Știri de ultima orăActualitateRowan Atkinson i-a luat apărarea lui Boris Johnson în controversa comentariilor despre burqa

Rowan Atkinson i-a luat apărarea lui Boris Johnson în controversa comentariilor despre burqa

Actorul şi comicul britanic Rowan Atkinson, cunoscut în lumea întreagă pentru personajul Mr. Bean, i-a luat apărarea fostului ministru de externe britanic Boris Johnson în controversa stârnită de afirmaţiile acestuia despre burqa, informează Agerpres, citând DPA.

”Din perspectiva cuiva care a beneficiat toată viaţa de libertatea de a face glume despre religie, cred că gluma lui Boris Johnson despre purtătoarele de burqa, care seamănă cu nişte cutii poştale, este una destul de reuşită”, a scris Atkinson într-o scrisoare adresată publicaţiei The Times şi publicată vineri.

Johnson a comparat femeile care poartă vălul musulman integral, care lasă la vedere doar porţiunea din jurul ochilor, cu nişte ”spărgătoare de bănci” sau ”cutii poştale” într-un articol apărut în The Telegraph la începutul acestei săptămâni. În urma reclamaţiilor şi a refuzului său de a-şi cere iertare, politicianul urmează să fie investigat pentru o eventuala încălcare a codului de conduită al Partidului Conservator din care face parte.

”O comparaţie vizuală aproape perfectă şi o glumă care, indiferent dacă domnul Johnson îşi cere sau nu iertare pentru ea, va rămâne în conştiinţa publicului pentru ceva timp”, a scris Atkinson.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS