Parcul RSR de la Podari apartinând lui Dinel Staicu ar putea ramâne in viitor fara simbolurile si statuile comuniste atât de dragi controversatului om de afaceri oltean. Presedintele liberalilor doljeni, senatorul Mario Ovidiu Oprea, a declarat ieri ca sustine propunerea legislativa depusa in parlament de deputatii liberali Rares Manescu si Mihaita Calimente privind interzicerea organizatiilor, doctrinelor si simbolurilor comuniste. „Consider ca raul facut de comunisti este asemanator celui provocat de Holocaust, iar fara o asemenea lege oricând nostalgicii vor putea infiinta organizatii de natura comunista. Nu m-am gândit la Dinel Staicu atunci când am declarat ca sustin aceasta lege, dar cred ca, daca legea va fi promulgata in aceasta forma, ar putea avea serioase probleme si va trebui sa se reorienteze. Cel putin in parcul RSR de la Podari cred ca vor ramâne doar berzele“, a spus senatorul Oprea.
Acesta a precizat ca propunerea legislativa a colegilor liberali prevede si anumite pedepse pentru cei care incalca actul normativ. Acestia ar putea primi amenda intre 25 si 250 de milioane de lei, iar reprezentatul legal al persoanei juridice care a incalcat legea ar putea face pâna la 15 ani de inchisoare.