi timpul liber pentu ei şi am stat de vorbă cu câţiva elevi şi studenţi.
Luigi, elev, spune că în momentele libere caută inspiraţie: „Încerc să îmi scriu versurile, le gândesc, le cânt şi le mai pun şi pe foaie. Fumez ceva ca să am inspiraţie“. Şi-a descoperit de curând talentul pentru muzica hip-hop, pe care şi-l cultivă ieşind cu „tovarăşii“ în oraş.
Pentru Răzvan, student, timpul liber înseamnă să mai repare câte ceva: „Nu prea am timp liber, dar când prind câte un moment, mai repar câte ceva prin casă. Mai stau şi la calculator şi mai ies şi cu prietena“. Bogdan este un iubitor al jocurilor pe calculator: „Îmi fac timp pentru unul sau mai multe jocuri. Preferatul meu este Gta IV. Când mă plictisesc mai stau la televizor“. La televizor priveşte şi Mihaela, elevă, care recunoaşte că încă îi plac desenele animate: „De obicei, după ce termin de învăţat pentru şcoală, mă uit la desene animate. Preferatele mele sunt «Kid versus kat». De asemenea, mai citesc şi câte o carte“. Georgiana, studentă, spune că timpul liber şi-l petrece mai mult acasă: „Îmi place să citesc, dar de cele mai multe ori, când nu am ce face, mă uit la filme sau gătesc“. Oana, care este studentă, preferă plimbările: „Când am ceva timp, îmi place să lenevesc şi să mă plimb cu prietenul meu“. Pentru Florentina D., timpul este limitat: „Facultatea este principala activitate, iar documentarea pentru cursuri necesită mult timp“.

Raluca Săcuianu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS