Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat echipa etapei a doua a noului sezon al Superligii. Universitatea Craiova a dezamăgit crunt la București, pierzând în fața rivalilor de la Dinamo cu scorul de 5-1, la capătul unui meci în care Filipe Coelho a folosit, în mare parte, jucătorii care au prins mai puține minute în tricoul Științei.
Evoluția alb-albaștrilor a fost una modestă, fapt care i-a determinat pe reprezentanții forului care prezidează prima scenă a fotbalului românesc să-i ocolească pe jucătorii campioanei României la alcăturirea celui mai bun unsprezece. Mai exact, niciun jucător al Universității nu se regăsește în echipa etapei a II-a.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a doua:
PORTAR
Alaa Bellaarouch (Dinamo) – A avut patru intervenții care au dat încredere echipei.
FUNDAŞI
Dan Sîrbu (Farul Constanța) – A făcut perfect ambele faze de joc. S-a remarcat prin procentul de pase reușite în jumătatea adversă, 97 % (34 din 35).
Mario Tudose (FC Argeș) – A fost la înălțime pe toată durata partidei. Cu siguranță, a depășit statutul de speranță, devenind o certitudine la nivel de Superligă.
Aly Abeid (CFR 1907 Cluj) – Pe lângă jocul fără greșeală din defensivă, a pasat decisiv pentru primul gol înscris de echipa sa.
Mario Camora (CFR 1907 Cluj) – Intrat în repriza secundă, a marcat un gol, după o acțiune personală de toată frumusețea.
MIJLOCAŞI
Andrei Cordea (CFR 1907 Cluj) – Are un început de sezon excelent! A reușit o dublă.
Alberto Soro (Dinamo) – Mijlocașul spaniol a făcut un meci mare, contribuind la succesul roș-albilor cu un gol și o pasă decisivă.
Risto Radunović (FCSB) – Deși a fost utilizat pe un post inedit, experiența l-a ajutat să facă diferența la centrul terenului.
Claudiu Petrila (FC Rapid) – Un joc solid. Calitatea sa tehnică s-a văzut și la gol, execuția fiind una rafinată.
ATACANŢI
Alexandru Pop (Dinamo) – A fost un pericol mare pentru apărea adversă. A înscris un gol și a oferit o pasă decisivă.
Stefan Dražić (CFR 1907 Cluj) – O prestație formidabilă: dublă și pasă decisivă la debut în Superligă!
ANTRENORUL ETAPEI
Nuno Campos (Dinamo – FOTO) – A pregătit excelent derby-ul cu Universitatea Craiova, reușind o victorie spectaculoasă.
Citește și: Măsuri speciale la Universitatea Craiova – Levski Sofia! Fanii bulgari nu vor avea acces pe „Ion Oblemenco”

