Centrul Cultural American şi Muzeul Naşional al Satului “Dimitrie Gusti” organizează miercuri, 9 martie, ora 18.00, vernisajul expoziţiei de fotografie “Femeile unui Nou Trib”, care va avea loc la Sala de Expoziţii “Gheorghe Focşa” a muzeului. La deschiderea expoziţiei vor lua cuvântul Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Mark H. Gitenstein, şi Directorul General al muzeului, Paula Popoiu.
Centrul Cultural American are plăcerea să ofere publicului român, cu prilejul lunii femeilor, acest tribut fotografic adus frumuseţii fizice şi interioare a femeii afro-americane. Ambasada SUA marchează astfel şi luna istoriei afro-americane celebrată în februarie, prin care se sărbătoreşte contribuţia africană la civilizaţia Statelor Unite şi la cea mondială, în general.
“Femeile unui Nou Trib” este un amplu proiect fotografic, lansat recent de fotograful Jerry Taliaferro, după o cariera de aproape trei decenii de fotografie. Fost membru al forţelor speciale, el şi-a descoperit latura artistică în timpul serviciului militar, pe când era detaşat în Germania şi când o fotografie făcută de el a fost cumpărată şi publicată de o prestigioasă publicaţie locală. Colectia “Femeile unui Nou Trib” cuprinde 200 de fotografii, din care autorul a ales personal pentru expoziţia de la Bucureşti cele mai grăitoare imagini. Debutul european al acestei expoziţii a avut loc anul trecut, la Bratislava.
Jerry Taliaferro: “Ideea a fost una simplă, să fotografiez o femeie frumoasă afro-americană în stilul fotografiei glamour a Hollywood-ului anilor 1930 şi 1940. Am fost multă vreme fascinat de lucrările unor maeştri fotografi ai acelor timpuri, cum ar fi Clarence Sinclair Bull, George Hurrell, Laszlo Willinger şi Robert W. Coburn. Modul în care aceştia au fotografiat legende ale marelui ecran, cum ar fi Joan Crawford, Marlene Dietrich, Katherine Hepburn şi Claudette Colbert are încă puterea de a capta atenţia şi stimula imaginaţia privitorului. Este de la sine înţeles că stilul meu a fost puternic influenţat de aceşti maeştri. M-am jucat cu ideea de a portretiza modele afro-americane folosind poziţii şi atitudini de la începutul erei Hollywoodiene. M-am gândit că ar fi interesant cum s-ar compara nişte superbe femei afro-americane cu frumuseţi legendare ca Garbo sau Crawford. Am fotografiat un model folosind lumini dramatice, în contrast cu un fundal negru, care absorbea lumina, peste care am suprapus apoi o masca africană. Rezultatul a fost absolut magic!”.
„Femeile unui Nou Trib”, expoziţie de Jerry Taliaferro
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei