20.7 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateNew Star Music se pregateste de Eurovision

New Star Music se pregateste de Eurovision

A muncit cu sârg pentru o cariera in domeniul muzical si acum culege roadele: Cristian Sanda-Gorun, câstigatorul editiei nationale a Eurovisionului pentru Juniori, are o vara plina de evenimente.


 


La numai 13 ani, Cristian Sanda-Gorun are deja un palmares bogat de premii câstigate la diferite competitii. Fie ca a fost vorba de festivaluri nationale sau internationale, craioveanul s-a intors intotdeauna acasa cu câte o distinctie. Celebritatea a dobândit-o insa dupa câstigarea selectiei nationale pentru concursul Eurovision pentru Juniori. Cristian nu a câstigat singur competitia, ci impreuna cu colegii sai din formatia New Star Music. Concursul a avut loc chiar de Ziua Internationala a copilului si, de atunci, formatia a ajuns cunoscuta peste tot. Piesa care le-a purtat noroc micutilor artisti se numeste „Povestea mea“, iar membrii trupei au pus in scena o coregrafie inedita pentru faza finala a competitiei. Fiecare membru a interpretat un personaj din cele mai indragite povesti pentru copii. Astfel, Teodora Roxana Sima a fost Peter Pan, Diana-Ioana Prepelita l-a interpretat pe Spider Man, Liviu Mircea Teodorescu pe Harry Potter, iar liderul formatiei, Cristian Sanda-Gorun, a fost Fat-Frumos. Asa cum era de asteptat, dupa anuntarea rezultatelor, micutii au si inceput sa se pregateasca pentru etapa internationala a concursului. Miza este cu atât mai mare cu cât, in acest an, tara noastra va gazdui, in premiera, finala concursului Eurovision Junior.


New Star Music, invitati speciali la Mamaia Copiilor


La scurt timp dupa ce au primit vestea ca vor reprezenta România la Eurovisionul pentru Juniori, proaspetii laureati s-au reunit intr-un cantonament de 14 zile la Bucuresti, unde s-au pregatit intens. Apoi, micutii au participat si la Festivalul National de Creatie si Interpretare „Mamaia Copiilor 2006“ (desfasurat in perioada 14-16 iulie), nu pentru a concura, ci pentru a sustine un recital in ultima seara a evenimentului. Pentru ca anul trecut Cristian a câstigat trofeul Mamaia Copiilor, el a urcat de doua ori pe scena, o data solo si o data alaturi de trupa sa, New Star Music. In afara de piesa cu care au câstigat faza nationala a Eurovisionului, cei patru artisti au mai cântat si o melodie special creata pentru festival si intitulata „Chat la Mamaia“.


Dar trofeul Mamaia Copiilor nu este singura distinctie cucerita de Cristian. Anul trecut, craioveanul a câstigat Trofeul Festivalului Tineretii ce s-a tinut la Costinesti, iar in acest an orgnizatorii evenimentului l-au invitat pe micut sa sustina un recital in seara de gala. Asa ca, pe 15 august, Cristian va urca din nou pe scena festivalului de la Costinesti, de aceasta data insa din postura de invitat special.


In prezent, olteanul de la New Star Music se bucura de vacanta in urbea natala. Si pentru ca este in vacanta si are destul timp liber, Cristian s-a hotarât sa invete sa inoate, motiv pentru care s-a inscris la niste cursuri de specialitate, pentru ca „inotul este un sport complet“. De altfel, craioveanul are nevoie sa fie intr-o forma fizica foarte buna, pentru ca el va trebui sa danseze si in acelasi timp sa cânte live in timpul concursului Eurovision pentru Juniori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS