Știri de ultima orăBani & AfaceriGuvernul a emis acorduri de finanţare pentru ajutor de stat în valoare de 327 de milioane de euro

Guvernul a emis acorduri de finanţare pentru ajutor de stat în valoare de 327 de milioane de euro

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat astăzi, la Cluj, că din luna mai a anului 2012 până în prezent Guvernul a emis 33 de acorduri de finanţare pentru ajutor de stat, potrivit Agerpres.ro. Suma la care se ridică participarea Guvernului pentru aceste acorduri este de 327 de milioane de euro, iar valoarea investiţiilor este de aproximativ un miliard de euro, a precizat oficialul. „Am emis 33 de acorduri de finanţare pentru ajutor de stat cu o valoare totală a investiţiilor de un miliard de euro, valoare ajutorului fiind de 327 de milioane de euro, din care s-au plătit 135 de milioane de euro. Este un pas spre reindustrializarea României, iar cifrele publicate de Statistică confirmă acest lucru”, a spus ministrul Voinea.

El a participat astăzi, alături de premierul Victor Ponta, la inaugurarea unei fabrici din comuna clujeană Jucu, unde se vor produce componente pentru tehnologia auto. La inaugurare au mai fost prezenţi şi vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ministrul Apărării, Mircea Duşa, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, dar şi ambasadorul Germaniei în România, Werner Hans Lauk, prefectul Gheorghe Vuşcan şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS