Știri de ultima orăSportFotbalȘtefan Baiaram, mesaj pentru contestatari după U Craiova – Petrolul 4-0

Ștefan Baiaram, mesaj pentru contestatari după U Craiova – Petrolul 4-0

Universitatea Craiova a trecut rapid peste eliminarea din preliminariile Champions League și s-a impus de o manieră categorică, 4-0, în partida cu Petrolul de pe „Ion Oblemenco”. Steven Nsimba, care a marcat o „dublă”, și Ștefan Baiaram, care a punctat în repriza secundă, au reacționat la finalul jocului.

Baiaram: „Trebuie să arăt pe teren ce pot“

Ștefan Baiaram a pasat decisiv la a doua reușită a lui Nsimba, iar în partea secundă a marcat golul de 3-0 cu o lovitură de cap din plonjon. La final, internaționalul român a vorbit despre succesul clar obținut contra Petrolului, iar acesta a prefațat și partida contra finlandezilor de la KuPS.

„Mă bucur că am câștigat, mă bucur că am înscris 4 goluri. Este o victorie binevenită înaintea unei duble foarte importante pentru noi. Au fost niște momente grele, ne pare rău că nu am trecut mai departe în Champions League, dar acesta este fotbalul, vrem să ne calificăm în Europa League. N-a uitat nimeni de meciurile cu Levski, am încercat să ne mobilizăm, să dăm totul și să câștigăm, dar toată lumea suferă după acel rezultat. Nu am ce să le spun celor care ne-au criticat, singurul lucru care pot să îl fac este să arăt pe teren, să demonstrez alături de colegii mei că suntem în continuare cea mai bună echipă din România.

Va fi o deplasare destul de lungă, un teren dificil, o să jucăm pe sintetic, este ceva nou și pentru noi, dar trebuie să ne adaptăm, să scoatem un rezultat pozitiv și acasă să ne calificăm. Sunt multe lucruri pe care le-am analizat după meciurile cu Levski, vorbesc din punctul meu de vedere, puteam să finalizez mult mai bine anumite ocazii, puteam să îmi creez mai multe ocazii, știu că nu am fost foarte inspirat, îmi doresc pe viitor să fac diferența și în Europa”, a declarat Baiaram.

Nsimba a explicat gestul de la dolul doi

Steven Nsimba a marcat o „dublă” în prima repriză, prima reușită sosind în secunda 42 a meciului. După al doilea gol, atacantul a făcut un gest surprinzător în direcția adversarului său, Paul Papp. La final, fotbalistul Craiovei a vorbit despre acel moment, dar și despre faptul că a părăsit terenul la pauza meciului.

„Nu cred că am mai marcat atât de repede de când aveam 17 ani. Dar e bine, când marchezi atât de repede, știi că echipa adversă va fi nevoită să iasă la joc. Papp m-a tras de fiecare dată și arbitrul nu a fluierat, l-am întrebat dacă vrea tricoul după ce am marcat al doilea gol. M-am distrat puțin (n.r. râde). A fost puțin cam stupid din partea mea, pentru că aveam deja un cartonaș galben, trebuie să mă controlez mai bine.

Schimbarea a avut legătură cu cartonașul galben, dar a fost vorba și despre odihnă. Avem mai mulți jucători accidentați, precum Assad sau Romanchuk. Va fi greu (n.r. contra lui KuPS), au jucat în Conference League în sezonul trecut, cred că ei au făcut egal cu Crystal Palace și ne-au eliminat pe noi din competiție după ultima etapă din faza ligii. E o echipă bună, care e obișnuită să joace în Europa”, a declarat francezul la finalul partidei, conform Digi Sport.

Citește și: U Craiova – Petrolul 4-0 / Știința a dat recital pe „Oblemenco”


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS